Visit the new FARNET 2014-2020 website

FAQs

Aceste răspunsuri au fost pregătite ca reacţie la întrebările puse de părţile implicate în implementarea Axei 4 a FEP. Aceste orientări nu înlocuiesc textele juridice de bază. Interpretările prezentate aici nu aduc atingere unei posibile decizii a Comisiei sau unei posibile hotărâri a Curţii de Justiţie, care este singura instituţie competentă să emită avize juridice cu privire la validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile comunitare.

PREZENTARE GENERALĂ A AXEI 4

Regulamentul FEP nu prevede restricţii cu privire la locul în care se află sediului unui beneficiar al Axei 4. Acesta prevede [articolul 45 alineatul (4)] că „operaţiunile din cadrul strategiei de dezvoltare locală sunt alese de grup şi corespund măsurilor prevăzute la articolul 44”. Totuşi, beneficiile unui proiect susţinut de un FLAG trebuie să fie rezervate zonei pescăreşti prin contribuţia la dezvoltarea sa durabilă sau prin îmbunătăţirea calităţii vieţii din zonă (articolul 43).
În aceste condiţii, fără a aduce atingere oricăror norme naţionale suplimentare, beneficiarii proiectelor (promotorii proiectelor) îşi pot avea sediul în afara zonei dacă proiectele lor îndeplinesc condiţiile de mai sus. Printre exemple, se pot număra susţinerea unor canale de distribuţie a capturilor locale în pieţele unor oraşe din apropiere sau proiecte de cooperare în care partenerul principal îşi are sediul într-o altă zonă pescărească.

Douăzeci şi unu de state membre vor implementa această nouă axă prioritară, iar dintre acestea ne aşteptăm să fie selectate aproximativ 200 de FLAG-uri.
Finanţarea în temeiul Axei 4 va fi alocată FLAG-urilor selectate pentru a sprijini implementarea strategiilor lor de dezvoltare locală. Această finanţare va fi utilizată pentru a sprijini proiecte iniţiate chiar de FLAG, precum şi proiecte concepute şi implementate de actori locali din sectoarele public, privat şi din cel comunitar şi cel voluntar.
FLAG-urile vor fi încurajate să înveţe unele de la celelalte prin cooperare şi schimburi interregionale şi transnaţionale şi vor fi sprijinite şi asistate de Unitatea de asistenţă FARNET.

Axa 4 a FEP prevede sprijin pentru dezvoltarea durabilă a zonelor de pescuit. În particular, ea sprijină iniţiative menite să aducă un plus de valoare produselor pescăreşti, precum şi măsuri de promovare a diversificării economice, în special în domenii precum turismul şi agrementul, alimentaţia şi sursele regenerabile de energie, care exploatează resurse locale. Aceasta sprijină, de asemenea, alte măsuri menite să îmbunătăţească calitatea vieţii în zone afectate de declinul activităţilor de pescuit, precum proiectele de infrastructură la scară redusă, protecţia mediului şi formarea şi construirea capacităţilor pentru comunităţile locale.

Există cinci caracteristici-cheie care caracterizează abordarea promovată de Axa 4:

1. Abordarea teritorială locală: fondurile sunt concentrate în zonele pescăreşti care au cel mai mult nevoie de ele, iar acţiunile sprijinite sunt menite să răspundă nevoilor diversificate ale acestor zone;
2. Strategii integrate: o strategie de dezvoltare locală asigură faptul că măsurile întreprinse se consolidează reciproc, bazându-se pe forţele şi oportunităţile unice ale fiecărei zone pescăreşti şi abordând, de asemenea, slăbiciunile şi ameninţările specifice;
3. Participare şi parteneriat: strategia mobilizează cunoştinţele, energia şi resursele actorilor locali din sectorul public, privat şi din cel comunitar şi voluntar, care se reunesc pentru a forma Grupul de Acţiune Locală Pescăresc (eng. FLAG). FLAG-ul facilitează luarea deciziilor locale cu privire la priorităţile strategice şi la utilizarea resurselor în vederea implementării strategiei;
4. Inovare locală: strategia urmăreşte să exploateze pieţe noi, produse noi şi metode noi de lucru, atât în sectorul pescuitului, cât şi în alte sectoare locale;
5. Relaţionare şi cooperare: zonele şi comunităţile pescăreşti învaţă unele de la altele şi găsesc aliaţi pentru consolidarea poziţiei lor într-o economie globală.


Comisia Europeană recunoaşte că aceste chestiuni complexe, care cunosc o evoluţie rapidă şi care afectează zonele şi comunităţile pescăreşti, nu pot fi abordate doar prin politici şi instrumente tradiţionale. Comisia consideră că, având în vedere diversitatea zonelor pescăreşti şi a problemelor cu care se confruntă acestea, asistenţa ar trebui să vizeze o abordare a dezvoltării locale integrate, axată pe o strategie teritorială şi adaptată la situaţia locală. Prin urmare, în conformitate cu Axa 4, proiectarea şi implementarea strategiei de dezvoltare locală se fac într-o manieră cât mai descentralizată posibil, fiind preferate implicarea actorilor privaţi de pe teren şi o abordare de jos în sus.

Regulamentele tuturor fondurilor europene specifică că trebuie să existe orientări clare şi transparente care să prevină duplicarea şi dubla finanţare. „Linia de demarcare” dintre diferitele fonduri a fost definită pentru fiecare ţară în cadrul programului operaţional.

Defapt, multe dintre acţiunile vizate de Axa 4 ar putea, în principiu, să fie finanţate de alte programe, precum LEADER sau FEDER. Principalul beneficiu al Axei 4 constă în reunirea mai multor acţiuni în cadrul unei strategii locale şi în mobilizarea factorilor locali în cadrul unui parteneriat, ambele având scopul de a răspunde nevoilor specifice ale zonelor de pescuit. Aceasta reprezintă un instrument şi o metodă specifică de abordare a acestor nevoi şi de asigurare a unei valori adăugate reale în zona de pescuit în cauză.

Zonele costiere acoperă 40% din teritoriul UE şi reprezintă 43% din populaţia acesteia. Ele includ unele dintre cele mai competitive centre de creştere economică şi mai căutate destinaţii pentru proiecte rezidenţiale şi de agrement. Aceste activităţi exercită o presiune enormă asupra mediului natural şi asupra activităţilor tradiţionale precum pescuitul.

Zonele costiere mai îndepărtate şi alte zone (printre care lacuri, iazuri şi estuare de râuri) care depind în mare măsură de pescuit se confruntă, de asemenea, cu provocări semnificative. Restructurarea sectorului pescuitului şi al acvaculturii, evoluţiile de pe pieţele mondiale, diminuarea resurselor piscicole şi nevoia de exploatare a resurselor naturale şi a mediului într-o manieră durabilă, toate acestea au un impact tot mai mare asupra viabilităţii comunităţilor din aceste zone.

BUGETE ADECVATE PENTRU AXA 4

Da. Multora dintre zonele de pescuit cele mai vulnerabile le lipseşte capitalul fizic, uman şi social necesar pentru a atrage investitorii privaţi. În aceste situaţii, iniţiativele societăţii civile cu un caracter social şi ecologic mai puternic pot funcţiona ca factori determinanţi ai schimbării pe termen lung, reducând dependenţa zonelor de subvenţiile publice. Aceste tipuri de acţiuni îşi găsesc locul în mod firesc într-o strategie a unei zone de pescuit şi trebuie susţinute.

Regulamentul prevede clar că majoritatea operaţiunilor ar trebui conduse de sectorul privat. Aceasta înseamnă că peste 50% din proiectele susţinute de FLAG ar trebui alocate reprezentanţilor sectorului privat care acţionează ca şefi de proiect, deşi nu înseamnă că majoritatea bugetului provine de la sectorul privat. Practic, aceasta presupune ca peste jumătate din contractele de subvenţionare să fie semnate de reprezentanţii sectorului privat (inclusiv ONG-uri/sectorul civil).

