De Europese procedure voor geringe vorderingen is bedoeld om grensoverschrijdende geschillen met een waarde van niet meer dan 5000 euro eenvoudiger en sneller te regelen.
De Europese procedure voor geringe vorderingen is voor de partijen beschikbaar als alternatief voor de bestaande procedures waarin het recht van de lidstaten voorziet. Een in de Europese procedure voor geringe vorderingen gegeven beslissing wordt in een andere lidstaat erkend en ten uitvoer gelegd zonder dat een uitvoerbaarverklaring nodig is, en zonder dat de mogelijkheid van verzet tegen de erkenning openstaat.
Voor de procedure voor geringe vorderingen zijn standaardformulieren opgesteld, die hier in alle talen beschikbaar zijn. Om de procedure te starten, moet formulier A worden ingevuld. Alle relevante stukken ter staving, zoals ontvangstbewijzen en facturen, moeten bij het formulier worden gevoegd.
Formulier A moet worden toegezonden aan het bevoegde gerecht. Wanneer het gerecht het vorderingsformulier ontvangt, vult het zijn deel van het antwoordformulier in. Binnen 14 dagen na ontvangst van het vorderingsformulier wordt een afschrift ervan, tezamen met het antwoordformulier door het gerecht aan de verweerder betekend of ter kennis van de verweerder gebracht. De verweerder dient binnen 30 dagen te antwoorden door zijn deel van het antwoordformulier in te vullen. Het gerecht zendt een afschrift van een eventueel antwoord van de verweerder binnen 14 dagen toe aan de eiser.
Binnen 30 dagen na ontvangst van het (eventuele) antwoord van de verweerder geeft het gerecht een beslissing over de geringe vordering, verzoekt het de partijen om schriftelijk nadere gegevens te verstrekken, of roept het de partijen op voor een mondelinge behandeling. Het is niet nodig zich bij een eventuele mondelinge behandeling door een advocaat te laten vertegenwoordigen en wanneer de rechtbank over de nodige uitrusting beschikt, moet de behandeling via tele- of videoconferentie plaatsvinden.
Aan de hand van het door het gerecht verstrekte certificaat (dat mogelijkerwijs moet worden vertaald in de taal van de andere lidstaat) en een afschrift van de beslissing, is de beslissing uitvoerbaar in alle andere lidstaten van de Europese Unie, zonder verdere formaliteiten. De tenuitvoerlegging in een andere lidstaat kan uitsluitend worden geweigerd wanneer de beslissing onverenigbaar is met een andere beslissing in de andere lidstaat met betrekking tot dezelfde partijen. De tenuitvoerlegging vindt plaats volgens de nationale regels en procedures van de lidstaat waar de beslissing ten uitvoer wordt gelegd.
Links
Verordening (EG) nr. 861/2007 - geconsolideerde versie van 14 juni 2017 (2062 Kb)
Gebruikershandleiding bij de Europese procedure voor geringe vorderingen (1825 Kb)
Infografiek voor consumenten (102 Kb)
Folder voor bedrijven (231 Kb)
Onlinehulp: Informatie over de Europese procedure voor geringe vorderingen
Klik op een van de vlaggen voor landspecifieke informatie.
Deze pagina wordt beheerd door de Europese Commissie. De informatie op deze pagina geeft niet noodzakelijk het officiële standpunt van de Europese Commissie weer. De Commissie aanvaardt geen enkele verantwoordelijkheid of aansprakelijkheid voor informatie of gegevens waarnaar in dit document wordt verwezen. Gelieve de juridische mededeling te raadplegen voor de auteursrechtelijke regeling voor Europese pagina's.
Legislația belgiană nu prevede o procedură specifică pentru cererile cu valoare redusă. Cu toate acestea, există o „procedură sumară de somație de plată”. A se vedea, în acest sens, fișierul separat.
Nu există o procedură specifică pentru cererile cu valoare redusă. În acest caz se aplică procedura de drept comun, care este foarte simplă.
Procedura obișnuită este prezentată succint mai jos:
În principiu, nu există simplificări. Cu toate acestea, anumite acțiuni nu sunt introduse prin intermediul unei cereri de chemare în judecată, ci printr-o cerere în contradictoriu (a se vedea în acest sens articolele 1034a - 1034e din Codul judiciar). Acesta este cazul litigiilor în materie locativă. Secțiunea 1344a din Codul judiciar prevede că, sub rezerva dispozițiilor contractului de închiriere, orice acțiune referitoare la închirierea proprietății poate fi introdusă printr-o cerere scrisă, depusă la grefa judecătoriei de pace.
Legislația referitoare la procedura sumară de somație de plată: site-ulService public fédéral Justice (Serviciul Public Federal de Justiție):
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Codul bulgar de procedură civilă nu prevede o procedură specială pentru cererile cu valoare redusă. De la 1.1.2009, instanțele bulgare aplică Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă. Acțiunile referitoare la cererile cu valoare redusă sunt introduse în instanțele regionale, în timp ce în chestiunile care nu sunt reglementate în mod expres de Regulamentul (CE) nr. 861/2007 se aplică normele generale din Codul de procedură civilă.
Codul bulgar de procedură civilă nu prevede o procedură specială pentru cererile cu valoare redusă.
Codul bulgar de procedură civilă nu prevede o procedură specială pentru cererile cu valoare redusă.
Codul bulgar de procedură civilă nu prevede o procedură specială pentru cererile cu valoare redusă.
Codul bulgar de procedură civilă nu prevede o procedură specială pentru cererile cu valoare redusă.
Codul bulgar de procedură civilă nu prevede o procedură specială pentru cererile cu valoare redusă.
Codul bulgar de procedură civilă nu prevede o procedură specială pentru cererile cu valoare redusă.
Codul bulgar de procedură civilă nu prevede o procedură specială pentru cererile cu valoare redusă.
Codul bulgar de procedură civilă nu prevede o procedură specială pentru cererile cu valoare redusă.
Codul bulgar de procedură civilă nu prevede o procedură specială pentru cererile cu valoare redusă.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Republica Cehă nu are o procedură specifică privind cererile cu valoare redusă. Categoria cererilor cu valoare redusă (mai exact, mărimea compensației financiare) este luată în considerare numai în procedurile de recurs.
Articolul 202 alineatul (2) din Codul de procedură civilă prevede că nu sunt admisibile recursurile împotriva hotărârilor judecătorești care stabilesc o compensație pecuniară mai mică de 10 000 CZK, excluzând dobânzile și taxele aferente cererii; această prevedere nu se aplică hotărârilor pronunțate în lipsă.
Prin urmare, pot fi formulate recursuri împotriva hotărârilor pronunțate în lipsă, chiar dacă acestea se referă la sume mai mici de 10 000 CZK.
Articolul 238 alineatul (1) litera (c) din Codul de procedură civilă prevede că nu sunt admisibile recursurile în chestiuni de drept împotriva hotărârilor și a ordinelor judecătorești a căror parte dispozitivă atacată prin recurs a stabilit o compensație pecuniară mai mică de 50 000 CZK (excluzând dobânzile și taxele aferente cererii), cu excepția cazului în care aceste hotărâri și ordine judecătorești se referă la relații cu consumatorii stabilite prin contract sau la relații de muncă stabilite prin contract.
Nu există formulare specifice pentru o procedură privind cererile cu valoare redusă.
Conform Codului de procedură civilă, instanțele au obligația de a informa părțile cu privire la drepturile și obligațiile lor procedurale. În acest sens, legea stabilește ce informații trebuie să furnizeze instanța părților în situația procedurală specifică.
În cazul litigiilor soluționate conform procedurii civile, prezentarea, evaluarea și obținerea probelor sunt reglementate de același norme, indiferent de suma implicată.
Legea privind procedura cu privire la cererile cu valoare redusă nu stabilește nicio excepție în privința modului în care se desfășoară aceasta.
Hotărârile privind cererile cu valoare redusă nu diferă de alte hotărâri în ceea ce privește conținutul.
Rambursarea costurilor este reglementată de normele generale ale procedurii civile.
După cum s-a menționat mai sus, recursurile împotriva hotărârilor judecătorești care stabilesc o compensație pecuniară mai mică de 10 000 CZK, excluzând dobânzile și taxele aferente cererii, nu sunt admisibile; această prevedere nu se aplică hotărârilor pronunțate în lipsă.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Codul de procedură civilă (Zivilprozessordnung, ZPO) nu prevede o procedură specială pentru cererile cu valoare redusă. Cu toate acestea, la articolul 495a din cod se prevede o procedură simplificată. În temeiul acestui articol, instanța își poate alege procedura după cum consideră necesar, în cazurile în care valoarea litigiului nu depășește 600 EUR. Codul nu restricționează această posibilitate în niciun alt mod: acesta nu o limitează, de exemplu, la un anumit tip de litigiu.
Prin urmare, în astfel de cazuri, instanța își poate alege procedura după cum consideră necesar, având în special dreptul de a utiliza anumite căi de simplificare a procedurii. Instanța nu este însă obligată să facă acest lucru. Astfel, chiar și în cazul în care valoarea litigiului nu depășește 600 EUR, instanța poate să recurgă la procedura prevăzută în normele obișnuite.
Dacă instanța își alege procedura după cum consideră necesar, părțile nu se pot opune. Ele au doar posibilitatea de a solicita o ședință publică.
Nu trebuie utilizate formulare speciale.
Se aplică regulile generale. Se aplică regulile generale, întrucât numai organizarea procedurii este simplificată. Părțile care nu sunt reprezentate de un avocat beneficiază de aceeași asistență precum cele care sunt reprezentate de un avocat. De exemplu, în acțiunile introduse în fața instanțelor locale (Amtsgerichte), cererea poate fi înregistrată prin proces-verbal la grefa instanței. O persoană reprezentată de un avocat are, la rândul său, posibilitatea de a-și înregistra cererea prin proces-verbal în loc să o depună prin intermediul unui avocat.
De asemenea, faptul că o parte este reprezentată sau nu de un avocat nu influențează în niciun fel natura și domeniul de aplicare a datoriei instanței de a informa și de a consilia (Aufklärungs-und Hinweispflichten). Instanța este obligată prin lege să explice procedura din punct de vedere juridic și faptic și să ofere toate lămuririle necesare.
În ceea ce privește obținerea probelor, instanța nu este limitată la metodele uzuale. Spre deosebire de principiul obținerii probelor în mod direct (Unmittelbarkeit) care se aplică în rest și care constă în faptul că martorii, experții sau părțile însele trebuie să fie audiate în fața instanței sesizate în prezența părților, în cazul procedurii simplificate, instanța poate să dispună, de exemplu, ca interogarea martorilor, a experților sau a părților să aibă loc prin telefon sau în scris.
Poate fi utilizată exclusiv o procedură scrisă. Cu toate acestea, trebuie să existe proceduri orale în cazul în care una dintre părți solicită acest lucru.
Structura hotărârii este mai simplă decât în procedurile obișnuite, întrucât, în general, hotărârile pronunțate în litigii a căror valoare nu depășește 600 EUR nu pot fi atacate.
De exemplu, expunerea faptelor poate fi omisă. De asemenea, este posibil să se renunțe la expunerea motivelor dacă părțile sunt de acord sau dacă motivele au fost deja înregistrate în formă sintetică în procesul-verbal. Date fiind însă cerințele în materie de relații juridice internaționale, nu se poate renunța la expunerea motivelor dacă se estimează că hotărârea va fi executată în străinătate [articolul 313a alineatul (4) din Codul de procedură civilă].
În cazul în care, în mod excepțional, instanța permite o cale de atac, structura hotărârii este reglementată de regulile generale.
Nu există restricții în ceea ce privește suportarea cheltuielilor de judecată; se aplică regulile generale.
În principiu, hotărârile în litigii a căror valoare nu depășește 600 EUR nu pot fi atacate. Introducerea unei căi de atac poate fi însă permisă în mod excepțional dacă instanța care se pronunță în prim grad de jurisdicție a permis acest lucru în hotărârea sa, pe baza interesului deosebit reprezentat de cauza respectivă sau pe baza faptului că dezvoltarea dreptului sau asigurarea unei jurisprudențe omogene necesită pronunțarea unei hotărâri de către curtea de apel.
Dacă hotărârea nu poate face obiectul unei căi de atac, instanța care s-a pronunțat în prim grad de jurisdicție trebuie să redeschidă procedura dacă o parte vătămată prin hotărâre obiectează că instanța nu i-a asigurat o audiere adecvată care ar fi putut fi relevantă pentru hotărârea în cauză. În cazul în care contestația nu este soluționată de instanța de judecată, singura cale de atac pentru partea respectivă este aceea de a depune o plângere constituțională la Curtea Constituțională Federală.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Normele procedurale naționale pentru procedurile judiciare privind cauzele civile sunt prevăzute de Codul de procedură civilă (tsiviilkohtumenetluse seadustik).
