Formulieren voor geringe vorderingen


Informații de la nivel național și formulare online referitoare la Regulamentul nr. 861/2007.


Regulamentul nr. 861/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă are ca obiectiv îmbunătăţirea şi simplificarea procedurilor în materie civilă şi comercială, atunci când valoarea creanţei nu depăşeşte 5000 de euro.

Regulamentul se aplică în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia Danemarcei.

Procedura cu privire la cererile cu valoare redusă implică utilizarea unor formulare tip. Este o procedură scrisă, cu excepţia cazurilor în care instanţa consideră că sunt necesare audieri.

De asemenea, regulamentul stabileşte şi termene limită pentru părţi şi pentru instanţă, în vederea accelerării soluţionării litigiilor.

Regulamentul prevede patru formulare tip.

Pentru informaţii suplimentare, consultaţi pagina referitoare la cererile de recuperare a datoriilor cu valoare redusă.

Fişiere relevante

Ghid de utilizare a procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă  PDF (1296 Kb) ro

Ghid practic privind aplicarea procedurii cu valoare redusă PDF (2197 KB) ro

Trimiterea formularelor către autoritatea competentă

Formularele completate trebuie trimise autorității competente relevante conform modalităților stabilite de aceasta. Mai multe informații privind datele de contact ale autorităților competente, ale legiuitorului național relevant etc. pot fi consultate în secțiunea Atlasul judiciar european. Această pagină include un instrument de căutare care permite identificarea autorităților competente cărora li se transmit formularele completate.

U kunt deze formulieren online invullen door één van de onderstaande links aan te klikken. Als u reeds een formulier hebt gecreëerd en een voorlopige versie hebt opgeslagen, kunt u die uploaden via de knop "voorlopige versie uploaden".

Per 1 januari 2021 is het Verenigd Koninkrijk geen lid van de EU meer. Op civielrechtelijk vlak blijven lopende procedures en procedures die voor het eind van de overgangsperiode zijn ingeleid, echter onder het EU-recht vallen. Tot eind 2025 behoort het Verenigd Koninkrijk nog tot de keuzemogelijkheden in de (dynamische) online formulieren voor deze procedures. Een uitzondering op deze regel vormen de formulieren voor openbare documenten, waarin het Verenigd Koninkrijk niet gekozen dient te worden.

  • Formulier A - Vorderingsformulier
    • in het Nederlands
  • Formulier B - Verzoek van het gerecht om het vorderingformulier aan te vullen en/of te corrigeren
    • in het Nederlands
  • Formulier C - Antwoordformulier
    • in het Nederlands
  • Formulier D - Certificaat betreffende een beslissing in de europese procedure voor geringe vorderingen of een gerechtelijke schikking
    • in het Nederlands

Als u al een formulier hebt opgeslagen, maak dan gebruik van de functie ''voorlopige versie uploaden''.

Als u al een formulier hebt opgeslagen, maak dan gebruik van de functie ''voorlopige versie uploaden''.


Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.

Ultima actualizare : 28/07/2022