Axa 4 vizează stimularea iniţiativelor de jos în sus ale sectorului privat şi atragerea finanţării private într-o măsură cât mai mare posibil. Prin urmare, ar trebui investigate şi încurajate metode de creştere a contribuţiilor financiare private. Acest lucru se poate face, de exemplu, prin utilizarea angajamentului investitorilor privaţi locali pentru a contribui la finanțarea strategiei locale ca criteriu de selecţie al FLAG.

Există riscuri asociate cu bugete care sunt disproporţionat de mari în raport cu mărimea zonei, experienţa acesteia în materie de dezvoltare locală şi pregătirea proiectelor locale. Obligaţia de a angaja şi cheltui un buget poate influenţa combinaţia de tipuri de proiecte, promotori de proiecte şi beneficiari. Dacă bugetul este prea mare, există un mare risc ca, în vederea îndeplinirii obiectivelor bugetare, resursele să fie redirecţionate către proiecte de infrastructură publice mari care nu au aproape nicio legătură cu Axa 4.

Un factor decisiv  aici este faptul că, de obicei, proiectele cu o abordare „de jos în sus” care formează o strategie de dezvoltare locală necesită timp pentru a ajunge la maturitate. Este în special cazul proiectelor private şi al celor bazate pe comunitate, care, în conformitate cu articolul 45 alineatul (4) din Regulamentul FEP, se preconizează că vor reprezenta majoritatea operaţiunilor.

Prin urmare, în etapa selecţiei, unul din criteriile de evaluare a strategiilor GALP-urilor ar trebui să fie ca acţiunile şi resursele prevăzute să fie realiste şi proporţionale cu nevoile şi capacitatea zonei de a le absorbi, în special în ceea ce priveşte posibilitatea obţinerii cofinanţării private minime, solicitate în cazul anumitor proiecte.

Statele membre care au alocat GALP-urilor bugete mici şi care nu le pot mări prin metodele descrise mai sus pot, în general, să analizeze următoarele alternative în vederea reducerii consecinţelor negative:
•    În primul rând, strategia pentru Axa 4 poate fi dezvoltată şi pusă în aplicare în aşa fel încât să facă parte dintr-o strategie a integrării mai largă pentru teritoriul care este finanţat din mai multe surse diferite. Aceste fonduri pot include o gamă de resurse interne, celelalte axe ale FEP, LEADER, FEADR, FEDER şi FSE. În unele cazuri, Axa 4 se poate concentra pe măsurile neobligatorii şi resursele umane care sunt folosite pentru a genera ideile şi proiectele care, ulterior, pot atrage fonduri din afara axei.
•    În al doilea rând, GALP-urile pot încerca să împartă resursele umane, serviciile şi capacităţile organizaţiilor locale cu experienţă existente (în special, dar nu numai, ale grupurilor LEADER), realizând, în acest fel, economii la scară.
Cu toate acestea, ambele abordări prezintă riscul ca valoarea adăugată specifică a Axei 4 să se dilueze şi să fie absorbită de strategii şi organizaţii care nu au acelaşi nivel de interes pentru zonele şi comunităţile pescăreşti. Statele membre care adoptă această abordare trebuie să demonstreze că au instituit garanţii şi condiţii adecvate pentru a preveni acest lucru.

Din cauza acestei situaţii, Comisia Europeană recomandă statelor membre fie să reducă numărul GALP-urilor prevăzute, fie să transfere noi fonduri în Axa 4, pentru a se asigura că bugetele pe grup sunt suficiente pentru a finanţa o strategie de dezvoltare locală viabilă. O soluţie pentru aceste constrângeri bugetare ar putea fi o confinanţare publică naţională mai mare.

Pentru punerea în aplicare a oricărei strategii locale este necesară o organizaţie care să gestioneze şi să implementeze acţiunile sale. Ca să fie eficientă, această organizaţie trebuie să aibă o capacitate administrativă şi financiară puternică. Regulamentul FEP limitează, de regulă, proporţia din buget pe care un GALP o poate cheltui în scopuri administrative la 10% din bugetul public total alocat grupului [articolul 44 alineatul (5)]. Această proporţie este greu de redus deoarece există un număr de costuri esenţiale sau fixe, de natură financiară şi cu resursele umane, aferente punerii în aplicare a unor strategii, care sunt comune tuturor grupurilor.

Prin urmare, în cazul bugetelor foarte mici, costurile administrative ar putea să fie disproporţionate, comparativ cu resursele disponibile. GALP-urile cu un buget foarte mic nu vor putea să-şi permită resursele umane necesare unei administrări eficiente, ca să nu mai vorbim de funcţii strategice la un nivel mai ridicat, precum dezvoltare comunitară, consiliere în afaceri sau formare. În acest caz, va fi esenţială asocierea cu un alt organism local existent (grup LEADER, agenţie de dezvoltare regională etc.) pentru a împărţi povara costurilor administrative şi pentru a învăţa din experienţa lor (a se vedea mai jos). Dacă acest lucru nu este posibil, limita de 10% poate, în orice caz, să fie depăşită atâta timp cât acest lucru este specificat în programul operaţional.

Regulamentul FEP nu prevede un buget minim pentru GALP-urile care asigură punerea în aplicare a Axei 4. Totuşi, articolul 45 alineatul (3) din regulament prevede că zonele GALP trebuie „să aibă o masă critică suficientă în ceea ce priveşte resursele umane, financiare și economice, pentru a sprijini o strategie viabilă de dezvoltare locală”. Această strategie de dezvoltare locală trebuie să se bazeze pe interacţiunea dintre participanţi, sectoare şi operaţiuni şi să fie mai mult decât „o simplă colecţie de operaţiuni sau o juxtapunere a măsurilor sectoriale” (articolul 24 din regulamentul de punere în aplicare). Cu alte cuvinte, scopul Axei 4 este de a pune în aplicare o strategie veritabilă şi integrată de dezvoltare locală, nu doar un singur proiect sau mai multe proiecte într-un sector oarecare care include pescuitul ori o colecţie de proiecte individuale transsectoriale.

Experienţa anterioară acumulată din programe similare precum LEADER arată că punerea în aplicare a unei asemenea strategii este greu de realizat cu un buget public total pe grup, mai mic de 2 milioane de euro, pentru întreaga perioadă de programare (cofinanţare de la FEP şi din resursele publice naţionale). Dacă valoarea scade sub 1 milion de euro, GALP-urile ar putea considera că activităţile lor tind să se limiteze în principal la măsuri neobligatorii sau de finanţare a veniturilor şi la proiecte pilot într un număr limitat de domenii.  

CUM SUNT SELECTATE ZONELE PESCĂREșTI?

Regulamentul FEP oferă statelor membre multă libertate de alegere a celei mai bune abordări pentru ţara lor. Totuşi, abordarea aleasă trebuie să respecte dispoziţiile articolului 43 alineatele (3) şi (4) din FEP, care stabilesc criteriile pentru zonele pescăreşti în temeiul Axei 4. Statele membre sunt libere să delimiteze şi mai bine domeniul de aplicare al zonelor pescăreşti adăugând criterii suplimentare. Cu toate acestea, articolul 22 din regulamentul de punere în aplicare a FEP specifică, de asemenea, că procedurile şi criteriile de selectare a zonelor pescăreşti trebuie specificate în programele operaţionale. Aceste criterii trebuie să permită o selectare obiectivă şi transparentă a zonelor.

Abordarea aleasă variază de la o zonă la alta a UE, dar, în orice caz, se aplică condiţiile generale prevăzute în Regulamentul FEP:
•    Unele ţări utilizează criterii suplimentare pentru a preselecta tipuri specifice de zone eligibile cu cele mai mari nevoi înainte de lansarea procedurii de selecţie pentru FLAG uri,
•    în timp ce altele utilizează numai criterii FEP, o parte dintre ele aplicând o procedură complet deschisă, în care întreaga ţară este eligibilă, iar FLAG-urile propun ele însele graniţele zonei lor de intervenţie.