În temeiul articolului 403 din Codul de procedură civilă, o instanță poate, cu acordul părților, să se pronunțe fără audierea acestora.
În temeiul articolului 404 din Codul de procedură civilă, o instanță poate dispune ca o cauză care implică o acțiune cu valoare pecuniară să fie soluționată prin procedură scrisă în cazul în care valoarea acțiunii nu depășește suma de 4 500 EUR în cazul creanței principale și, împreună cu creanțele accesorii, suma de 8 000 EUR.
În temeiul articolului 405 din Codul de procedură civilă, o instanță exercită o marjă de apreciere echitabilă și poate soluționa o acțiune prin procedură simplificată, respectând doar principiile procedurale generale prevăzute în cod, în cazul în care acțiunea în cauză are o valoare pecuniară, iar valoarea acțiunii nu depășește suma de 3 500 EUR în cazul creanței principale și, împreună cu creanțele accesorii, suma de 7 000 EUR.
În cazul în care reclamantul solicită acest lucru, o acțiune pentru plata unei sume de bani care rezultă dintr-o cambie sau un cec ori o acțiune de executare silită care decurge dintr-o ipotecă, o ipotecă asupra unei nave sau un gaj înregistrat se soluționează prin procedură pe bază de înscrisuri, cu condiția ca toate elementele care susțin cererea să poată fi dovedite cu ajutorul documentelor și ca documentele necesare să fie anexate la cerere sau ca reclamantul să le prezinte în termenul stabilit de instanță.
1.2 Cu acordul părților, instanța poate dispune ca o cauză civilă să fie soluționată prin procedură scrisă, indiferent de tipul și valoarea cauzei.
Instanța poate dispune utilizarea procedurii scrise fără acordul părților în cazul în care cauza implică o acțiune cu o valoare pecuniară, iar valoarea acțiunii nu depășește suma de 4 500 EUR în cazul creanței principale și, împreună cu creanțele accesorii, suma de 8 000 EUR.
Procedura simplificată poate fi aplicată în cazul în care acțiunea are o valoare pecuniară, iar valoarea acțiunii nu depășește suma de 3 500 EUR în cazul creanței principale și, împreună cu creanțele accesorii, suma de 7 000 EUR.
În cazul în care o acțiune pentru plata unei sume de bani care rezultă dintr-o cambie sau un cec sau o acțiune de executare silită care decurge dintr-o ipotecă, o ipotecă asupra unei nave sau un gaj înregistrat este soluționată prin intermediul procedurii pe bază de înscrisuri, nu se stabilește nicio valoare-limită.
Cererile de inițiere a procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă pot fi depuse la instanță în format electronic sau prin intermediul unui furnizor de servicii poștale. Cererile pot fi depuse în format electronic prin intermediul sistemului de informații creat în acest scop [dosarul electronic public (Avalik e-toimik)] sau prin trimiterea unui e-mail la adresa de e-mail conceput în acest scop. Datele de contact ale instanțelor din Estonia sunt disponibile pe
site-ul web al instanțelor. Cererile trebuie semnate de către expeditor. Cererile depuse în format electronic trebuie să poarte semnătura digitală a expeditorului sau să fi fost transmise printr-o metodă care să aibă un grad similar de securitate și care să permită identificarea expeditorului. Cererile pot fi depuse, de asemenea, în format electronic, prin fax sau într-o altă formă care poate constitui o înregistrare scrisă, cu condiția ca exemplarul original al documentului pe suport de hârtie să fie transmis instanței fără întârziere. În cazul în care se urmează procedura simplificată, instanța poate eludeze dispozițiile legale privind cerințele referitoare la forma în care trebuie depuse cererile.
Atunci când dispune utilizarea procedurii scrise cu acordul părților în temeiul articolului 403 din Codul de procedură civilă, instanța va stabili cât mai curând posibil perioada în care pot fi depuse cererile și documentele și data pentru publicarea hotărârii și va informa părțile în această privință. Părțile își pot retrage acordul pentru procedura scrisă numai dacă situația procedurală se modifică în mod semnificativ. În cazul în care o parte nu informează instanța dacă este de acord cu procedura scrisă, se pornește de la premisa că partea respectivă dorește examinarea cauzei în cadrul unei ședințe de judecată.
În temeiul articolului 404 din Codul de procedură civilă, atunci când dispune utilizarea procedurii scrise într-o cauză care implică o acțiune cu valoare pecuniară, instanța va stabili termenul de depunere a cererilor și a documentelor și data pentru publicarea hotărârii și va informa părțile în această privință. Instanța poate modifica termenul în cazul în care acest lucru este justificat de o modificare a situației procedurale. Instanța va anula utilizarea procedurii scrise în cazul în care consideră că este esențial ca o parte să se înfățișeze personal pentru a explica faptele pe care se întemeiază acțiunea. În cazul în care o parte solicită să fie audiată, aceasta va fi audiată indiferent dacă s-a dispus sau nu o procedură scrisă.
În temeiul articolului 405 alineatul (3) din Codul de procedură civilă, instanța poate soluționa o acțiune prin procedură simplificată, fără a fi necesară o ordonanță specifică în acest sens. Atunci când exercită o marjă de apreciere echitabilă și soluționează o acțiune prin procedură simplificată, instanța trebuie să respecte doar principiile procedurale generale. În cadrul procedurii simplificate, instanța se asigură că drepturile și libertățile fundamentale și drepturile procedurale esențiale ale părților la procedură sunt respectate și audiază, de asemenea, o parte la cererea acesteia. În acest scop, nu este necesară convocarea unei ședințe de judecată. Cu toate acestea, părțile la procedură trebuie să fie informate cu privire la dreptul lor de a fi audiate de instanță. Simplificarea procedurilor este o opțiune pentru instanță și nu o obligație.
Atunci când soluționează o acțiune prin intermediul procedurii simplificate, instanța poate, printre altele:
În cazul în care valoarea unei cauze civile se încadrează în limita procedurii simplificate, se aplică dispozițiile privind procedura simplificată, inclusiv în cazul unui apel împotriva unei decizii luate în cadrul procedurii simplificate. Același dispoziții se aplică și în cazul în care se judecă o cauză civilă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă (JO L 199, 31.7.2007, p. 1), în măsura în care procedura simplificată nu este reglementată de regulamentul menționat. În temeiul regulamentului, cauza poate fi soluționată de instanța regională (maakohus) competentă relevantă.
Procedura pe bază de înscrisuri se aplică la cererea reclamantului, cu condiția ca toate elementele care susțin cererea să poată fi dovedite cu ajutorul documentelor și ca documentele necesare să fie anexate la cerere sau ca reclamantul să le prezinte în termenul stabilit de instanță.
Mijloacele de notificare sau comunicare electronică care pot fi utilizate pentru transmiterea actelor către instanțele din Estonia sunt sistemul electronic de informații și notificarea sau comunicarea actelor prin e-mail sau fax. Atunci când se trimite un document instanței prin fax, exemplarul original al documentului scris trebuie prezentat instanței fără întârziere după trimiterea faxului. În cazul în care se introduce un apel împotriva unei hotărâri judecătorești, exemplarul original al cererii de apel trebuie depus în termen de 10 zile.
Curtea poate considera că o cerere sau un alt act de procedură transmis prin e-mail de o parte la procedură este suficient, chiar dacă nu respectă cerințele privind semnătura digitală, cu condiția ca instanța să nu aibă nicio îndoială cu privire la identitatea expeditorului sau transmiterea documentului, în special în cazul în care documentele care poartă o semnătură digitală au fost trimise anterior instanței de la aceeași adresă de e-mail în aceeași cauză de către aceeași parte sau în cazul în care instanța a fost de acord ca cererile sau alte documente să îi poată fi prezentate și în această formă.
De asemenea, acordul prealabil poate fi acordat pe cale electronică prin intermediul sistemului electronic de informații, prin e-mail sau prin fax. Acceptarea notificării sau comunicării prin mijloace electronice în temeiul articolului 13 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) din Regulamentul european cu privire la cererile cu valoare redusă poate fi, de asemenea, transmisă instanței odată cu cererea de inițiere a procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă.
Actele de procedură trebuie notificate sau comunicate avocaților, notarilor, executorilor judecătorești, administratorilor judiciari și agențiilor guvernamentale de stat sau locale, pe cale electronică, prin intermediul sistemului informatic conceput în acest scop. Notificarea documentelor prin alte metode este permisă numai dacă există un motiv întemeiat.
Un apel împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate în cadrul unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă poate fi introdus la tribunalul districtual (ringkonnakohus) care are competență în ceea ce privește instanța regională care a pronunțat hotărârea în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă. Apelul trebuie introdus în scris și trebuie să includă:
Motivarea apelului trebuie să includă:
Documentele justificative care nu au fost prezentate instanței de prim grad de jurisdicție și prin care apelantul solicită instanței să le accepte trebuie anexate la cererea de apel.
În cazul în care introducerea unui apel este motivată prin prezentarea de fapte și probe noi, motivul neprezentării instanței de prim grad de jurisdicție a acestor fapte și probe noi trebuie să fie indicat în cererea de apel.
În cazul în care apelantul dorește ca instanța să audieze un martor sau să obțină o declarație sub jurământ a unei părți la procedură ori să dispună efectuarea unei expertize sau a unei inspecții, acest lucru trebuie indicat în cererea de apel și trebuie oferită o motivare în acest sens. În acest caz, numele, adresele și datele de contact ale martorilor sau ale experților, dacă sunt cunoscute, trebuie indicate în cererea de apel.
În cazul în care apelantul dorește examinarea cauzei în cadrul unei ședințe de judecată, trebuie să indice acest lucru în cererea de apel. În caz contrar, se pornește de la premisa că apelantul este de acord cu soluționarea cauzei prin procedură scrisă. Instanța notifică sau comunică cererea de apel contrapărții și stabilește un termen în care aceasta își poate prezenta poziția.
O cerere de reexaminare a unei hotărâri judecătorești în temeiul Regulamentului privind procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este soluționată de instanță prin intermediul unei hotărâri. Dacă este necesar, cererea este examinată în cadrul unei ședințe de judecată. În cazul în care cererea este acceptată, procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă va continua în același mod ca în perioada anterioară pronunțării hotărârii. Pot fi introduse apeluri la un tribunal districtual împotriva hotărârilor judecătorești de respingere a cererilor de reexaminare a hotărârilor judecătorești. Apelurile împotriva hotărârilor pronunțate de un tribunal districtual pot fi introduse la Curtea Supremă (Riigikohus) numai în cazul în care tribunalul districtual a respins apelul.
Cuantumul taxei de stat este stabilit pe baza valorii cauzei civile, care, la rândul său, este determinată pe baza sumei care face obiectul cererii. La calcularea valorii unei cauze civile, valoarea creanței principale se adună cu valoarea creanțelor accesorii. În cazul unei cereri în cadrul unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă pentru recuperarea dobânzilor de întârziere care nu au devenit exigibile, suma care corespunde dobânzii de întârziere aferente unui an trebuie să fie, de asemenea, adăugată la sumă. Valoarea taxei de stat se determină pe baza sumei finale primite (valoarea cauzei civile) și în conformitate cu tabelul prezentat în anexa 1 la
Legea privind taxele de stat (riigilõivuseadus), astfel cum se menționează la articolul 59 alineatul (1).
Trebuie plătită o taxă de stat pentru jumătate din valoarea acțiunii pentru o cerere de reexaminare a unei hotărâri judecătorești în cadrul unei proceduri care se desfășoară în temeiul Regulamentului privind procedura cu privire la cererile cu valoare redusă. Această taxă de stat va fi de cel puțin 100 EUR și de cel mult 2 100 EUR.
Pentru introducerea unui apel trebuie plătită aceeași taxă de stat ca și cea care a fost plătită la instanța regională pentru depunerea inițială a cererii de inițiere a procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, ținând seama de amploarea apelului. Atunci când se introduce un apel sau un recurs în casație împotriva unei hotărâri pronunțate prin intermediul procedurii pe bază de înscrisuri sau împotriva unei hotărâri provizorii sau parțiale pronunțate cu rezerve, se presupune că valoarea cauzei este echivalentă cu 1/4 din valoarea cauzei în primă instanță.
Atunci când se introduce un recurs în casație la Curtea Supremă, trebuie plătită o taxă de stat echivalentă cu 1 % din valoarea cauzei civile, ținând seama de amploarea recursului. Cuantumul taxei de stat este stabilit în conformitate cu articolul 59 din Legea privind taxele de stat. Taxa de stat nu este mai mică de 100 EUR și mai mare de 4 760 EUR.
Trebuie plătită o taxă de stat de 70 EUR pentru introducerea unei cereri de apel un tribunal districtual sau la Curtea Supremă.
Taxa de stat poate fi plătită prin transfer bancar în oricare dintre conturile bancare ale Ministerului Finanțelor: SEB Pank – numărul contului bancar EE571010220229377229 (SWIFT: EEUHEE2X); Swedbank – numărul contului bancar EE062200221059223099 (SWIFT: HABAEE2X); Luminor Bank – numărul contului bancar EE221700017003510302 (SWIFT: RIKOEE22); LHV Pank – numărul contului bancar EE567700771003819792 (BIC/SWIFT: LHVBEE22).
În cazul în care o hotărâre judecătorească pronunțată în cadrul unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă nu este executată în mod voluntar, atunci competența pentru executarea acesteia revine executorilor judecătorești.
Instanțele care soluționează cererile de inițiere a procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă (a se vedea punctul 1.2) au competența de a lua măsurile menționate la articolul 23.
Nu există formulare standard aplicabile la nivel național pentru procedurile simplificate.
Asistența judiciară este acordată în conformitate cu procedura prevăzută în Legea privind asistența judiciară finanțată de stat (riigi õigusabi seadus) și la capitolul 18 subcapitolul 6 din Codul de procedură civilă. Acordarea asistenței judiciare finanțată de stat este decisă pe baza unei cereri depuse de persoana în cauză.
Cererea pentru a beneficia de asistență judiciară finanțată de stat în calitate de parte la o procedură judiciară într-o cauză civilă este înaintată instanței care judecă sau care are competența de a judeca respectiva cauză.
O persoană fizică poate beneficia de asistență judiciară finanțată de stat dacă situația sa financiară în momentul în care solicită asistența judiciară nu îi permite să plătească pentru servicii juridice competente, dacă este în măsură să plătească pentru servicii juridice numai parțial sau în rate sau dacă, după achitarea serviciilor juridice, situația financiară nu îi mai permite să își acopere cheltuielile pentru nevoile de subzistență de bază.
Asistența judiciară finanțată de stat se acordă unei persoane fizice care, la momentul depunerii cererii de asistență judiciară, își are domiciliul în Republica Estonia ori într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau este cetățean ai Republicii Estonia sau al unui alt stat membru al Uniunii Europene. Domiciliul se determină în conformitate cu articolul 62 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO L 351, 20.12.2012, p. 1). Alte persoane fizice beneficiază de asistență judiciară numai dacă au dreptul la aceasta în temeiul unei obligații internaționale impuse Estoniei.
Spre deosebire de procedura standard în ceea ce privește o acțiune, o instanță poate, într-o cauză care este soluționată prin procedură simplificată în temeiul articolului 405 din Codul de procedură civilă, să obțină probe și din proprie inițiativă. Instanța poate să eludeze dispozițiile legale privind cerințele referitoare la forma în care sunt prezentate și obținute probele și să recunoască drept probă și mijloacele de probă care nu au fost depuse sub jurământ, inclusiv declarațiile părților la procedură.
În cadrul procedurii pe bază de înscrisuri, sunt acceptate ca probe numai documentele prezentate de părți și declarațiile făcute de părți sub jurământ. Probele pot fi furnizate numai în ceea ce privește o acțiune pentru plata unei sume de bani care rezultă dintr-o cambie sau un cec, o acțiune de executare silită care decurge dintr-o ipotecă sau dintr-o ipotecă asupra unei nave și pentru a dovedi autenticitatea sau falsificarea unui document. Nu se acceptă alte probe, iar obiecțiile nu sunt luate în considerare. În cadrul procedurii pe bază de înscrisuri nu pot fi depuse alte cereri sau cereri reconvenționale. Pentru a dovedi o creanță accesorie care decurge dintr-o cambie sau un cec, este suficientă fundamentarea creanței.
Normele privind obținerea de probe sunt prevăzute în capitolul 25 din Codul de procedură civilă. Cu excepția cazului în care legea prevede altfel, ambele părți ale unei acțiuni trebuie să dovedească faptele pe care se întemeiază pretențiile și obiecțiile lor. Cu excepția cazului în care legea prevede altfel, părțile pot conveni asupra unei repartizări a sarcinii probei diferită de cea prevăzută de lege, precum și asupra naturii probelor pentru dovedirea anumitor fapte. Probele sunt furnizate de părțile la procedură. Instanța poate invita părțile să prezinte probe suplimentare. În cazul în care o parte la procedură care dorește să prezinte probe nu poate prezenta ea însăși probele, aceasta poate solicita instanței să obțină probele. Atunci când prezintă probe sau solicită obținerea de probe, partea la procedură trebuie să specifice faptele relevante pentru cauză pe care dorește să le dovedească prin prezentarea probelor sau prin solicitarea obținerii probelor. Orice cerere de obținere a probelor trebuie să includă, de asemenea, informații care să permită obținerea acestora. În cadrul procedurii preliminare, instanța stabilește un termen în care părțile trebuie să prezente probele sau să solicite obținerea de probe. În cazul în care cererea unei părți la procedură de obținere de probe este respinsă deoarece partea nu a plătit în avans costurile aferente obținerii probelor, în pofida faptului că instanța a solicitat efectuarea plății, partea respectivă nu are dreptul să solicite ca astfel de probe să fie obținute ulterior, în cazul în care acceptarea cererii respective ar conduce la amânarea cauzei.
În cazul în care probele trebuie obținute din afara jurisdicției teritoriale a instanței care instrumentează o cauză, instanța sesizată poate decide ca o cerere specială pentru un act de procedură să fie adresată instanței în a cărei jurisdicție teritorială pot fi obținute probele. Cererea specială este formulată în conformitate cu procedura în vigoare pentru efectuarea actului de procedură solicitat. Părțile la procedură sunt informate cu privire la data și locul în care trebuie efectuat actul de procedură, însă absența unei părți nu împiedică soluționarea cererii speciale. Procesul-verbal al actului de procedură și probele obținute pentru soluționarea cererii speciale sunt trimise fără întârziere instanței sesizate. În cazul în care obținerea de probe de către o instanță care instrumentează o cauză pe baza unei cereri speciale generează un litigiu și atunci când obținerea în continuare a probelor depinde de soluționarea litigiului respectiv, dar instanța care se ocupă de această chestiune în temeiul cererii speciale nu este în măsură să îl soluționeze, litigiul este soluționat de instanța care judecă cauza principală. În cazul în care instanța care soluționează cererea specială consideră că este oportun, în interesul soluționării cauzei, să predea procesul de obținere a probelor unei alte instanțe, aceasta adresează o cerere în acest sens instanței respective și informează în consecință părțile la procedură.
Probele care sunt obținute într-o țară străină în conformitate cu legislația țării respective pot fi utilizate în cadrul procedurilor civile din Estonia, cu excepția cazului în care actul de procedură efectuat pentru obținerea probelor este contrar principiilor procedurii civile din Estonia. În temeiul Regulamentului (UE) 2020/1783 al Parlamentului European și al Consiliului între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială, completul unei instanțe din Estonia care a solicitat obținerea de probe în conformitate cu procedura prevăzută în regulament sau un judecător care acționează pe baza unei ordonanțe a unei astfel de instanțe poate fi prezent și poate participa la obținerea de probe de către instanța străină. Părțile la procedură, reprezentanții acestora și experții pot să participe la obținerea de probe în străinătate în aceeași măsură în care pot să participe în Estonia. În cazul în care articolul 19 alineatul (3) din regulament permite obținerea de probe în mod direct de către o instanță din Estonia dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, poate participa la obținerea de probe completul instanței care judecă cauza, un judecător care acționează pe baza unei ordonanțe sau un expert desemnat de instanță.
În cazul în care probele urmează să fie obținute în afara Uniunii Europene, instanța solicită obținerea de probe prin intermediul autorității competente, în conformitate cu Convenția privind obținerea de probe în străinătate în materie civilă sau comercială. De asemenea, instanța poate obține probe într-o țară străină acționând prin intermediul ambasadorului sau al funcționarului consular autorizat care reprezintă Republica Estonia în țara respectivă, cu condiția ca acest lucru să nu fie interzis de legislația țării respective.
O parte care a prezentat probe sau a solicitat obținerea de probe poate renunța la probe sau le poate retrage numai cu acordul părții adverse, cu excepția cazului în care legea prevede altfel.
În cadrul procedurii simplificate, o cauză poate fi soluționată prin procedură scrisă. Instanța se asigură că drepturile și libertățile fundamentale și drepturile procedurale esențiale ale părților la procedură sunt respectate și audiază, de asemenea, o parte la cererea acesteia. În acest scop, nu este necesară convocarea unei ședințe de judecată. Instanța poate renunța la procedurile preliminare scrise sau la audierea în instanță.
În cadrul procedurii pe bază de înscrisuri, o cauză poate fi soluționată prin procedură scrisă cu acordul părților.
O hotărâre cuprinde o introducere, un dispozitiv, o parte descriptivă și o motivare. În cadrul procedurii simplificate, o instanță poate pronunța o hotărâre fără partea descriptivă sau expunerea de motive. În cazul în care o instanță este sesizată cu o acțiune prin intermediul procedurii simplificate, aceasta se poate limita, în partea descriptivă a hotărârii, să menționeze numai temeiurile juridice și elementele de probă pe care și-a întemeiat concluziile.
O instanță regională care pronunță o hotărâre într-o cauză în care a fost utilizată procedura simplificată poate preciza că admite introducerea unei cereri de apel. În general, instanța va admite introducerea unei cereri de apel atunci când consideră că este necesară pronunțarea unei hotărâri de către o curte de apel în vederea obținerii avizului unui tribunal districtual într-o chestiune de drept. Nu este necesară motivarea admiterii introducerii unei cereri de apel.
În cadrul procedurii pe bază de înscrisuri, o acțiune este respinsă în cazul în care reclamantul nu și-a dovedit cererea utilizând probele permise în cadrul procedurii bazate pe înscrisuri. În acest caz, acțiunea poate fi introdusă din nou utilizând procedura standard. În cazul în care instanța admite acțiunea în cadrul procedurii pe bază de înscrisuri în pofida obiecțiilor pârâtului, aceasta pronunță o hotărâre prin care îi rezervă pârâtului dreptul de a-și apăra drepturile în viitor. În scopul introducerii unei cereri de apel și al executării silite, o hotărâre cu rezerve este considerată a fi o hotărâre definitivă. În cazul în care o obiecție care ar fi putut fi formulată prin intermediul procedurii bazată pe înscrisuri este soluționată printr-o hotărâre cu rezerve, pârâtul nu poate, ulterior, să prezinte din nou această obiecție decât în cazul în care hotărârea cu rezerve este anulată sau modificată.
Principii generale:
În dispozitivul unei hotărâri pronunțate în cadrul procedurii simplificate, instanța indică normele și termenul pentru introducerea cererii de apel. O cerere de apel poate fi introdusă în cadrul procedurii standard împotriva unei hotărâri pronunțate în cadrul procedurii simplificate. Un tribunal districtual poate soluționa o cerere de apel prin procedură simplificată, indiferent dacă instanța regională a permis o astfel de soluționare, și poate fi introdusă o cerere de apel indiferent dacă instanța regională a permis introducerea unei căi de atac. Tribunalul districtual nu poate lăsa cererea de apel neinstrumentată pentru simplul motiv că se utilizează procedura simplificată.
Împotriva unei hotărâri pronunțate în cadrul procedurii pe bază de înscrisuri se poate introduce o cerere de apel în cadrul procedurii standard.
O parte și un terț care a formulat o cerere independentă pot introduce o cerere de apel împotriva unei hotărâri a unei instanțe de prim grad de jurisdicție. O parte terță care nu a formulat o cerere independentă poate introduce o cerere de apel în condițiile prevăzute la articolul 214 alineatul (2) din Codul de procedură civilă.
O cerere de apel nu poate fi introdusă dacă ambele părți au renunțat la dreptul lor de a introduce o cale de atac în cadrul unei cereri depuse în instanță.
O cerere de apel poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la notificarea hotărârii către apelant, dar nu mai târziu de cinci luni de la data la care a fost făcută publică hotărârea curții de primă instanță.