În cazul tuturor abordărilor, există atât aspecte pozitive, cât şi aspecte negative. De exemplu, dacă întreaga ţară sau coastă este eligibilă, atunci grupurile însele pot propune zone care corespund preocupărilor „de jos în sus“ şi care pot fi mai coerente din punct de vedere economic, social sau geografic. Totuşi, există riscul real să fie alese prea multe zone sau riscul ca zonele să fie prea mari, iar bugetul pentru Axa 4 să se dilueze. În acest caz, concentrarea pe zonele prioritare poate contribui la evitarea irosirii efortului depus de grupurile viitoare pentru care bugetul este insuficient. De asemenea, aceasta evită exercitarea unei presiuni politice din partea unui număr mare de grupuri în sensul împărţirii într-o măsură prea mare a bugetului. Acesta este motivul pentru care multe ţări au optat pentru această variantă.

Există riscul ca preselectarea zonelor să reducă capacitatea FLAG-urilor de a-şi adapta zonele şi strategiile la realităţile locale. Cu toate acestea, este important să rămânem realişti şi să asigurăm faptul că zonele deţin suficientă masă critică şi că strategia are suficiente resurse pentru a-şi îndeplini scopurile.

O soluţie comună pentru această situaţie este definirea la nivel general a unor tipuri prioritare de zone eligibile, urmând ca FLAG-urilor să li se permită să-şi adapteze limitele zonei ca rezultat al analizei de jos în sus şi al strategiei pe care o dezvoltă.

Nu, continuitatea geografică nu este obligatorie, dar trebuie să existe o coerenţă între diferitele părţi din care sunt alcătuite GALP-urile. Aceasta poate fi definită din punctul de vedere al implicării lor comune în anumite activităţi, al anumitor ameninţări sau oportunităţi comune, şi nu neapărat din punctul de vedere al continuităţii fizice.

De exemplu, experienţa acumulată din programul LEADER arată că lipsa continuităţii poate face foarte dificilă dezvoltarea şi aplicarea unei strategii şi a unui parteneriat eficiente. Aşadar, deşi nu este o obligaţie, continuitatea poate fi un factor determinant al succesului.

Teritoriile vizate de GALP-uri pot traversa şi graniţele administrative municipale, provinciale sau regionale existente. În acest fel, pot fi definite mai uşor zonele care pot atinge masa critică şi care sunt coerente din punct de vedere economic, social sau fizic. Cu toate acestea, încă o dată, GALP-ul trebuie să pună în balanţă aceste avantaje şi complexitatea adiţională pe care o poate crea implicarea de numeroase organisme administrative.

Regulamentul FEP permite o mare flexibilitate în ceea ce priveşte atât mărimea, cât şi definirea zonelor de pescuit. Acesta prevede că „o zonă de pescuit selectată pentru asistență este limitată ca dimensiune și, de regulă, este mai mică decât nivelul 3 din NUTS” [articolul 43 alineatul (3)]. În plus, „asistența ar trebui să vizeze în mod prioritar zone cu: (a) o densitate scăzută a populației sau (b) pescuit în declin sau (c) mici comunități pescărești” [articolul 43 alineatul (4)].
Între aceste limite, nu există nicio regulă universală, iar statele membre au responsabilitatea de a lua decizii cu privire la zonele care sunt cele mai adecvate. Un lucru important este faptul că regulamentul prevede, mai departe, că „teritoriul reglementat de un grup ar trebui să fie coerent și să aibă o masă critică suficientă în ceea ce priveşte resursele umane, financiare și economice, pentru a sprijini o strategie viabilă de dezvoltare locală” [articolul 45 alineatul (3)].
Cu alte cuvinte, mărimea zonei şi limitele acesteia trebuie să fie adecvate pentru obiectivele strategiei dezvoltate de parteneriat la nivel local – nu atât de mare, încât să dilueze impactul Axei 4, dar nici atât de mică, încât să nu fie viabilă.

PARTENERIATE

Articolul 45 din Regulamentul FEP prevede că Axa 4 este pusă în aplicare „de către entităţile sau grupurile locale (grupul) reprezentând parteneri publici şi privaţi din diversele sectoare socioeconomice locale […]”. Deşi se înţelege că majoritatea partenerilor grupului îşi au sediul în zona pescărească, anumite sectoare socioeconomice pot fi reprezentate de o organizaţie cu sediul în afara zonei FLAG-ului. Poate fi cazul unor asociaţii locale pescăreşti, de reparare de plase sau ale femeilor, de exemplu, ai căror membri sunt activi pe teritoriul FLAG-ului, dar şi în teritoriile învecinate. Prin urmare, deşi sediul social poate fi în afara teritoriului FLAG-ului, statutul de membru al grupului ar putea totuşi fi considerat relevant sau chiar esenţial. Această situaţie s-ar putea aplica şi centrelor de cercetare din apropiere a căror activitate are legătură cu zona sau anumitor actori publici al căror domeniu de intervenţie include, dar poate fi mai larg decât teritoriul FLAG-ului. La fel ca pentru toţi membrii acestora, grupurile ar trebui să poată justifica contribuţia fiecărui membru în cadrul parteneriatului. La selecţia grupurilor, autoritatea de management ţine cont de componenţa parteneriatului, precum şi de strategia de dezvoltare locală. 

Regulamentul de punere în aplicare a FEP prevede că „parteneriatul cuprinde, inclusiv la nivel decizional, reprezentanţi ai sectorului pescuitului şi ai altor sectoare socioeconomice locale relevante“ (articolul 23). Nu s-au menţionat cifre exacte în ceea ce priveşte reprezentarea diferitelor părţi interesate în cadrul parteneriatelor tocmai pentru că filozofia din spatele Axei 4 este ca componenţa parteneriatului să fie adaptată la circumstanţele locale. Nu există o soluţie universal valabilă; aceasta depinde de caracteristicile zonei. Membrii săi ar trebui totuşi să aibă acces la o capacitate administrativă şi financiară adecvată pentru a administra asistenţa şi asigura finalizarea cu succes a operaţiunilor.  

Cu toate acestea, din regulament putem deduce următoarele principii călăuzitoare.

  • În primul rând, regulamentul prevede ca peste jumătate din operaţiuni să fie conduse de sectorul privat. Ar fi de preferat ca acest angajament să se reflecte în componenţa parteneriatului. Astfel, deşi primăriile locale şi organismele sectorului public sunt elemente centrale ale parteneriatelor, ele nu ar trebui să ocupe o poziţie dominantă. Reprezentanţii sectorului privat (inclusiv reprezentanţii sectorului pescuitului) şi organizaţiile societăţii civile ar trebui să fie reprezentate pe picior de egalitate cu sectorul privat.  
  • În al doilea rând, reprezentanţii sectorului pescuitului sunt o componentă obligatorie şi, în multe cazuri, o componentă principală a parteneriatului. Cu toate acestea, esenţa parteneriatului este să stimuleze crearea unor alianţe locale şi să mobilizeze sprijinul în jurul unor obiective comune, deciziile fiind luate pe baza unei negocieri reale între parteneri. Prin urmare, o regulă de aur este ca un grup de părţi interesate să nu deţină peste 50% dintre voturi. Acolo unde este posibil, componenţa parteneriatului ar trebui să reflecte alcătuirea socioeconomică a zonei pescăreşti.

Sistemul decizional utilizat de GALP va varia în funcţie atât de contextul naţional, cât şi de cel local. Unele organizaţii utilizează sisteme bazate pe principiul „un membru, un vot” şi/sau pun accentul pe unanimitate. În altele, voturile sunt proporţionale cu ponderea partenerilor în cadrul comunităţii, iar utilizarea votului cu majoritate este mai răspândită.

Este important pentru comunitatea locală să poată vedea că sistemul este corect, transparent şi eficient şi că există măsuri de protecţie împotriva unei influenţe neadecvate pe plan politic, financiar sau personal.

O altă chestiune care trebuie clarificată este împărţirea responsabilităţilor între partenerii aleşi şi personalul angajat. Abordarea normală este ca personalul să răspundă de evaluarea proiectului (asigurând competenţa tehnică, eligibilitatea, realismul acestuia etc.), iar partenerii să se ocupe de luarea deciziilor pe baza recomandărilor echipei tehnice.