În cazul în care, în cursul termenului aferent cererii de apel, se pronunță o hotărâre suplimentară într-o cauză, termenul aferent cererii de apel începe să curgă de la data pronunțării hotărârii suplimentare, inclusiv în ceea ce privește hotărârea inițială. În cazurile în care partea omisă este adăugată la o hotărâre pronunțată fără parte descriptivă sau motivare, termenul aferent cererii de apel începe să curgă de la data la care este pronunțată hotărârea completă.
Dacă părțile ajung la un acord în acest scop și informează instanța, termenul aferent cererii de apel poate fi redus sau majorat cu până la cinci luni de la data la care hotărârea este făcută publică.
O parte la o procedura de apel poate introduce la Curtea Supremă un recurs în casație împotriva unei hotărâri pronunțate de un tribunal districtual în cazul în care tribunalul respectiv a încălcat în mod semnificativ o dispoziție de drept procesual sau a aplicat incorect o dispoziție de drept material. Un terț care nu a formulat o cerere independentă poate introduce un recurs în casație în condițiile prevăzute la articolul 214 alineatul (2) din Codul de procedură civilă.
Un recurs în casație nu poate fi introdus dacă ambele părți au renunțat la dreptul lor de a introduce o cale de atac în cadrul unei cereri depuse în instanță.
Recursul în casație poate fi introdus în termen de 30 de zile de la notificarea sau comunicarea hotărârii apelantului, dar nu mai târziu de cinci luni de la data la care a fost făcută publică hotărârea tribunalului districtual.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Dreptul irlandez prevede o astfel de procedură ca metodă alternativă de a iniția o acțiune civilă cu o valoare redusă. [A se vedea Normele instanței districtuale (privind procedura cu privire la cererile cu valoare redusă) din 1997 și 1999]. Acesta este un serviciu furnizat de oficiile instanței districtuale, care soluționează cererile din partea consumatorilor, cu cheltuieli reduse și fără a fi nevoie de angajarea unui avocat. O astfel de procedură cu privire la o cerere cu valoare redusă (maximum 2 000 EUR) se poate iniția și online.
Tipurile de cereri care pot face obiectul procedurii sunt:
(i) cereri privind bunuri sau servicii cumpărate pentru uz personal de la un vânzător, în cadrul unei activități comerciale (cereri ale consumatorilor);
(ii) cereri privind pagube materiale minore (cu excepția vătămărilor corporale);
(iii) cereri prin care se solicită încasarea (neînapoierea) unei garanții bancare constituite în cadrul unui contract de chirie pentru anumite tipuri de bunuri închiriate. De exemplu, o casă de vacanță sau un apartament/o cameră dintr-o locuință folosită și de proprietar, cu condiția ca cererea să nu depășească 2 000 EUR.
Cererile referitoare la litigii între proprietari și chiriași sau la unități de cazare închiriate care nu sunt vizate de procedura privind cererile cu valoare redusă pot fi introduse la Comisia pentru închirieri de locuințe (Residential Tenancies Board), 2nd Floor, O’Connell Bridge House, D’Olier Street, Dublin 2. Site web
Sunt excluse de la procedura privind cererile cu valoare redusă acțiunile care decurg:
(i) dintr-un acord de închiriere cu opțiune de cumpărare;
(ii) dintr-o încălcare a unui contract de leasing;
(iii) din datorii.
Pentru a putea utiliza procedura, consumatorul trebuie să fi cumpărat bunurile sau serviciile pentru uz personal de la un vânzător, în cadrul unei activități comerciale. Din ianuarie 2010, procedura poate fi inițiată și de către un profesionist împotriva altui profesionist. Cererile cu valoare redusă sunt procesate de grefierul instanței districtuale, și anume grefierul responsabil de cererile cu valoare redusă. În cazul în care este posibil, grefierul va negocia o înțelegere între părți, fără a fi nevoie de o ședință de judecată. În cazul în care problema nu poate fi soluționată, grefierul va sesiza instanța districtuală.
Reclamantul trebuie să cunoască numele și adresa persoanei sau societății împotriva căreia inițiază acțiunea. Dacă aceasta este o societate, trebuie utilizată denumirea legală exactă. Aceste informații trebuie să fie exacte astfel încât Sheriff-ul să poată executa hotărârea judecătorească (Decree).
Dacă grefierul responsabil de cererile cu valoare redusă primește o notificare din partea pârâtului prin care acesta contestă creanța sau formulează o cerere reconvențională, grefierul va contacta reclamantul și îi va trimite o copie a răspunsului pârâtului. Grefierul poate să audieze ambele părți și poate purta negocieri în încercarea de a se ajunge la un acord.
Dacă pârâtul recunoaște creanța, trebuie să informeze grefierul în acest sens, completând formularul de notificare a acceptării răspunderii. În cazul în care pârâtul nu răspunde, cererea va fi automat considerată ca necontestată. Instanța districtuală va pronunța o hotărâre în favoarea reclamantului (fără a fi necesară prezența acestuia la proces), pentru suma solicitată, ordonând ca aceasta să fie plătită într-o perioadă de timp scurtă și determinată.
Grefierul responsabil de cererile cu valoare redusă îi pune la dispoziție reclamantului formularul de cerere, însă acesta poate fi descărcat și de pe site-ul web al Serviciului instanțelor.
Având în vedere faptul că scopul procedurii privind cererile cu valoare redusă este de a soluționa fără cheltuieli ridicate cererile din partea consumatorilor, fără participarea unui avocat, în general, asistența sau consilierea juridică sunt inutile pentru aceste tipuri de cereri.
Dacă problema ajunge în instanță, părțile trebuie să participe la ședințele de judecată de la instanța districtuală. Cauza va fi soluționată de către instanța districtuală în cadrul unei ședințe publice obișnuite. Atunci când se strigă cauza, grefierul cheamă reclamantul pentru a depune mărturie. Mărturiile se depun sub jurământ sau declarație solemnă și pârâtul poate adresa reclamantului întrebări referitoare la chestiunile în litigiu. Pârâtului i se acordă, de asemenea, posibilitatea de a depune mărturie. Fiecare martor poate fi supus unui interogatoriu încrucișat de către partea adversă sau de către reprezentantul legal, dacă sunt de față. De asemenea, părțile au dreptul de a cita martori sau de a prezenta rapoarte ale martorilor, însă nu vor putea să își recupereze cheltuielile aferente, întrucât procedura nu a fost concepută pentru a acoperi aceste cheltuieli, ci pentru a facilita introducerea de cereri cu valoare redusă într-un cadru relativ necostisitor.
Dacă nu se ajunge la un acord prin intermediul grefierului responsabil de cererile cu valoare redusă, în ziua ședinței de judecată reclamantul trebuie să aducă dovezi în susținerea cererii, ca de exemplu scrisori, chitanțe sau facturi relevante. În plus, ambele părți vor avea posibilitatea de a face declarații orale și vor putea fi supuse unui interogatoriu încrucișat.
Dacă reclamantul obține câștig de cauză, instanța districtuală va pronunța o hotărâre în favoarea sa, pentru suma solicitată, ordonând ca aceasta să fie plătită într-o perioadă de timp scurtă și determinată.
Părțile pot recurge la serviciile unui consilier juridic, însă nu vor avea dreptul să își recupereze cheltuielile aferente de la cealaltă parte, chiar dacă au succes de cauză. Rațiunea procedurii privind cererile cu valoare redusă este de a facilita introducerea unei astfel de cereri fără a fi necesară angajarea unui avocat consultant sau a unui avocat pledant.
Atât reclamantul, cât și pârâtul au dreptul de a ataca o hotărâre pronunțată de instanța districtuală la Tribunalul de Circuit (Circuit Court). Cheltuielile de judecată se acordă de Tribunalul de Circuit, dar decizia rămâne la latitudinea judecătorului cauzei.
https://www.courts.ie/small-claims
http://www.citizensinformation.ie/en/justice/courts_system/small_claims_court.html
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Există în Grecia o procedură cu privire la cererile cu valoare redusă (și anume, o procedură specifică, simplificată față de procedura obișnuită, care se aplică pentru cererile inferioare unui anumit prag financiar sau în anumite tipuri de litigii, indiferent de pragul financiar)?
Articolele 466-469 din capitolul M din Codul de procedură civilă conțin dispoziții speciale privind cererile cu valoare redusă.
Dispozițiile speciale privind cererile cu valoare redusă se aplică:
Procedura este obligatorie.
Instanța sau părțile adverse nu pot utiliza procedura normală pentru cererile cu valoare redusă în locul procedurii speciale cu privire la cererile cu valoare redusă.
Este în curs de elaborare un decret prezidențial privind activarea documentelor standard pentru cererile cu valoare redusă.
Există asistență în chestiuni procedurale (de exemplu, de către grefier sau judecător) pentru părțile care nu sunt reprezentate de un avocat? Dacă da, în ce măsură?
Părțile se poate înfățișa singure în fața instanței sau pot fi reprezentate de un avocat.
Există anumite norme privind obținerea de probe care sunt simplificate în comparație cu procedura ordinară? Dacă da, ce norme și în ce măsură?
Hotărârea judecătorului de pace din cadrul procedurii speciale cu privire la cererile cu valoare redusă se poate abate de la normele procedurale și, de asemenea, poate lua în considerare probe care nu îndeplinesc condițiile legale.
Cererea trebuie depusă la grefa instanței care soluționează cereri cu valoare redusă. Cererea include
Costurile nu sunt rambursate.
Deciziile cu privire la cererile cu valoare redusă nu pot face obiectul unei căi de atac.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Da, există o procedură orală pentru cereri de până la 15 000 EUR. Această procedură nu aduce atingere eventualei aplicări a procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, care este reglementată de Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, în cazurile în care sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea sa.
Procedura orală se aplică cererilor de până la 15 000 EUR.
Prin intermediul unei cereri scrise, care să îndeplinească condițiile unei cereri obișnuite, cu excepția cazului în care solicitantul nu recurge la un avocat sau la un reprezentant al instanței (procurador), caz în care cererea poate fi succintă.
Nu există formulare standard obligatorii. Cu toate acestea, birourile judecătorilor principali (los Decanatos) pun, de obicei, la dispoziție un model sau un formular standard pentru cereri care nu depășesc 2 000 EUR. Pentru depunerea cererii de către reclamant și a întâmpinării de către pârât
Aceste formulare se pot descărca de pe pagina web a Consiliului General al Magistraturii (Consejo General del Poder Judicial).
În cazul în care creanța depășește 2 000 EUR, intervenția unui avocat (abogado) și a unui reprezentant al instanței (procurador) este obligatorie; cererile și întâmpinările care nu sunt depuse de astfel de reprezentanți juridici nu se soluționează.
În cazul în care creanța nu este contestată de pârât, acest lucru nu înseamnă că valoarea cererii va fi admisă, ci doar că pârâtul a omis să o conteste, iar procedura continuă.
În procedura orală, reclamantul se poate reprezenta singur, dar dacă cererea depășește 2 000 EUR este obligatorie prezența unui avocat (abogado) și a unui reprezentant juridic (procurador).
Instanța va trebui să efectueze adaptările și ajustările necesare pentru a asigura participarea în mod egal a persoanelor cu handicap, a persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani care solicită acest lucru sau a oricărei persoane cu vârsta de peste 80 de ani. Procedurile care implică persoane cu vârsta de peste 80 de ani vor beneficia de tratament preferențial atât în etapa procedurii de fond, cât și în etapa de executare.
În ceea ce privește probele se aplică normele generale, care admit orice tip de probă, iar acestea pot fi solicitate și furnizate inclusiv înainte de audiere.
Procedura include ca formalități scrise cererea și întâmpinarea. Aspectele procedurale sunt soluționate în faza de judecată și nu pot fi ridicate întrebări accesorii după ce probele propuse au fost acceptate. Probele se prezintă oral și în mod concis la audiere.
La fel ca în cazul altor proceduri, hotărârea se motivează și are formă scrisă.
Hotărârea trebuie să conțină o decizie cu privire la cheltuielile de judecată, care vor fi imputate părții care a căzut în pretenții în totalitate în primă instanță și în apel, cu excepția cazului în care instanța declară că au existat îndoieli serioase în drept sau în fapt. În cazul în care acțiunea este admisă parțial, nu se va dispune plata cheltuielilor de judecată; instanța poate însă obliga una dintre părți la plata cheltuielilor de judecată pentru procedură abuzivă.
În cazul în care este obligatorie prezența unui avocat și a unui reprezentant juridic și există o condamnare la plata costurilor, partea în favoarea căreia se dispune plata poate obține rambursarea costurilor procedurii, după evaluare și cu condiția să nu se depășească o treime din costurile procedurii pentru fiecare dintre părțile în favoarea cărora se dispune plata.