GALP-urile trebuie să stabilească criterii clare, transparente şi obiective, precum şi proceduri durabile de selectare a proiectelor locale. În general, proiectele selectate ar trebui să servească drept exemple care să mobilizeze actorii de pe plan local să ia noi iniţiative şi, la rândul lor, să contribuie la punerea în aplicare a strategiei locale. Acest lucru se va întâmpla numai dacă actorii locali vor vedea că proiectele au fost alese pe baza unei proceduri solide şi corecte, care a fost discutată şi convenită de partenerii care îi reprezintă. Procedura şi criteriile de selecţie ar trebui să fie documente accesibile publicului.

Procedurile şi criteriile exacte vor varia considerabil, în funcţie de contextele naţionale şi locale şi de natura proiectelor. Unele proiecte strategice sau colective (de exemplu, un muzeu maritim) pot fi iniţiate şi puse în aplicare de GALP-ul însuşi. În alte cazuri, GALP-ul va publica apeluri periodice sau deschise de propuneri din partea beneficiarilor locali.

În conformitate cu regulamentul, responsabilitatea delegată GALP-urilor de autorităţile de gestionare trebuie să prevadă că:

a) GALP-ul „propune şi pune în aplicare o strategie integrată de dezvoltare locală bazată pe o aborare de jos în sus” [articolul 45 alineatul (2)] şi
b) „operaţiunile din cadrul strategiei de dezvoltare locală sunt alese de grup” [articolul 45 alineatul (4)].

Deşi autoritatea de gestionare trebuie să îşi dea acordul cu privire la strategie şi ar trebui să verifice eligibilitatea operaţiunilor locale, responsabilitatea pentru luarea iniţiativei în ambele cazuri trebuie, fără îndoială, să se afle la nivel local.

Atâta timp cât aceste principii de bază sunt respectate, statele membre se bucură de o flexibilitate considerabilă în ceea ce priveşte felul în care deleagă alte funcţii. De exemplu, la una din extreme, unele state membre tranferă fondurile pentru Axa 4 direct grupurilor, care devin responsabile pentru certificare şi pentru plata beneficiarilor. La cealaltă extremă, fondurile, precum şi funcţiile de certificare şi plată, pot fi gestionate la nivel naţional, regional sau de provincie.

Decizia cu privire la ce funcţii anume să fie delegate depinde de capacitatea administrativă a partenerilor locali din GALP-uri şi de viteza şi eficienţa nivelurilor superioare ale administraţiei, în ceea ce priveşte efectuarea plăţilor către beneficiarii finali. Ambele variază considerabil de la o ţară la alta. Dacă un stat membru subdeleagă mai multe funcţii GALP-urilor, trebuie să se asigure că acestea dispun de resursele umane şi financiare minime în vederea îndeplinirii lor. Dacă, pe de altă parte, plata către beneficiari se efectuează de către o altă entitate (de exemplu o agenţie naţională sau regională), sistemele de verificare a eligibilităţii ar trebui să fie puse în acord, astfel încât să se evite duplicarea verificărilor.

Structura juridică a GALP-urilor poate varia enorm, în funcţie de tradiţia administrativă şi de cadrul juridic al fiecărei ţări. În unele ţări, GALP-urile sunt asociaţii civile, în altele sunt companii publice sau private non-profit. În alte părţi, parteneriatele GALP nu sunt entităţi juridice separate, ci fac parte din organizaţiile de dezvoltare locale existente, existând însă o delimitare precisă a strategiei, a structurii decizionale şi a contabilităţii pentru Axa 4 faţă de alte activităţi.

Indiferent de abordarea aleasă într-o ţară, este esenţial să se asigure faptul că GALP-ul dispune de  personal calificat şi de sistemele manageriale necesare pentru a asigura o gestionare financiară şi administrativă eficace. Articolul 23 alineatul (2) din regulamentrul de punere în aplicare a FEP permite realizarea acestui lucru în două feluri. O metodă este nominalizarea unui partener experimentat în calitatea de lider administrativ şi financiar, care să sprijine administrarea GALP-ului. A doua este crearea unei entităţi juridice separate, care să poată arăta că, în mod colectiv, are capacitatea administrativă de a gestiona proiectul.

În oricare din situaţii, GALP-urile ar trebui să păstreze flexibilitatea necesară pentru adaptarea strategiei la circumstanţele locale. Una din cheile succesului Axei 4 o reprezintă parteneriatele, care trebuie să poată răspunde mai rapid şi mai eficient la nevoile locale decât metodele mai tradiţionale. Dacă GALP-ul nu devine decât un nou nivel într-o ierarhie administrativă, atunci mare parte din valoarea adăugată se pierde şi întreaga abordare este pusă sub semnul întrebării.

STRATEGII

În general, nu. Operaţiunile sau acţiunile individuale finanţate de Axa 4 ar trebui selectate de GALP pe baza unor proceduri şi criterii de selecţie deschise şi transparente. Locuitorii zonelor de pescuit locale ar trebui să beneficieze de o şansă corectă de a prezenta o cerere, după aprobarea strategiei. În etapa de planificare a strategiei este normal să se discute exemple şi tipuri de proiecte, dar nu trebuie selectat în prealabil niciun proiect individual înainte care GALP-ul să fie aprobat.

O excepţie de la această regulă este atunci când GALP-ul propune anumite proiecte colective strategice, în cadrul strategiei generale care urmăreşte îndeplinirea obiectivelor; de fapt, acestea sunt aprobate odată cu strategia în sine.

Având în vedere lipsa de experienţă a multora dintre factorii implicaţi în Axa 4 în dezvoltarea teritorială locală integrată, utilizarea asistenţei tehnice naţionale (Axa 5) nu este doar de dorit, ci, de fapt, este esenţială pentru succes. Comisia recomandă cu putere ca asistenţa tehnică pentru Axa 4 să fie acordată cât mai rapid posibil la nivel naţional şi regional. De exemplu, aceasta poate fi folosită pentru a oferi în mod direct suport de specialitate pentru consolidarea capacităţii, constituind, de fapt, un suport direct pentru dezvoltarea parteneriatului, angajamentului comunităţii şi strategiilor zonei.

În ţările cu un număr de grupuri relativ redus, asistenţa tehnică ar trebui utilizată pentru a asigura resurse pentru o Reţea a GALP-urilor Axei 4 care să colaboreze cu Unitatea de suport europeană FARNET. Acest lucru a fost specificat în programele operaţionale şi ar trebui pus în aplicare rapid.

Pregătirea strategiilor de către GALP-uri şi procesele implicate în dezvoltarea lor ar trebui considerată una dintre cele mai importante contribuţii ale Axei 4. Adevărata lor valoare rezidă nu atât în aspectele tehnice ale strategiei, cât în faptul că au fost discutate şi analizate în cadrul unei abordări „de jos în sus”, cu toţi factorii principali interesaţi de o anumită zonă, de la bun început.

Strategiile ar trebui considerate mai puţin o formalitate în vederea obţinerii unei sume limitate din finanţare şi mai mult pietre de temelie ale unui proces durabil de dezvoltare locală care se extinde dincolo de perioada de programare, atât din punct de vedere temporal, cât şi din punct de vedere al domeniului de aplicare. Din această perspectivă, una dintre cele mai valoroase investiţii pe care Axa 4 le poate face este în formarea comunităţii şi în construirea capacităţii de acţiune.

Statele membre par să urmeze două tipuri principale de procese de consolidare a capacităţii. Cele care deţin o reţea bine închegată de factori de dezvoltare locali experimentaţi au lansat adesea un apel de propuneri format dintr-o singură etapă pentru zone, grupuri şi strategii. Sprijinul pentru capacitatea existentă este furnizat prin reuniuni de informare, campanii, site-uri internet, manuale explicative, sesiuni de formare şi suport de specialitate la nivel local. Un exemplu de acest tip de abordare este Franţa .

Multe ţări, cu mai puţină experienţă în strategii integrate de dezvoltare locală, au preferat să organizeze un proces de selecţie în două etape. Aceasta implică o listă de zone şi/sau grupuri potenţiale care sunt selectate în prealabil pe baza unui apel de exprimare a interesului destul de permisiv. Grupurile selectate în acest fel beneficiază apoi, prin intermediul unui program, de formare, îndrumare şi suport de specialitate pentru a contribui la înfiinţarea parteneriatului şi dezvoltarea strategiei. Un exemplu de acest tip de abordare este Estonia.