Dacă o astfel de parte are reședința în afara localității în care are loc procedura, aceasta poate obține rambursarea costurilor reprezentantului juridic, chiar dacă intervenția acestuia nu este obligatorie.
Hotărârea poate fi atacată cu apel dacă valoarea cererii depășește 3 000 EUR. Apelul se introduce la Audiencia Provincial competentă, în scris și în termen de maximum douăzeci de zile.
Audiencia Provincial are competența de a judeca apelul, în complet cu judecător unic, iar hotărârea pronunțată în apel nu poate fi atacată ulterior.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
În cazul în care cererea este de importanță mică, aceasta poate fi introdusă prin cerere în fața camerelor de judecată locale (chambres de proximité) ale tribunalelor judiciare (tribunaux judiciaires) și în fața judecătorilor competenți cu litigiile în materie de protecție (juges des contentieux de la protection), în conformitate cu articolul 756 din Codul de procedură civilă.
Procedura este orală, dar părțile pot prezenta observații scrise dacă doresc acest lucru.
Cererea poate menționa acordul solicitantului ca procedura să aibă loc fără ședință de judecată (articolul 757 din Codul de procedură civilă). Articolul 828 din Codul de procedură civilă permite, de asemenea, părților să își dea consimțământul expres în orice etapă a procedurii pentru ca procedura să aibă loc fără ședință de judecată. Această procedură fără ședință de judecată este în vigoare de la 1 ianuarie 2020 și a fost inspirată de procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă.
Grefa citează părțile la audiere prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În cazul în care pârâtul nu a primit această scrisoare, instanța poate cere reclamantului să o transmită prin intermediul unui executor judecătoresc.
În cazul în care instanța nu se poate pronunța din oficiu, cererea trebuie să fie precedată, la alegerea părților, de o încercare de conciliere din partea conciliatorului judiciar (conciliateur de justice), de o încercare de mediere sau de o încercare de procedură participativă (procédure participative).
Reprezentarea de către un avocat nu este obligatorie. Părțile pot fi reprezentate de soț/soție, concubin, persoana cu care au încheiat un pact civil de solidaritate (pacte civil de solidarité - Pacs), părinți, rude sau afini și de persoanele aflate în serviciul acestora.
Cererea trebuie să nu depășească 5 000 EUR și să intre în sfera de competență a camerei de judecată locale (chambre de proximité) sau a judecătorilor competenți cu litigiile în materie de protecție.
Există un formular pentru sesizarea instanței.
Este vorba despre formularul CERFA nr. 11764*08, disponibil pe site-ul web al administrației franceze, la toate serviciile de primire a cetățenilor (Services d’Accueil Unique du Justiciable) și pe site-ul web Justice.fr.
Fiind vorba despre o procedură simplă referitoare la sume care nu depășesc 5 000 EUR și părțile fiind audiate de către judecător, cu excepția situației în care acestea sunt de acord asupra unei proceduri fără ședință de judecată, legislația nu prevede nicio asistență. Cu toate acestea, părțile pot fi asistate sau reprezentate de un avocat, inclusiv după ce au solicitat să beneficieze de asistență judiciară.
Normele privind elementele de probă sunt similare celor care se aplică în cadrul procedurii ordinare.
Cu excepția cazului în care părțile convin asupra unei proceduri fără ședință de judecată, nu există o procedură exclusiv scrisă în cadrul acestei proceduri la cerere.
Normele aplicabile hotărârii sunt aceleași cu normele pentru procedura ordinară.
Se aplică aceleași norme ca în cazul celorlalte proceduri. Cu toate acestea, având în vedere că această procedură nu impune desemnarea, în principiu, a unui avocat și reprezentarea de către un avocat, costurile sunt reduse.
Având în vedere valoarea litigiului, posibilitatea de a introduce o cale de atac este exclusă. Hotărârea poate face obiectul unei opoziții (în cazul în care pârâtul nu a fost convocat la ședința de judecată) sau al unui recurs (pourvoi en cassation) (în cazul în care pârâtul a primit convocarea la ședința de judecată).
Linkuri utile
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
În Republica Croația, cererile cu valoare redusă reglementate de articolele 457-467a din Codul de procedură civilă (Zakon o parničnom postupku) [Narodne Novine (NN; Monitorul Oficial al Republicii Croația) numerele 53/91, 91/92, 112/99, 129/00, 88/01, 117/03, 88/05, 2/07, 84/08, 96/08, 123/08, 57/11, 25/13, 89/14, 70/19, 80/22, 114/22 și 155/23], în timp ce procedura europeană privind cererile cu valoare redusă prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă este reglementată de articolele 507.o – 507.ž din Codul de procedură civilă.
Cererile care nu depășesc 1 320,00 EUR sunt considerate cereri cu valoare redusă.
Procedurile privind cererile cu valoare redusă aflate pe rolul instanțelor comerciale (trgovački sudovi) sunt litigii în care cererea este de cel mult 6 630,00 EUR.
Cererile cu valoare redusă includ, de asemenea, procedurile în care obiectul cererii nu constă în numerar, însă în care reclamantul a indicat că este de acord să primească în schimb o sumă de maximum 1 320,00 EUR pentru satisfacerea cererii.
Cererile cu valoare redusă includ, de asemenea, procedurile în care obiectul cererii nu este exprimat în bani, ci constituie predarea de bunuri mobile a căror valoare, în opinia reclamantului, nu depășește 1 320,00 EUR.
Conform dispozițiilor actuale pentru procedurile europene privind cererile cu valoare redusă, dacă valoarea cererii nu depășește 2 000 EUR în momentul primirii formularului de cerere de către instanța competentă, exclusiv orice dobânzi, cheltuieli și comisioane, se aplică Regulamentul (CE) nr. 861/2007.
Procedurile cu privire la cererile cu valoare redusă servesc, de asemenea, la contestarea unui ordin de plată în cazul în care suma contestată din cadrul ordinului de plată nu depășește 1 320,00 EUR.
În cazul procedurilor privind cererile cu valoare redusă, procedura în primă instanță trebuie încheiată într-un termen rezonabil, în orice caz nu mai târziu de un an de la data introducerii cererii.
Procedurile privind cererile cu valoare redusă se desfășoară în fața unei instanțe locale sau a unei instanțe comerciale în temeiul normelor de competență materială prevăzute la articolele 34 și 34.b din Codul de procedură civilă. Procedurile cu privire la cererile cu valoare redusă sunt inițiate prin depunerea unei cereri la instanța competentă, respectiv prin depunerea unei cereri de executare pe baza unui document autentic încheiat în fața unui notar public în cazul în care s-a prezentat în termen o contestație admisibilă împotriva unui titlu executoriu.
Formularele, alte cereri sau declarațiile se depun în scris, prin fax sau prin e-mail și sunt utilizate numai pentru procedurile europene privind cererile cu valoare redusă în temeiul Regulamentului nr. 861/2007.
Nu există alte formulare stabilite pentru inițierea unei acțiuni în procedurile cu privire la cererile cu valoare redusă.
Codul de procedură civilă nu conține dispoziții speciale privind asistența judiciară în procedurile privind cererile cu valoare redusă. Reclamantul poate fi reprezentat de un avocat în timpul procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă.
Dacă dispozițiile Legii privind asistența judiciară gratuită (Zakon o besplatnoj pravnoj pomoći) (NN nr. 143/13 și 98/19) au fost îndeplinite, litiganții au dreptul la asistență judiciară gratuită.
Informațiile privind sistemul de asistență judiciară gratuită din Croația sunt disponibile la adresa: https://pravosudje.gov.hr/besplatna-pravna-pomoc/6184.
În procedurile privind cererile cu valoare redusă, părțile trebuie să prezinte toate faptele pe care își întemeiază pretențiile cel târziu în momentul depunerii acțiunii sau al memoriului în apărare, precum și toate probele necesare pentru susținerea faptelor prezentate.
În procedurile privind cererile cu valoare redusă referitoare la contestarea unui ordin de plată, reclamantul trebuie să prezinte toate faptele pe care își întemeiază pretenția și să transmită probele necesare pentru susținerea faptelor prezentate cel târziu în momentul depunerii memoriului în instanță, și anume în termen de 15 zile de la primirea deciziei de anulare a ordinului de plată.
În procedurile privind cererile cu valoare redusă referitoare la contestarea unui ordin de plată, pârâtul trebuie să prezinte toate faptele pe care își întemeiază pretenția și să transmită probele necesare pentru susținerea faptelor prezentate în termen de maximum 15 zile de la primirea memoriului în care reclamantul prezintă toate faptele pe care își întemeiază pretenția și transmite probele necesare pentru susținerea faptelor prezentate.
Părțile pot prezenta fapte noi sau probe noi în ședința preliminară, numai dacă, din motive independente de voința lor, nu au putut să prezinte faptele sau probele respective în momentul formulării acțiunii sau al prezentării memoriului în apărare sau în cuprinsul memoriilor menționate mai sus, în care prezintă toate faptele pe care își întemeiază pretențiile și transmit probele necesare pentru susținerea faptelor prezentate.
Faptele noi și probele noi prezentate sau invocate de părți în ședința preliminară, care contravin prevederilor de mai sus, nu vor fi luate în considerare de către instanță.
În cazul obținerii probelor, se aplică dispozițiile generale ale Codului de procedură civilă. Probele din procedurile cu privire la cererile cu valoare redusă pot consta, prin urmare, în inspecții, documente, declarații ale martorilor, rapoarte de expertiză dispuse de către o instanță și dovezi furnizate de părți, instanța urmând să decidă care dintre probele prezentate sunt utilizate pentru stabilirea situației de fapt din cauză.
Mai multe informații privind obținerea de probe sunt prezentate în pachetul informativ intitulat „Obținerea de probe – Republica Croația” (Izvođenje dokaza – Republika Hrvatska).
Procedurile cu privire la cererile cu valoare redusă se desfășoară în scris.
În cadrul procedurilor privind cererile cu valoare redusă, instanța va organiza o audiere în cazul în care consideră că aceasta este necesară pentru obținerea de probe sau în cazul în care cel puțin una dintre părți prezintă o propunere motivată de organizare a unei audieri. Instanța va adopta o decizie de respingere a propunerii de audiere a uneia dintre părți în cazul în care consideră, având în vedere circumstanțele cauzei, că procedura se poate desfășura în mod echitabil fără audiere. Nu se poate introduce o cale de atac împotriva unei decizii care respinge propunerea de audiere a unei părți.
Întrucât nu există dispoziții speciale referitoare la conținutul hotărârii în procedurile privind cererile cu valoare redusă, se aplică dispozițiile generale din Codul de procedură civilă, și anume articolul 338 din Codul de procedură civilă, care prevede că versiunea scrisă a hotărârii trebuie să conțină o parte introductivă oficială, o parte dispozitivă și o expunere de motive.
Partea introductivă a hotărârii conține: o precizare că hotărârea este pronunțată în numele Republicii Croația; denumirea instanței; numele și prenumele judecătorului unic care compune instanța sau ale președintelui completului de judecată, ale judecătorului raportor și ale membrilor juriului, numele și prenumele sau titlul și domiciliul ori sediul părților, ale reprezentanților legali și ale agenților acestora; o scurtă descriere a obiectului litigiului; data încheierii procesului; părțile, reprezentanții legali ai acestora și agenții prezenți la proces și data la care a fost pronunțată hotărârea.
Dispozitivul hotărârii trebuie să conțină decizia instanței cu privire la acceptarea sau respingerea unor cereri specifice pe fond și a unor cereri secundare, precum și o decizie privind existența sau inexistența cererii a cărei soluționare se solicită (articolul 333 din Codul de procedură civilă).
În expunerea de motive instanța prezintă pe scurt pretențiile părților, faptele prezentate de acestea și probele pe care se bazează aceste pretenții. Curtea precizează, de asemenea, care dintre aceste fapte au fost stabilite, de ce și cum a stabilit aceste fapte și, dacă le-a stabilit prin administrarea unor probe, care au fost probele prezentate, de ce și cum au fost acestea evaluate. Instanța arată în mod expres care sunt dispozițiile de drept material care au fost aplicate în hotărârea privind pretențiile părților și își exprimă poziția, dacă este necesar, asupra opiniilor părților privind temeiul juridic al litigiului și asupra oricăror cereri sau obiecții în legătură cu care nu a oferit o motivare în deciziile pe care le-a adoptat în cursul procedurii.
Expunerea de motive a unei hotărâri pronunțate în lipsă, a unei hotărâri întemeiate pe admiterea unei cereri sau a unei hotărâri întemeiate pe renunțarea la judecată indică numai motivele care au stat la baza pronunțării unei astfel de hotărâri.
Decizia privind suportarea cheltuielilor de judecată în procedurile cu privire la cererile cu valoare redusă este pronunțată în temeiul dispozițiilor generale din Codul de procedură civilă, conform cărora partea care cade în pretenții în totalitate este obligată să suporte cheltuielile de judecată ale părții opuse și ale intervenienților acesteia din urmă.
Dacă părțile nu au obținut decât un succes parțial, instanța determină în primul rând procentul de succes al fiecăreia și apoi deduce procentul de succes al părții care a obținut un câștig de cauză mai mic din procentul de succes al părții care a obținut un câștig de cauză mai mare, după care stabilește suma costurilor totale și specifice ale părții cu câștig de cauză mai mare, care au fost necesare pentru buna desfășurare a procedurii și apoi rambursează partea respectivă pentru partea din aceste costuri totale care corespunde procentului rămas după luarea în considerare a procentelor de succes ale părților. Proporția de succes este evaluată pe baza cererilor acordate, ținând seama și de succesul înregistrat în prezentarea probelor care sprijină cererile.
Independent de cele de mai sus, instanța poate ordona unei părți să ramburseze celeilalte părți costurile specifice, în temeiul articolului 156 primul paragraf din Codul de procedură civilă, care prevede că, independent de rezultatul procesului, o parte trebuie să ramburseze celeilalte părți costurile suportate din vina primei părți sau din cauza unui eveniment suferit.
Dacă părțile au, în linii mari, același grad de succes, instanța poate ordona fiecărei părți să suporte costurile proprii sau unei părți să ramburseze celeilalte părți numai costurile specifice, în temeiul articolului 156 primul paragraf din Codul de procedură civilă.
Instanța poate decide că una dintre părți ar trebui să suporte toate cheltuielile de judecată ale părții opuse și ale intervenienților acesteia, dacă partea opusă nu a căzut în pretenții decât cu privire la capete de cerere minore și pentru aceste capete de cerere minore nu au fost suportate cheltuieli separate.
Pe de altă parte, o parte este obligată, indiferent de rezultatele cauzei, să suporte orice cheltuieli ale părții opuse care au rezultat din propria culpă sau în urma unor evenimente pe care aceasta le-a suferit.
În procedurile cu privire la cererile cu valoare redusă, părțile pot introduce o cale de atac numai împotriva deciziei de încheiere a procedurii.
Singura modalitate de a contesta celelalte decizii susceptibile de a face obiectul unei căi de atac în temeiul Codului de procedură civilă constă în introducerea unei căi de atac împotriva deciziei de încheiere a procedurii.
În toate celelalte privințe, căile de atac se formulează în temeiul dispozițiilor generale ale Codului de procedură civilă. Conform acestor dispoziții, în procedurile privind cererile cu valoare redusă, părțile pot introduce o cale de atac împotriva hotărârii sau a deciziei pronunțate în primă instanță, în termen de 15 zile de la data comunicării sau a notificării hotărârii sau deciziei.
Hotărârea sau decizia care încheie procedura privind cererile cu valoare redusă poate fi contestată numai din motive de aplicare eronată a dreptului material sau de încălcare gravă a dispozițiilor privind procedura civilă menționate la articolul 354 al doilea paragraf din Codul de procedură civilă, cu excepția încălcării menționate la punctul 3 de la paragraful respectiv.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Nu există o procedură specifică pentru cererile cu valoare redusă. Acest tip de cereri intră în sfera de competență a judecătorului de pace (giudice di pace).
Ca regulă generală, procedurile înaintate judecătorului de pace tind să fie cât mai simple cu putință, conform articolelor 316-322 din Codul de procedură civilă (codice di procedura civile).
Judecătorii de pace sunt competenți să soluționeze litigiile referitoare la bunuri mobile cu o valoare de până la 10 000 EUR, cu excepția cazului în care legislația prevede altfel.
Acțiunile în despăgubire legate de accidente rutiere sau cele privind traficul pe apă țin, de asemenea, de competența judecătorului de pace, cu condiția ca valoarea litigiului să nu depășească 25 000 EUR.
Indiferent de valoarea implicată, judecătorul de pace judecă toate cauzele care presupun:
Reforma recentă (Decretul legislativ nr. 149/2022) a introdus o serie de noi evoluții în ceea ce privește procedurile înaintate unui judecător de pace. Pentru a adapta procedurile la cerințele digitale, dispozițiile următoare se aplică de la 1 ianuarie 2023, inclusiv pentru procedurile pendinte la acea dată: articolul 127 alineatul (3) și articolul 127 bis din Codul de procedură civilă (audieri prin intermediul unor conexiuni audiovizuale), articolul 127 ter din Codul de procedură civilă (depunerea de observații scrise), articolul 193 alineatul (2) din Codul de procedură civilă (declarația expertului tehnic judiciar pentru jurământ, cu semnătură electronică) și articolul 196 duodecies din dispozițiile de punere în aplicare ale Codului de procedură civilă (audieri prin intermediul unor conexiuni audiovizuale la distanță). Dispozițiile prevăzute în capitolul I titlul V ter din dispozițiile de punere în aplicare ale Codului de procedură civilă (justiție digitală) se aplică de la 30 iunie 2023, inclusiv pentru procedurile pendinte la acea dată.
Cererile sunt depuse printr-o cale de atac sub forma unei proceduri declarative simplificate, în măsura în care sunt compatibile (articolele 281 decies-281 terdecies din Codul de procedură civilă).
Cererea poate fi prezentată, de asemenea, oral. Judecătorul de pace dispune redactarea unui proces-verbal care este notificat reclamantului, împreună cu decretul de stabilire a termenului pentru ședința de judecată cu înfățișarea părților, menționată la articolul 318 din Codul de procedură civilă.
Cererea trebuie să specifice instanța și părțile, o expunere a faptelor și obiectul litigiului [noul articol 318 alineatul (1) din Codul de procedură civilă].
Judecătorul de pace emite, în termen de 5 zile de la atribuirea cauzei, un decret de stabilire a termenului pentru ședința de judecată cu înfățișarea părților în conformitate cu articolul 281 undecies al doilea paragraf [noul articol 318 alineatul (2) din Codul de procedură civilă].
Reclamantul se constituie, prin depunerea cererii notificate sau a procesului-verbal oficial menționat la articolul 316 din Codul de procedură civilă, împreună cu decretul menționat la articolul 318 (în cazul în care a depus cererea oral), cu procesul-verbal de notificare sau comunicare și, dacă este cazul, cu procura.
Pe de altă parte, pârâtul se constituie, în temeiul articolului 281 undecies al treilea și al patrulea paragraf din Codul de procedură civilă, prin depunerea unui memoriu în răspuns și, dacă este cazul, a unei procuri (noul articol 319 din Codul de procedură civilă).
Judecătorul de pace, în cadrul primei ședințe de judecată, dispune de libertatea de a interoga părțile și încearcă să obțină concilierea. În cazul în care reușește să obțină concilierea, judecătorul de pace redactează procesul-verbal al acordului la care s-a ajuns. În cazul în care nu se obține concilierea, judecătorul de pace continuă demersul conform procedurii simplificate (articolul 281 duodecies al doilea, al treilea și al patrulea paragraf) și – în cazul în care consideră că nu poate fi pronunțată o hotărâre în cauza respectivă – acesta lansează procedurile de investigare relevante pentru pronunțarea unei hotărâri.
Atunci când judecătorul de pace consideră că se poate pronunța o hotărâre în cauza respectivă, acesta urmează procedura prevăzută la articolul 281 sexies din Codul de procedură civilă. Prin urmare, judecătorul este cel care prezintă concluziile și poate dispune dezbaterea orală a cauzei. Hotărârea se depune la grefa instanței în termen de 15 zile de la respectiva dezbatere.
Nu există formulare-tip.
Părțile se pot reprezenta singure în fața judecătorului de pace (articolul 82 din Codul de procedură civilă; a se vedea fișa informativă „Cum să procedez”) în cauzele a căror valoare nu depășește 1 100 EUR.
În toate celelalte cauze, părțile trebuie să fie asistate de un avocat.
Totuși, judecătorul de pace poate, în funcție de natura și de sfera de aplicare a cauzei, să permită unei părți să acționeze personal în calitate de parte la litigiu, la cererea verbală sau de altă natură a părții respective.
Judecătorul verifică dacă părțile au parcurs toate etapele necesare înfățișării lor în fața instanței și, dacă este necesar, acesta le va solicita să completeze sau să reglementeze orice document pe care judecătorul îl consideră a fi în neregulă.
În cazul în care constată că avocatul nu dispune de o procură în calitate de
avocat al apărării sau că există vreun viciu în ceea ce privește puterea de
reprezentare, de
asistență sau de
autorizare care ar antrena invalidarea procurii,
judecătorul va fixa un
termen-limită pentru ca părțile să constituie persoana responsabilă cu reprezentarea sau cu asistența, să furnizeze autorizațiile necesare sau să acorde ori să reînnoiască
procura ad litem. Dacă viciul este remediat în termenul-limită, cererea se consideră a fi fost regularizată, iar efectele sale pe fond și cele procedurale se vor aplica de la data primei
notificări (articolul 182 din Codul de procedură civilă).
Normele privind obținerea probelor sunt aceleași ca în cazul unei proceduri judiciare obișnuite (a se vedea fișa informativă privind „Obținerea probelor”).
Acest lucru este reglementat de articolul 127 ter din Codul de procedură civilă, care prevede că o ședință de judecată, chiar dacă a fost deja programată, poate fi înlocuită prin prezentarea de observații scrise care să conțină numai cererile și concluziile, în cazul în care nu este necesară prezența altor persoane în afara avocaților, a părților, a
procurorului și a
membrilor auxiliari ai instanței. În astfel de cazuri, ședința de judecată se înlocuiește cu prezentarea unor observații scrise, la cererea tuturor părților constituite. Atunci când dispune înlocuirea ședinței, judecătorul stabilește un
termen-limită obligatoriu de cel puțin 15 zile pentru depunerea observațiilor. Fiecare parte [...]
În general, se aplică normele procedurii simplificate prevăzute la punctul 1.2.
Judecătorul de pace se poate pronunța ex aequo et bono (și anume fără o trimitere expresă la normele juridice) pentru cauzele cu o valoare de până la 2 500 EUR (articolul 113 din Codul de procedură civilă).
Există vreo restricție cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată? Dacă da, care?
Deciziile care stabilesc repartizarea cheltuielilor de judecată se adoptă în baza normelor obișnuite; prin urmare, partea care pierde trebuie să plătească cheltuielile de judecată. Totuși, este posibil ca părțile să fie nevoite să își plătească fiecare propriile cheltuieli de judecată, în cazul în care ambele pierd sau din orice alt motiv justificat.
Hotărârile pronunțate de un judecător de pace pe baza principiului ex aequo et bono (litigii a căror valoare nu depășește 2 500 EUR) pot fi contestate numai în cazul încălcării normelor de procedură, a dreptului constituțional sau a dreptului Uniunii ori a principiilor care reglementează obiectul cauzei.
Toate celelalte hotărâri judecătorești pronunțate de judecătorul de pace pot fi atacate.
A se vedea fișele informative privind sistemul judiciar, competența juridsdicțională și modalitatea de introducere a unei acțiuni în justiție.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Nu există o procedură specifică pentru cererile cu valoare redusă în sistemul juridic din Cipru, cu excepția celei prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 861/2007, pentru a cărui aplicare a fost adoptat un regulament de procedură.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Prin modificările aduse Codului de procedură civilă leton, care au intrat în vigoare la 15 ianuarie 2018, sintagma „cauze privind cereri cu valoare redusă” a fost înlocuită cu sintagma „cauze care fac obiectul procedurii simplificate”.
Procedura simplificată este inițiată de judecător pe baza unei cereri scrise dacă principalul datoriei sau, în cazul unei cereri de recuperare a creanțelor privind întreținerea, cuantumul total al plăților, nu depășește 2 500 EUR la data introducerii cererii. În cazul cererilor de recuperare a creanțelor privind întreținerea, cuantumul total al plăților se aplică fiecărui copil în parte. [articolul 250.19 alineatul (2) din Codul de procedură civilă].
Procedura simplificată este reglementată de capitolul 30 din Codul de procedură civilă3, și anume articolele 250.18-250.27A și de capitolul 54.1, și anume articolele 440.1-440.12.