În Regulamentul FEP, termenul „masă critică“ este aplicat teritoriului acoperit de GALP. Acesta ar trebui „să aibă o masă critică suficientă în ceea ce priveşte resursele umane, financiare şi economice, pentru a sprijini o strategie viabilă de dezvoltare locală“, în conformitate cu [articolul 45 alineatul (3)].

Cu alte cuvinte, masa critică se referă, în esenţă, la relaţia dintre mărimea zonei (din punct de vedere fizic, economic şi al numărului populaţiei) şi resursele disponibile GALP-ului prin intermediul Axei 4 (atât financiare, cât şi umane). Piatra de încercare este faptul că atât zona, cât şi resursele disponibile prin intermediul Axei 4 trebuie să fie suficiente pentru a susţine o strategie de dezvoltare locală viabilă. Trebuie să existe suficientă „masă critică“ pentru a realiza în mod realist obiectivele strategiei.

Dacă zona este prea mică, este posibil să fie dificil să se găsească resursele private, capitalul uman şi experienţa necesare pentru punerea în aplicare a strategiei. Dacă, pe de altă parte, zona este prea mare, impactul Axei 4 ar putea să fie nesemnificativ pentru problemele zonei.

ELIGIBILITY

În conformitate cu articolul 55 alineatul (2) din Regulamentul 1198/2006 privind Fondul european pentru pescuit, contribuţiile „în natură”, cheltuielile de amortizare şi cheltuielile generale pot fi tratate ca nişte cheltuieli plătite de beneficiari, cu condiţia ca acest lucru să fie permis de regulile de eligibilitate definite la nivel naţional.

Beneficiarii Axei 4 sunt, de obicei, actori locali, dintre care mulţi (inclusiv FLAG-urile) pot avea un acces restrâns la surse de finanţare. Acest lucru poate fi datorat dimensiunii lor reduse, naturii organizaţiei căreia îi aparţin, chiar şi nevoilor pe care proiectul acestora încearcă să le abordeze sau altor cerinţe sau angajamente privind propriile resurse financiare. Criza financiară a condus la apariţia unor restricţii severe a multor surse de finanţare, iar acest lucru are un impact asupra capacităţii multor promotori de proiecte de a avea acces la finanţare. În cazul în care promotorilor li se solicită să participe cu un anumit nivel de „cofinanţare” la proiectele finanţate în cadrul Axei 4, aceştia ar putea aşadar să nu aibă capacitatea de a furniza toată această contribuţie în numerar (şi anume prin cheltuieli care pot fi documentate).

O soluţie posibilă pentru beneficiarii Axei 4 este ca autorităţile de gestionare să permită ca o parte din contribuţia proprie a acestora să fie furnizată sub forma unei contribuţii „în natură”. Prin contribuţie „în natură” înţelegem că o parte terţă pune la dispoziţia beneficiarului un produs fizic/activ corporal în mod gratuit. Prin urmare, contribuţia „în natură” nu implică un cost pentru beneficiar şi nu este înregistrată în contabilitatea acestuia. Trebuie avut în vedere că utilizarea personalului remunerat al beneficiarului nu reprezintă o contribuţie „în natură”, deoarece remunerarea acestor angajaţi presupune un cost pentru beneficiar.

Articolul 55 alineatul (2) din FEP prevede respectarea următoarelor condiţii pentru contribuţiile „în natură”:
-    nivelul cheltuielilor acoperite de aceste contribuţii este justificat de documente contabile cu valoare probantă echivalentă facturilor, şi
-    aceste contribuţii nu pot genera un beneficiu financiar net pentru beneficiar (nu poate fi atras numerar pentru contribuţia „în natură”); aceasta înseamnă, de exemplu, că un proiect cu un buget total de 100 EUR, din care 60 EUR reprezintă o contribuţie în natură, cu o intensitate a ajutorului de 50%, nu va obţine o contribuţie publică de 50 EUR, ci doar de 40 EUR.

De asemenea, ar mai trebui avut în vedere faptul că normele de aplicare ale regulamentului financiar  (articolul 172) prevăd că  - dacă produsul fizic/activul corporal reprezintă un cost suportat de o parte terţă - valoarea contribuţiei „în natură” nu poate să depăşească costurile real efectuate şi justificate corespunzător cu documente contabile ale părţii terţe; dacă produsul fizic/activul corporal nu reprezintă un cost pentru partea terţă, valoarea contribuţiei „în natură” nu poate depăşi costurile general acceptate pe piaţa în cauză (de exemplu, pentru lucrătorii voluntari). De asemenea, valoarea acestei contribuţii ar trebui stabilită în momentul aprobării ajutorului şi nu ar trebui reevaluată ulterior. În cele din urmă, contribuţiile sub formă de bunuri imobile (ex. punerea la dispoziţie a spaţiului de birouri) sunt excluse din costurile eligibile.

Se recomandă ca autorităţile responsabile de program să furnizeze beneficiarilor orientări clare şi explicite, specificând tipurile de costuri care pot fi acoperite de contribuţiile „în natură”, restricţiile sus-menţionate cu privire la aceste contribuţii, justificările care pot fi acceptate şi formatul solicitat pentru raportarea acestor costuri de către beneficiari şi/sau FLAG-uri, precum şi limitele maxime ale contribuţiei „în natură” pe care autorităţile de gestionare ale programului pot decide să le stabilească.

Aceste orientări ar trebui să prevadă în special ca:  
-    beneficiarul să demonstreze de ce este justificat şi adecvat să se furnizeze o contribuţie „în natură”, de ce această contribuţie aduce în mod clar un element suplimentar şi de ce aceasta aduce beneficii reale proiectului, care nu ar fi fost realizate altfel;
-    calcularea valorii contribuţiei „în natură” să fie justificată pe deplin în aplicarea/bugetul proiectului;
-    suma finală a ajutorului să fie condiţionată de prezentarea de către beneficiar a dovezii furnizării reale a contribuţiei „în natură” (în funcţie de natura contribuţiei, aceasta ar putea include fişe de pontaj care demonstrează contribuţia lucrătorilor voluntari, facturi sau declaraţii de cheltuieli din partea unor terţi, fotografii ale unor evenimente în care sunt vizibile echipamentele puse la dispoziţie etc.).

Articolul 40 alineatul (2) din Regulamentul FEP 1198/2006 prevede că „operaţiunile nu pot … face trimitere la anumite ţări sau regiuni geografice, cu excepţia produselor recunoscute în condiţiile Regulamentului (CE) nr. 510/2006 al Consiliului…”. Aceasta înseamnă că, dacă produsului local nu i s-a atribuit o indicaţie geografică protejată (IGP) sau o denumire de origine protejată (DOP), FEP nu poate fi utilizat pentru a finanţa operaţiuni promoţionale indicând originea geografică a produsului.
FEP poate totuşi susţine obţinerea unor astfel de însemne oficiale. De asemenea, FEP poate sprijini dezvoltarea şi promovarea de produse locale, atât timp cât nu finanţează operaţiunile care se referă în mod direct la conceperea sau utilizarea unei referinţe geografice specifice.  De exemplu, FEP poate susţine investigaţia necesară pentru a pregăti carta calităţii, îmbunătăţiri ale producţiei sau ale prezentării produselor, cercetări de piaţă etc.
Trebuie, de asemenea, remarcat că este permisă menţionarea promotorului proiectului, atât timp cât acest lucru se face în scopul identificării entităţii responsabile din spatele proiectului. Totodată, pentru anumite produse, menţionarea zonei de captură este de fapt o obligaţie impusă de legislaţia UE privind piaţa [Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului].

Având în vedere articolul 44 alineatul (1) litera (i), toate măsurile sprijinite în temeiul acestei secţiuni pot fi implementate doar ca parte a strategiei de dezvoltare locală, adică numai de grupuri. Prin urmare, operaţiunile privind crearea unui grup local individual şi a unei strategii (de exemplu, costurile administrative ale constituirii unui grup sau cheltuielile cu experţii care ajută la crearea strategiei) sunt eligibile în cadrul Axei 4. Cu toate acestea, numai cheltuielile acelor grupuri care vor fi selectate în final vor deveni eligibile în cadrul Axei 4 ca parte a strategiei de dezvoltare locală.  

Statele membre pot oferi, de asemenea, sprijin pentru dobândirea de aptitudini şi pregătirea strategiilor utilizând o măsură separată în temeiul Axei 5. Aceasta ar putea sprijini, de asemenea, activităţi mai ample de sensibilizare, conferinţe, măsuri de facilitare etc. Acest sprijin va trebui să fie pus la dispoziţia tuturor teritoriilor interesate prin intermediul unei proceduri transparente.

Studiile pot fi vizate de Axa 4 doar dacă sunt conforme cu strategia de dezvoltare locală şi au o legătură reală cu un anumit proiect sau fac parte din acesta, în cadrul strategiei.
Există două posibilităţi: Dacă organismul de decizie al FLAG-ului hotărăşte să sprijine un anumit studiu, acesta devine proiect specific în temeiul Axei 4 care poate fi realizat de unul dintre parteneri sau de o parte terţă. Dacă personalul FLAG-ului realizează studiul, acesta este susţinut din cheltuielile de funcţionare ale FLAG-ului.
Dacă un anumit studiu prezintă interes pentru programul operaţional în general, acesta poate fi finanţat de Axa 5 (asistenţa tehnică pentru statele membre).

FINANțE șI ADMINISTRAțIE

Introducere şi definiţie

Un conflict de interese apare în cazul în care este compromisă imparţialitatea sau obiectivitatea unei persoane implicate în orice fel în luarea, influenţarea unei decizii sau în acțiunile de pregătire ce conduc la aceasta din cauza intereselor proprii sau a unor interese comune cu cele ale unui solicitant[1]. Există un risc inerent de conflict de interese în cadrul unui FLAG în care metoda depinde de parteneriate alcătuite din actori locali interesaţi şi factori de decizie locali pentru aplicarea resurselor la nevoi definite la nivel local. Regulamentul financiar specifică etapele care trebuie parcurse atunci când apare riscul unui conflict de interese; aceasta implică excluderea persoanei în cauză din cadrul procesului. FLAG-urile trebuie aşadar să cunoască, să planifice şi să utilizeze proceduri robuste şi transparente pentru a-şi gestiona şi înregistra procesele decizionale şi, în felul acesta, pentru a evita apariţia oricăror conflicte de interese reale.

Relevanţa pentru Grupurile de Acţiune Locală Pescăreşti

Riscurile apariţiei unor conflicte de interese la nivel decizional în cadrul FLAG-urilor au fost evidenţiate de Raportul special[2] al Curţii de Conturi Europene privind implementarea Leader. Curtea a arătat că „având în vedere caracterul local al GAL-urilor, unul dintre cele mai mari riscuri care afectează eficienţa, valoarea adăugată a programelor Leader şi reputaţia UE îl constituie conflictul de interese, situaţie în care promotorii de proiecte pot influenţa deciziile de selecţie în favoarea lor. Riscul este mai ridicat în cazul GAL-urilor care nu dispun de proceduri transparente, obiective şi bine documentate.”

Curtea a subliniat nevoia de a dispune de proceduri solide care să ateste şi să le înregistreze procesele de selecţie a proiectelor şi procesele decizionale, implementate şi documentate, demonstrând că „deciziile luate de GAL-uri aveau o bază obiectivă, lipsită de orice conflict de interese”.

Este aşadar esenţial ca FLAG-urile să evite astfel de scenarii şi să stabilească nu doar procedura de urmat la luarea deciziilor, dar şi modul în care acestea vor fi atestate şi înregistrate în mod transparent. Acest lucru capătă o importanţă majoră atunci când un partener al FLAG-ului este promotorul proiectului.

Procedurile privind conflictele de interese

Procedurile de selecţie a proiectelor ar trebui să prevadă procesul decizional şi criteriile de luare a deciziilor care urmează să fie utilizate. Acestea ar trebui să identifice cu claritate succesiunea evenimentelor şi cine este implicat în fiecare etapă a procesului. Utilizarea unei diagrame reprezintă o metodă utilă de reprezentare clară.

Trebuie menţinută o separare adecvată a responsabilităţilor între diferitele elemente ale procesului pentru a asigura transparenţa decizională şi pentru a evita orice potenţiale conflicte de interese. FLAG-urile ar trebui aşadar să-şi descrie procedura de evitare a conflictelor de interese; aceasta trebuie să respecte prevederile articolului 57 din Regulamentul nr. 996/2012 al Consiliului.

În linii mari, ar trebui respectate cel puţin următoarele principii:

- membrii FLAG-ului ar trebui să prezinte proiecte doar când acest lucru este în interesul teritoriului şi al realizării strategiei de dezvoltare locală şi când implicarea partenerului este esenţială pentru viabilitatea sau succesul proiectului;
- persoanele implicate în dezvoltarea proiectului nu ar trebui să fie implicate în nici un fel în selecţia proiectului;
- personalul ar trebui să realizeze doar evaluări tehnice sau să ofere consiliere tehnică cu privire la un proiect;
- orice persoană implicată în evaluarea sau selecţia proiectelor care are un interes într-un proiect (astfel cum este definit în regulament) ar trebui să declare acel interes şi să nu se implice în niciun fel în analiza proiectului de către FLAG şi în procesul decizional, în conformitate cu procedura FLAG-ului de evitare a conflictelor de interese; şi
- ar trebui pregătit un registru al intereselor membrilor FLAG-ului, care ar trebui să consemneze natura oricărei legături între un membru al comitetului de selecţie şi un proiect sau oricare solicitant.

Se recomandă principiul celor „patru ochi”, conform căruia orice decizie este analizată în mod independent de cel puţin două persoane. 

Implicarea AM

Atunci când FLAG-urile nu sunt sigure dacă proiectele prezintă un risc de conflict de interese, acestea pot solicita opinia Autorităţii de Management. Responsabilitatea evitării apariţiei oricărui conflict de interese revine exclusiv FLAG-ului.



[1] Articolul 57 din Regulamentul (EU, EURATOM) nr. 966/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012

[2] Raportul special nr. 5/2010 al Curţii de Conturi Europene - Implementarea abordării Leader pentru dezvoltarea rurală

Conform articolului 44 alineatul (5) din Regulamentul FEP, ca regulă generală, costurile de funcţionare pentru grupuri nu pot depăşi 10% din bugetul total alocat unei zone pescăreşti, dar, „prin derogare, statele membre pot decide să depăşească acest prag de la caz la caz, în special atunci când nu se pot înfiinţa grupuri pe baza organizaţiilor experimentate existente.”

Totuşi, condiţiile care prevăd că FLAG-urile pot depăşi pragul de 10% trebuie indicate în Programul Operaţional (dacă este necesar, în urma unei modificări adecvate a PO), conform punctului (6) din Anexa I la Regulamentul de punere în aplicare a FEC (CE) nr. 498/2007. De asemenea, statul membru va trebui să stabilească un prag maxim pentru costurile de funcţionare (ex. 25%).

Printre exemplele de condiţii în care statele membre pot considera necesar să permită FLAG-urilor să depăşească limita de 10% pentru costurile de funcţionare se numără:
• atunci când un FLAG nu a fost creat pe baza unei structuri existente [cf. articolul 44 alineatul (5)] şi, astfel, costurile de funcţionare nu pot fi partajate cu alte programe precum Leader;
• atunci când unui FLAG i-a fost alocat un buget relativ mic, care face ca procentul de 10% pentru costurile de funcţionare să fie insuficient pentru gestionarea FLAG ului;
• atunci când se aşteaptă ca FLAG-ul să continue în perioada următoare, iar statul membru a prevăzut cheltuieli de funcţionare doar până la sfârşitul lui 2013. Trebuie evitată întreruperea finanţării între perioada de programare actuală şi perioada 2014-2020 pentru a se asigura că nu se pierde capacitatea locală. O creştere a pragului de 10% le-ar putea permite să plătească costurile de funcţionare ale FLAG-urilor după 2013.