Cauzele care fac obiectul procedurii simplificate se referă numai la cereri de recuperare a unor sume de bani și la cereri de recuperare a creanțelor privind întreținerea [articolul 35 alineatul (1) punctele (1) și (3) din Codul de procedură civilă].
Dispozițiile legislației interne care reglementează aspecte ce fac obiectul procedurii simplificate nu se aplică normelor procedurale referitoare la cererile formulate în cadrul procedurii simplificate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă, cu excepția procedurii pentru atacarea hotărârilor unei instanțe de prim grad de jurisdicție.
Pentru introducerea unei cereri se plătește o taxă de stat (valsts nodeva) după cum urmează [articolul 34 alineatul (1) punctul (1) din Codul de procedură civilă]:
a) până la 2 134 EUR, taxa este de 15 % din suma solicitată, însă nu mai puțin de 70 EUR;
b) între 2 135 EUR și 7 114 EUR, taxa este de 320 EUR plus 4 % din diferența dintre suma solicitată și 2 134 EUR.
Nu se plătește taxă de stat în cazul cererilor de recuperare a creanțelor privind întreținerea pentru un copil sau un părinte.
Pentru judecarea cauzelor care fac obiectul procedurii simplificate, instanța aplică procedura ordinară în conformitate cu excepțiile de procedură civilă pentru cauzele care fac obiectul procedurii simplificate. Procedura simplificată este inițiată de judecător pe baza unei cereri scrise.
Judecătorul nu procedează la examinarea unei cereri de aplicare a procedurii simplificate în cazul în care aceasta nu este redactată în conformitate cu modelul aprobat de Cabinetul de Miniștri.
În cazul în care judecătorul emite o decizie motivată de a nu proceda la examinarea cererii, acesta comunică decizia reclamantului și stabilește un termen pentru rectificarea neregulilor. Termenul nu poate fi mai mic de 20 de zile începând cu data comunicării deciziei. Decizia judecătorului poate fi contestată în termen de 10 zile de la data emiterii acesteia sau în termen de 15 zile de la data notificării sau comunicării deciziei, în cazul în care domiciliul persoanei în cauză nu se află pe teritoriul Letoniei.
Cererea și observațiile pârâtului trebuie să fie redactate în conformitate cu formularele prevăzute în anexele la Regulamentul nr. 305 al Cabinetului (Ministru kabinets) din 29 mai 2018 privind formularele care trebuie utilizate în cadrul procedurii simplificate. Anexele la regulamentul Cabinetului includ următoarele formulare:
1. Formular de cerere privind aplicarea procedurii simplificate de recuperare a unor sume de bani (anexa 1);
2. Formular de cerere privind aplicarea procedurii simplificate de recuperare a creanțelor privind întreținerea (anexa 2);
3. Declarație privind procedura simplificată de recuperare a unor sume de bani (anexa 3);
4. Declarație privind procedura simplificată de recuperare a creanțelor de întreținere (anexa 4).
Pe lângă detaliile referitoare la reclamant și pârât, în formularul de cerere privind aplicarea procedurii simplificate trebuie să se regăsească următoarele informații:
Codul de procedură civilă nu prevede nicio dispoziție specială referitoare la asistența juridică pentru cauze care fac obiectul procedurii simplificate. O persoană poate fi reprezentată într-o cauză care face obiectul procedurii simplificate.
În cazul în care reclamantul dorește ca interesele sale să fie reprezentate în instanță de către o altă persoană, iar cererea este formulată de reprezentantul său, cererea trebuie să conțină numele, prenumele, codul numeric personal și adresa pentru corespondența cu instanța a reprezentantului sau, în cazul în care reprezentantul este o persoană juridică, denumirea, numărul de înregistrare și sediul social al acesteia. Orice persoană fizică poate acționa ca reprezentant în cadrul procedurii civile, cu condiția să fi împlinit vârsta de 18 ani, să nu fie plasată sub tutelă și să nu facă obiectul niciuneia dintre restricțiile specificate la articolul 84 din Codul de procedură civilă. În cazul în care o altă persoană urmează să acționeze în calitate de reprezentant în instanță, trebuie să se întocmească o procură autentificată de un notar. Reclamantul poate desemna un reprezentant prin cerere orală în instanță, iar această cerere trebuie consemnată în procesul-verbal al ședinței de judecată. Reprezentantul unei persoane juridice trebuie să dețină o procură scrisă (care nu trebuie să fie autentificată de un notar) sau documente care atestă că persoana în cauză este un agent abilitat să reprezinte persoana juridică fără autorizație specială. În cazul în care reprezentantul este un avocat (zvērināts advokāts), reprezentarea trebuie să fie confirmată prin plata unui avans (orderis) și în cazul în care avocatul urmează să acționeze în numele părții, acest lucru trebuie să fie confirmat prin intermediul unei împuterniciri în scris (care, în acest caz, nu trebuie să fie autentificată de un notar). În cazul în care o persoană este reprezentată, documentele necesare sunt prezentate instanței și semnate de către reprezentantul care acționează în numele persoanei în conformitate cu procura.
Obținerea de probe face obiectul dispozițiilor generale ale Codului de procedură civilă. Prin urmare, în cauzele care fac obiectul procedurii simplificate, probele pot lua forma unor observații ale părților sau ale terților, declarații ale martorilor, dovezi scrise și avize ale experților.
Procedura simplificată este inițiată de judecător pe baza unei cereri scrise. Pârâtului i se comunică o copie a cererii și un formular pentru observații. Pârâtul trebuie să își prezinte observațiile în termen de 30 de zile de la data la care i s-a comunicat cererea. În funcție de împrejurările și natura cauzei, pârâtului i se pot comunica și documente anexate la cerere. De asemenea, instanța informează pârâtul că absența oricăror observații din partea acestuia nu va împiedica pronunțarea unei hotărâri în cauză și că pârâtul poate solicita judecarea cauzei în instanță.
Atunci când instanța comunică documentele către părți, aceasta le explică drepturile procedurale care le sunt conferite, le informează cu privire la componența instanței care urmează să examineze cauza și le prezintă modul în care o parte poate formula obiecții față de un judecător. Codul de procedură civilă conferă părților drepturi procedurale în ceea ce privește pregătirea cauzei pentru ședința de judecată, pe care le pot exercita cel târziu cu șapte zile înainte de termenul stabilit pentru judecarea cauzei.
Pârâtul își poate prezenta observațiile utilizând un model aprobat de Cabinetul de Miniștri. Modelul este reprezentat de unul dintre formularele prevăzute în anexele la Regulamentul nr. 305 al Cabinetului din 29 mai 2018 privind formularele care trebuie utilizate în cadrul procedurii simplificate. În observațiile sale, pârâtul trebuie să furnizeze următoarele informații:
Pârâtul are dreptul să introducă o cerere reconvențională în termen de 30 de zile de la data la care cererea inițială este comunicată pârâtului, în cazul în care:
Cauza va fi judecată în conformitate cu procedura pentru cereri care fac obiectul procedurii simplificate în cazul în care cererea reconvențională este ea însăși o cerere care face obiectul procedurii simplificate, adică se încadrează în plafonul stabilit și este formulată în mod corespunzător.
În cazul în care suma solicitată în cererea reconvențională depășește plafonul pentru cereri care fac obiectul procedurii simplificate sau în cazul în care cererea reconvențională nu are ca obiect recuperarea unei sume de bani sau a unor creanțe privind întreținerea, instanța instrumentează cauza în conformitate cu procedura ordinară.
În cazul în care părțile nu solicită examinarea cauzei în cadrul unei ședințe de judecată, iar instanța nu consideră că este necesară o ședință de judecată, cauza care face obiectul procedurii simplificate este examinată prin procedură scrisă, iar părțile sunt informate în timp util cu privire la data la care hotărârea sumară va fi disponibilă în sistemul online. Se consideră ca data la care hotărârea sumară este disponibilă în sistemul online este data la care este redactată hotărârea. Instanța va examina cauza în cadrul unei ședințe de judecată în procedură ordinară în cazul în care a primește o cerere motivată din partea unei părți și instanța consideră că este necesară soluționarea cauzei în cadrul unei ședințe de judecată. Instanța poate, de asemenea, din proprie inițiativă, să examineze o cauză în cadrul unei ședințe de judecată. În cazul în care domiciliul sau locul în care se află o persoană nu se regăsește pe teritoriul Letoniei și se cunoaște adresa acesteia, notificarea și comunicarea actelor judiciare se realizează în conformitate cu dispozițiile dreptului internațional obligatorii pentru Letonia sau cu dreptul Uniunii, inclusiv cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2020/1784 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2020 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială.
În cauzele care fac obiectul procedurii simplificate, instanța redactează o hotărâre sumară. Hotărârea sumară se redactează în conformitate cu cerințele generale privind conținutul unei hotărâri (articolul 193 din Codul de procedură civilă), cu excepția părții descriptive, în care se menționează numai obiectul cererii, legile și reglementările invocate de parte, creanța și motivarea hotărârii, care reflectă numai legislația invocată de instanță.
Instanța redactează hotărârea în integralitatea sa (în conformitate cu cerințele generale privind conținutul unei hotărâri) într-o cauză care face obiectul procedurii simplificate în cazul în care o parte formulează o cerere scrisă în acest sens. Cererea trebuie introdusă în instanță în termen de 10 zile de la data anunțării hotărârii sumare (data la care hotărârea sumară este disponibilă în sistemul online). Instanța poate, de asemenea, să redacteze hotărârea în integralitatea sa din proprie inițiativă. Hotărârea integrală se redactează de instanța în termen de 20 de zile de la expirarea termenului de introducere a unei cereri de redactare a hotărârii. Se consideră ca data la care hotărârea integrală este disponibilă în sistemul online este data la care este redactată aceasta.
Cauzele care fac obiectul procedurii simplificate se supun normelor generale referitoare la plata costurilor procedurii judiciare.
Prin hotărârea pronunțată, instanța va dispune obligarea părții căzute în pretenții la plata tuturor costurilor procedurii judiciare aferente părții care a avut câștig de cauză (taxa de stat și cheltuielile cu procesul). În cazul în care cererea este admisă numai în parte, pârâtul va fi obligat la plata costurilor procedurii judiciare aferente reclamantului proporțional cu capetele de cerere admise, iar reclamantul va trebui să plătească costurile procedurii judiciare aferente pârâtului proporțional cu capetele de cerere respinse. În cazul în care reclamantul întrerupe acțiunea, acesta trebuie să ramburseze costurile procedurii judiciare suportate de către pârât. În acest caz, pârâtul nu rambursează costurile procedurii judiciare care au fost achitate de reclamant, însă, în cazul în care reclamantul întrerupe acțiunea ca urmare a faptului că pârâtul dă curs cererii sale în mod benevol după introducerea cererii, instanța, la cererea reclamantului, poate obliga pârâtul la plata costurilor procedurii judiciare aferente reclamantului.
De asemenea, în cazul în care instanța decide să nu judece acțiunea, instanța, la cererea pârâtului, va obliga reclamantul la rambursarea costurilor procedurii judiciare achitate de pârât.
În cazul în care reclamantul este scutit de la plata costurilor procedurii judiciare, pârâtul poate fi obligat să plătească costurile procedurii judiciare către stat, proporțional cu capetele de cerere care au fost admise.
Pentru o cerere accesorie se plătește o garanție de 70 EUR. În cazul în care instanța anulează sau modifică, în tot sau în parte, o hotărâre atacată, garanția se restituie. În cazul în care calea de atac este respinsă, garanția nu se restituie.
Poate fi introdusă o cale de atac (apelācija) împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de prim grad de jurisdicție dacă:
În cazul în care o cauză care face obiectul procedurii simplificate a fost judecată prin procedură scrisă, termenul pentru atacarea hotărârii (20 de zile) curge din ziua în care este redactată hotărârea.
În plus față de aspectele menționate în Codul de procedură civilă, o cale de atac care susține că hotărârea este eronată trebuie să menționeze următoarele:
Judecătorul din cadrul instanței de prim grad de jurisdicție va decide cu privire la admisibilitatea căii de atac și va stabili un termen până la care reclamantul trebuie să remedieze eventualele deficiențe, în cazul în care calea de atac nu respectă cerințele din Codul de procedură civilă sau, în cazurile prevăzute de lege, în cazul în care la calea de atac nu au fost anexate o traducere a căii de atac și documentele care trebuie prezentate în anexă la aceasta. În cazul în care deficiențele sunt remediate în termenul stabilit, se consideră că respectiva cale de atac a fost introdusă la data la care aceasta a fost înaintată pentru prima dată. În caz contrar, se consideră că aceasta nu a fost introdusă și se restituie solicitantului.