Trebuie subliniat că pragul de 10% se referă doar la costurile de funcţionare. Costurile de animare, precum activităţile de consolidare a capacităţii şi alte activităţi menite să-i ajute pe potenţialii beneficiari să dezvolte operaţiuni, nu sunt considerate costuri de funcţionare şi, prin urmare, nu fac obiectul aceluiaşi prag.

Articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul FEP 1198/2006 prevede diferitele tipuri de măsuri pentru care se poate acorda sprijin prin intermediul Axei 4. Acestea includ, printre altele:

(i) dobândirea de competenţe şi facilitarea pregătirii şi punerii în aplicare a strategiei de dezvoltare locală, şi
(j) contribuirea la cheltuielile de funcţionare ale grupului.

De asemenea, articolul 44 alineatul (5) prevede că „cheltuielile de funcţionare ale grupurilor nu pot depăşi, de regulă, 10% din bugetul total alocat unei zone de pescuit”. (Autorităţile de management pot decide să depăşească acest prag de la caz la caz, în special dacă grupurile nu sunt înfiinţate pe baza organizaţiilor existente. Acest lucru trebuie justificat în programul operaţional.)

Aceasta înseamnă că activităţile legate de dobândirea de competenţe (de ex. formarea) sau cele desfăşurate la nivel de comunitate (reuniuni de informare, planificarea strategică participativă, salariile responsabililor pentru dezvoltarea proiectului etc), chiar şi atunci când sunt realizate de către FLAG, nu se încadrează la măsura (j), ci la măsura (i) şi, prin urmare, nu fac obiectul limitei de 10% aplicate cheltuielilor de funcţionare. Cheltuielile de funcţionare includ cheltuielile privind nevoile operaţionale (precum cele legate de birou), cheltuielile de personal (salariile personalului, cheltuielile de călătorie), cheltuielile legate de relaţiile publice şi relaţionare etc.

În conformitate cu anexa II litera (a) la Regulamentul FEP, toate grupele de intensitate a ajutorului pot fi aplicate măsurilor de la Axa 4 prevăzute la articolul 44 din Regulamentul FEP.
Cu toate acestea, această literă trebuie considerată împreună cu litera (b) de la anexa II, care prevede clar faptul că autorităţii de management îi revine responsabilitatea de a stabili ce intensitate a ajutorului să aplice pentru măsurile pentru dezvoltarea durabilă a zonelor pescăreşti.
În acest scop, autoritatea de management trebuie să ia în considerare următoarele criterii, menţionate la anexa II litera (b):

  • interesul colectiv faţă de cel individual;
  • beneficiarul colectiv faţă de cel individual (organizaţii ale producătorilor, organizaţii profesionale);
  • accesul public la rezultatele operaţiunii faţă de proprietate şi control private;
  • participarea financiară a organismelor colective şi a instituţiilor de cercetare.

Aceste criterii ar trebui să-i ofere autorităţii de management orientări la luarea deciziei cu privire la nivelul contribuţiei publice pentru operaţiuni sau pentru tipurile de operaţiuni. De regulă, am putea spune că aceste operaţiuni sau tipuri de operaţiuni care conduc la o mai bună îndeplinire a obiectivelor Axei 4 ar trebui să primească un nivel mai ridicat de ajutor public.
Cu toate acestea, această libertare ar trebui aplicată doar măsurilor de la articolul 44. Pentru măsurile prevăzute la alte axe FEP care sunt puse în aplicare în cadrul unor strategii de dezvoltare locală, trebuie respectate intensităţile ajutorului prevăzute la anexa II pentru aceste măsuri. De exemplu, în cazul investiţiilor productive în acvacultură sau în prelucrare şi comercializare, ar trebui aplicate intensităţile de ajutor de la grupa 4.

Data finală a eligibilităţii este 31 decembrie 2015. Aceasta înseamnă că proiectele pot fi selectate după 2013, dar trebuie să fie complet finalizate (executate, certificate şi plătite) până la 31 decembrie 2015.

Pentru a-i încuraja pe cei care fac propuneri de proiecte să întreprindă activităţile implicate în aceste proiecte de îndată ce au fost aprobate, autorităţile de management din unele state membre utilizează plăţile de prefinanţare primite de la Comisie (în temeiul articolului 81 din Regulamentul FEP) pentru a plăti beneficiarilor nişte avansuri. Aceste avansuri nu pot fi certificate drept cheltuieli efectuate, deoarece articolul 78 alineatul (1) din Regulamentul FEP prevede că numai cheltuielile care au fost plătite în mod real de către beneficiari sunt eligibile pentru o contribuţie de la FEP. Acest lucru se aplică mutatis mutandi plăţilor de prefinanţare efectuate către FLAG-uri.

Regulamentul FEP prevede că cheltuielile de funcţionare ale grupurilor nu pot depăşi, de regulă, 10% din bugetul total alocat unei zone pescăreşti [articolul 44 alineatul (5)].

În primul rând, aceasta înseamnă că pot exista derogări, adică statele membre pot decide să depăşească acest prag, în special atunci când nu se pot înfiinţa grupuri pe baza organizaţiilor experimentate existente. Acest lucru trebuie justificat în programul operaţional.

În al doilea rând, limita de 10% se calculează pe baza bugetului public total alocat unei zone pescăreşti, adică banii publici alocaţi (la nivelul FEP şi la cel naţional) unui grup pentru punerea în aplicare a unei strategii de dezvoltare (în conformitate cu punctul 7.5.3. din Vademecum). Aceasta înseamnă că cofinanţarea privată nu este luată în calcul.

Cheltuielile de funcţionare sunt finanţate 100% din fonduri publice, ceea ce înseamnă că se încadrează în grupa 1 (intensitatea ajutorului: 100%) din anexa II la Regulamentul FEP.

COORDONAREA CU ALTE PROGRAME șI AXE FEP

FLAG-urile pot fi utile în susţinerea promotorilor de proiecte din zona lor pentru a accesa finanţare de la alte axe ale FEP, ajutându-i să îşi pregătească cererile.
Axa 4 ar trebui utilizată pentru a susţine implementarea strategiilor de dezvoltare locală care vizează dezvoltarea socioeconomică mai amplă a unei zone pescăreşti. Alocările pentru Axa 4 sunt limitate, astfel că această axă ar trebui să vizeze îndeplinirea obiectivului principal şi să finanţeze măsuri eligibile în cadrul celorlalte axe atunci când vizează strategia de dezvoltare locală.
În cazul în care SWOT şi strategia pentru o zonă specifică sugerează că unele dintre măsurile
celorlalte axe sunt utile pentru îndeplinirea obiectivelor strategiei locale, ele ar putea fi încorporate. Având în vedere că aceasta înseamnă ca operaţiunile corespunzătoare acestor măsuri ar fi aprobate de FLAG la fel ca unul dintre proiectele lor şi ar fi acoperite din bugetul FLAG-ului, o trimitere clară către strategie ar trebui să justifice utilizarea Axei 4. În acest caz, trebuie respectate toate normele şi condiţiile menţionate în Regulamentul FEP privind aceste axe/măsuri [în conformitate cu articolul 44 alineatul (3)].

Unul dintre principalele obiective ale Axei 4 este dezvoltarea unor strategii locale integrate care vizează nevoile zonelor pescăreşti. Aceste strategii trebuie, prin urmare, să ţină cont şi să urmărească sinergii cu măsuri care sunt implementate de alte axe ale FEP, alte programe precum LEADER şi iniţiative finanţate din alte surse de finanţare europeană. Operaţiunile finanţate de Axa 4 ar trebui să completeze şi, acolo unde este posibil, să aducă un plus de valoare acestor alte iniţiative, evitând dublarea acţiunilor finanţate din alte surse.
Atunci când o zonă FLAG se suprapune peste zona unui LAG LEADER, strategia locală ar trebui să includă o secţiune privind complementaritatea şi sinergia. De fapt, Axa 4 poate avea o contribuţie majoră prin dezvoltarea unei strategii care oferă un singur cadru coerent pentru toate operaţiunile îndeplinite în zonele pescăreşti. Parteneriatul FLAG poate crea mecanismul de guvernare pentru integrarea lor pe teren.

COOPERARE

Regulamentul FEP prevede că sprijinul pentru dezvoltarea durabilă a zonelor pescăreşti se poate acorda pentru „promovarea cooperării interregionale şi transnaţionale între grupurile din zonele de pescuit, în principal prin relaţionare şi răspândirea celor mai bune practici” [articolul 44 alineatul (1) litera (h)]. Acesta nu restricţionează tipul de entitate sau persoană care poate conduce sau participa la proiecte de cooperare în numele unei anumite zone pescăreşti.

Prin urmare, proiectele de cooperare pot fi desfăşurate de orice tip de promotor de proiecte (beneficiar) cu condiţia ca proiectul să fie conform cu strategia de dezvoltare locală a FLAG-ului, iar activitatea să fie în beneficiul zonei de pescuit. Deşi multe proiecte de cooperare sunt desfăşurate chiar de către FLAG-uri, în unele cazuri FLAG-ul poate considera că o altă organizaţie este mai potrivită pentru a conduce sau participa la un anumit proiect de cooperare.

Aceste activităţi pot fi finanţate fie prin Axa 4, fie prin Axa 5.

În cazul Axei 4, articolul 44 alineatul (1) litera (h) prevede două tipuri de acţiuni:
(1) cooperare interregională şi transnaţională între grupuri şi
(2) relaţionare între grupuri şi răspândirea celor mai bune practici. Relaţionarea în cadrul Axei 4 se referă la activităţile de relaţionare între un număr limitat de grupuri, reţelele naţionale fiind susţinute de Axa 5 (a se vedea mai jos).

În cadrul Axei 4, există două posibilităţi de finanţare a ambelor tipuri de acţiuni (1 şi 2):
(A) de la bugetul deţinut de grupuri (care trebuie să fie distins în mod clar de bugetul grupului pentru strategia de dezvoltare locală) în cazurile în care AM a decis să descentralizeze bugetul pentru cooperare/relaţionare pentru FLAG-uri, sau
(B) dintr-o parte a bugetului Axei 4 deţinut de AM în cazurile în care AM a hotărât să administreze bugetul pentru cooperare/relaţionare la nivel central şi să-l distribuie FLAG-urilor prin intermediul unor cereri de ofertă deschise.
În ceea ce priveşte Axa 5, statele membre sunt încurajate să o folosească pentru instituirea unei singure reţele naţionale, care va cuprinde toate grupurile din ţară. Reţeaua naţională va fi principalul corespondent al reţelei de la nivelul UE (FARNET), dar ar trebui să aibă şi alte sarcini, precum:
- pregătirea programelor de formare pentru grupurile aflate în curs de instituire,
- colectarea, analizarea şi difuzarea informaţiilor la nivel naţional cu privire la bunele practici care sunt transferabile.
Axa 5 poate fi utilizată, de asemenea, pentru a oferi asistenţă tehnică pentru dezvoltarea prealabilă a proiectelor de cooperare - a se vedea „Cum ar trebui oferită asistenţa tehnică pentru dezvoltarea prealabilă a proiectelor de cooperare?” pe www.farnet.eu

Regulamentul FEP prevede că sprijinul pentru dezvoltarea durabilă a zonelor pescăreşti se poate acorda pentru „promovarea cooperării interregionale şi transnaţionale între grupurile din zonele de pescuit, în principal prin relaţionare şi răspândirea celor mai bune practici” [articolul 44 alineatul (1) litera (h)].

Regulamentul FEP [articolul 43 alineatele (3) şi (4)] nu prevede decât ca zonele de pescuit să fie limitate ca dimensiune şi, ca regulă generală, să fie mai mici decât nivelul 3 din NUTS. Zonele prioritare pentru asistenţă pot să aibă fie o densitate scăzută a populaţiei, fie un sector al pescuitului în declin, fie comunităţi pescăreşti mici. Ele ar trebui să fie suficient de coerente din punct de vedere geografic, economic şi social.

Prin urmare, din regulament reiese că Axa 4 ar trebui să sprijine cooperarea dintre aceste tipuri de zone pescăreşti. Aceasta înseamnă că, acolo unde se dovedeşte necesar, Grupurile de Acţiune Locală Pescăreşti finanţate de Axa 4 ar putea coopera cu grupurile asemănătoare celor din cadrul Axei 4 sau LEADER din zonele pescăreşti care îndeplinesc condiţiile de mai sus, dar care nu au fost selectate pentru Axa 4.

În acest caz, Axa 4 ar finanţa numai acţiunile corespunzătoare grupurilor şi zonelor care au fost selectate în mod real de program.

În cazul în care bugetul pentru cooperare în temeiul Axei 4 a fost alocat grupului împreună cu bugetul pentru strategia de dezvoltare locală, probabil că ideile de cooperare încă nu au fost dezvoltate în întregime. Prin urmare, este posibil să fie necesară o etapă pregătitoare, care ar trebui să fie susţinută din cadrul acestei alocări (100% din fonduri publice). Statul membru poate să ofere întotdeauna mai multă asistenţă tehnică prin intermediul Axei 5.

Dacă bugetul pentru cooperare este gestionat la nivel central şi este alocat separat prin intermediul unor cereri de oferte specifice, probabil că va fi nevoie ca proiectele prezentate pentru finanţare să fie dezvoltate complet. Pentru a sprijini pregătirea acestor proiecte, statul membru poate prevedea să acorde anumite subvenţii (100% din fonduri publice) prin intermediul Axei 5.

Se recomandă ca etapele pregătitoare ale cooperării să fie tratate ca orice alt proiect nelegat de producţie şi să fie finanţat 100% din ajutorul public (ajutor public total de la UE, de la nivel naţional, regional sau din surse locale).

Atunci când cooperarea ajunge în etapa propriu-zisă a implementării, se aplică normele obişnuite privind intensitatea ajutorului, în funcţie de tipul de operaţiune ales:
•    proiectele de cooperare ar trebui finanţate 100% din ajutorul public dacă sunt proiecte nelegate de producţie (cf. grupul 1 din anexa II la Regulamentul FEP);
•    în cazul în care un proiect de cooperare implică sectorul privat şi investiţii pentru producţie, intensitatea adecvată a ajutorului (sub 100%) va trebui definită în funcţie de natura proiectului (cf. grupul 3 sau 4 din anexa II la Regulamentul FEP).



Se aşteaptă ca, în primii ani de implementare a Axei 4, grupurile să fie preocupate în special de înfiinţarea parteneriatelor lor şi de implementarea primelor lor acţiuni locale. Este foarte probabil să mai dureze până când vor fi lansate proiecte de cooperare tematice ample.

Cu toate acestea, activităţi precum vizitele de studiu structurate sau schimburile de personal, înfrăţirea şi alte forme de sprijin colegial pot fi considerate „proiecte de cooperare”, cu condiţia să contribuie la construirea de capacităţi pentru FLAG-uri şi să fie în conformitate cu strategia locală. Nu ne putem aştepta ca grupurile să includă aceste costuri în cheltuielile lor de funcţionare, care sunt limitate la 10% din fondurile alocate grupului.

Articolul 44 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul FEP prevede că sprijinul pentru dezvoltarea durabilă a zonelor pescăreşti poate fi acordat pentru promovarea cooperării interregionale şi transnaţionale între grupurile din zonele de pescuit, în principal prin relaționare şi răspândirea celor mai bune practici1. Aceasta înseamnă că transferul de cunoştinţe de la grupurile experimentate la cele cu mai puţină experienţă ar trebui încurajat prin acoperirea cheltuielilor aferente (inclusiv pentru acţiunile de înfrăţire întreprinse de grupurile locale) de la Axa 4. Autorităţile de management pot decide, de asemenea, să ofere FLAG-urilor subvenţii finanţate de Axa 5.
________________________________________
1 În acest context, trebuie să ne referim la Vademecum (punctul 7.5.1), care afirmă că cooperarea ar trebui să includă implementarea unui „proiect comun” (şi nu să constea dintr-un simplu „schimb de experienţă”) – aceasta înseamnă că construirea de capacităţi, relaţionarea şi diseminarea de bune practici ar trebui să ia forma unui proiect comun (cu obiective clare, activităţi şi cadru temporal) care implică două sau mai multe FLAG-uri.