O cale de atac care nu este semnată sau care este introdusă de o persoană care nu a fost autorizată în mod corespunzător în acest sens ori pentru care nu a fost plătită taxa de stat (taxa de stat care trebuie plătită pentru introducerea unei căi de atac, având un cuantum calculat în funcție valoare litigiului cu care este sesizată instanța de prim grad de jurisdicție) nu este acceptată și se restituie solicitantului. O decizie de respingere a unei căi de atac nu poate fi contestată.
După ce s-a asigurat că a fost respectată procedura de introducere a unei căi de atac, judecătorul sau, în anumite cazuri, completul format din trei judecători din cadrul instanței de al doilea grad de jurisdicție decide să inițieze procedura de recurs în termen de 30 de zile de la primirea căii de atac.
În cazul în care există cel puțin unul dintre posibilele motive de introducere a unei căi de atac, judecătorul hotărăște să inițieze procedura de recurs și înștiințează părțile fără întârziere, indicând termenul pentru prezentarea de observații scrise.
În cazul în care judecătorul numit pentru a hotărî asupra unei căi de atac consideră că procedura de recurs ar trebui respinsă, hotărârea cu privire la inițierea procedurii este pronunțată de un complet format din trei judecători.
În cazul în care cel puțin unul dintre cei trei judecători consideră că există cel puțin unul dintre posibilele motive de introducere a unei căi de atac, judecătorii hotărăsc în sensul inițierii procedurii de recurs și înștiințează imediat părțile.
În cazul în care judecătorii consideră în unanimitate că nu există niciunul dintre motivele de inițiere a procedurii de recurs, aceștia hotărăsc în sensul respingerii inițierii procedurii de recurs și înștiințează imediat părțile. Această hotărâre este redactată sub forma unei rezoluții (rezolūcija) și nu poate fi contestată.
În termen de 20 de zile de la data la care instanța de al doilea grad de jurisdicție înștiințează părțile că a fost inițiată procedura, părțile pot prezenta observații scrise cu privire la calea de atac.
După comunicarea cu privire la inițierea procedurii de recurs, o parte are la dispoziție 20 de zile pentru a înainta un recurs incident. În cazul în care instanța este sesizată cu o cerere de recurs incident, aceasta trimite copii ale cererii celorlalte părți, fără întârziere.
Căile de atac introduse în cadrul procedurii simplificate se judecă prin procedură scrisă. Părțile sunt înștiințate în timp util cu privire la data la care hotărârea va fi disponibilă online și sunt informate cu privire la componența instanței și la dreptul lor de a formula obiecții față de un judecător. Se consideră ca data la care hotărârea este disponibilă în sistemul online este data la care este redactată hotărârea. În cazul în care instanța consideră că este necesar, o cauză care face obiectul procedurii simplificate poate fi examinată în cadrul unei ședințe de judecată.
O hotărâre pronunțată de o instanță de al doilea grad de jurisdicție nu poate face obiectul unui recurs în casație și intră în vigoare în momentul în care este pronunțată sau, în cazul în care calea de atac este soluționată prin procedură scrisă, la data la care este redactată.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Capitolul XXIV din partea IV a Codului de procedură civilă (Civilinio proceso kodeksas) al Republicii Lituania stabilește procedura națională cu privire la cererile cu valoare redusă.
Cererile cu valoare redusă europene sunt examinate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă, iar cauzele privind cereri cu valoare redusă europene sunt soluționate în conformitate cu normele generale privind procedurile de soluționare a litigiilor, cu excepțiile prevăzute în Legea Republicii Lituania de punere în aplicare a legislației Uniunii Europene și a legislației internaționale de reglementare a procedurilor civile (Civilinį procesą reglamentuojančių Europos Sąjungos ir tarptautinės teisės aktų įgyvendinimo įstatymas).
Procedura națională cu privire la cererile cu valoare redusă și procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică în cazul creanțelor monetare care nu depășesc 2 000 EUR.
Procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică în cazul acțiunilor civile de maximum 2 000 EUR. Procedura nu se aplică în cazurile referitoare la: starea civilă sau capacitatea juridică a persoanelor fizice; drepturile patrimoniale care decurg din regimurile matrimoniale, obligațiile de întreținere, testamente și succesiuni; faliment, procedurile legate de lichidarea societăților insolvabile sau a altor persoane juridice, asigurări sociale, arbitraj, dreptul muncii, închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani, precum și atingeri aduse dreptului la viață privată și drepturilor care privesc personalitatea, inclusiv calomnia.
Procedura este aplicabilă cu începere de la 1 ianuarie 2009. Cauzele europene privind cereri cu valoare redusă sunt soluționate de instanțele districtuale în temeiul normelor privind competența teritorială prevăzute în Codul de procedură civilă al Republicii Lituania, și anume de instanțele districtuale din orașe sau districte.
În cazurile menționate la articolul 4 alineatul (3) și articolul 5 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 861/2007, instanța trebuie să comunice solicitantului/pârâtului că acesta are dreptul să depună o cerere principală/cerere reconvențională cel târziu în termen de 14 zile de la primirea notificării din partea instanței, în conformitate cu cerințele prevăzute în Codul de procedură civilă al Republicii Lituania. În cazul în care solicitantul/pârâtul nu depune la instanță o cerere principală/cerere reconvențională formulată în mod corespunzător în termenul stabilit la alineatul (1) din articolul menționat, se consideră că cererea nu a fost depusă și aceasta este returnată solicitantului/pârâtului prin ordin judecătoresc. O cale de atac separată poate fi formulată împotriva unui astfel de ordin.
Formularele sunt furnizate de instanțele judecătorești sau sunt accesibile pe portalul pentru servicii electronice al instanțelor din Lituania.
Prezența unui reprezentant legal/avocat nu este obligatorie. Instanțele oferă asistență în completarea formularelor, însă nu formulează recomandări cu privire la fondul unei cereri. Articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 861/2007 prevede asistența practică și informațiile care sunt furnizate părților la proceduri de către organismele care asigură asistență judiciară primară garantată de stat.
Obținerea de probe este reglementată de capitolul XIII din partea II a Codului de procedură civilă.
În temeiul procedurii naționale cu privire la cererile cu valoare redusă, instanța sesizată poate decide cu privire la forma și procedura pentru soluționarea cauzei. O audiere orală poate avea loc în cazul în care cel puțin una dintre părți a depus o astfel de cerere. În cadrul unei proceduri scrise, persoanele implicate în cauză nu sunt citate și nu participă la ședința de judecată. Persoanele implicate în cauză sunt notificate cu privire la procedura scrisă, în conformitate cu articolul 133 alineatul (3) din Codul de procedură civilă. În cazul în care cauza este judecată pe fond în cadrul unei proceduri scrise, data, ora și locul de desfășurare a ședinței de judecată, precum și componenţa instanței sunt anunțate pe un site web special cu cel puțin șapte zile înainte de data ședinței, cu excepția cazurilor prevăzute în cod, când părțile sunt notificate conform unei proceduri diferite. Informațiile sus-menționate sunt furnizate, de asemenea, de grefa instanței.
În cadrul procedurii naționale cu privire la cererile cu valoare redusă, hotărârea instanței trebuie să aibă o parte introductivă și un dispozitiv și să conțină o scurtă expunere de motive.
O taxă judiciară (žyminis mokestis) în cuantumul stabilit la articolul 80 alineatul (6) punctul (1) din Codul de procedură civilă al Republicii Lituania este percepută pentru cererile cu valoare redusă. Aceasta reprezintă ¼ din taxa datorată pentru cerere, însă nu mai puțin de 10 EUR.
Articolul 29 din lege prevede că hotărârile pronunțate de instanțele lituaniene în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă pot face obiectul unei căi de atac. Procedura căii de atac este reglementată de articolele 301-333 din Codul de procedură civilă al Republicii Lituania. În conformitate cu articolul 307 alineatul (1) din cod, în cazul în care există motive de contestare, calea de atac poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii judecătorești.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Pe lângă procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă reglementată de Regulamentul (CE) nr. 861 din 11 iulie 2007, în dreptul luxemburghez există o procedură simplificată de recuperare a creanțelor cu o valoare a principalului (fără dobânzi și cheltuieli) de până la 15 000 EUR denumită „ordonanță de plată” (ordonnance de paiement).
În conformitate cu procedura ordonanței de plată, este posibilă recuperarea creanțelor pentru orice creanță bănească cu o valoare mai mică de 15 000 EUR, cu condiția ca debitorul să aibă domiciliul în Marele Ducat al Luxemburgului.
Recurgerea la procedura ordonanței de plată, precum și sesizarea judecătorului de pace prin citarea în fața instanței sunt la latitudinea creditorului.
O diferență între procedura ordonanței de plată în fața judecătorului de pace și procedura măsurilor provizorii fără dezbatere contradictorii este că procedura în fața judecătorului de pace poate duce la pronunțarea unei hotărâri judecătorești (jugement), în vreme ce procedura în fața tribunalului districtual poate duce doar la o măsură provizorie (ordonnance).
Cererea de obținere a unei ordonanțe de plată se prezintă la grefa judecătorului de pace printr-o simplă declarație verbală sau scrisă.
Cererea trebuie să conțină, sub sancțiunea nulității, numele, prenumele, profesia, domiciliul sau locul de reședință, atât pentru reclamant, cât și pentru pârât, temeiul și valoarea creanței, precum și solicitarea unei ordonanțe condiționale de plată.
Creditorul trebuie să anexeze sau să depună toate documentele care pot justifica existența și valoarea creanței și care să stabilească temeinicia acesteia.
Comparând textele existente, constatăm că pentru cererile soluționate de judecătorul de pace cerințele privind depunerea cererii sunt mai puțin stricte, întrucât, în acest caz, este suficientă precizarea valorii și originii creanței.
Legislația nu prevede obligația executorilor judecătorești sau a instanțelor de a asista justițiabilii.
Se aplică normele de drept comun privind administrarea probelor. A se vedea Obținerea de probe – Luxemburg.
În cazul în care debitorul formulează obiecțiuni, iar creditorul dorește să continue procedura, se prevede în mod obligatoriu o dezbatere în ședință publică.
Hotărârile pronunțate în materie de ordonanță de plată se supun acelorași norme și principii ca hotărârile pronunțate potrivit procedurii ordinare.
În dreptul luxemburghez, partea care pierde procesul este obligată la plata cheltuielilor. Orice parte care cade în pretenții este obligată la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care instanța dispune printr-o decizie specială și motivată ca totalitatea sau o parte a cheltuielilor de judecată să fie plătite de o altă parte. În cazul în care partea care a câștigat procesul a suportat cheltuieli de procedură, aceasta poate obliga cealaltă parte la plata acestora.
Contrar normelor existente în alte state, plata onorariilor avocaților nu se realizează în mod sistematic. În dreptul luxemburghez, cheltuielile de judecată prevăzute la articolul 238 din Noul cod de procedură civilă acoperă onorariile executorului judecătoresc, cheltuielile legate de expertiză, sumele eventuale plătite martorilor, costurile aferente traducerii etc., dar nu includ și onorariile avocaților.
Judecătorul poate dispune să se acorde o anumită sumă părții care câștigă procesul în vederea acoperirii cheltuielilor ocazionate de proces, inclusiv a onorariilor avocaților. Aceasta se întâmplă mai ales atunci când pare inechitabil ca o parte să fie nevoită să acopere cheltuielile care nu sunt incluse în cheltuielile de judecată; judecătorul poate obliga cealaltă parte să îi plătească suma stabilită.
Trebuie remarcat faptul că decizia acordării despăgubirilor procedurale, precum și valoarea acestora este lăsată la latitudinea judecătorului.
În cazul ordonanței de plată, se aplică normele de drept comun. Hotărârile judecătorului de pace pot face obiectul unei căi de atac în cazul în care valoarea depășește 2 000 EUR.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
În afară de procedura prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă (și în secțiunile 598-602 din
Legea CXXX din 2016 privind Codul de procedură civilă, care se referă la aspectele nereglementate de regulamentul menționat), în legislația maghiară în vigoare nu există, de la 1 ianuarie 2018, o procedură specială aplicabilă cererilor cu valoare redusă. Cererile cu valoare redusă erau reglementate prin
Legea III din 1952 privind Codul de procedură civilă, însă legea respectivă a fost abrogată prin Legea CXXX din 2016 privind Codul de procedură civilă cu efect de la 1 ianuarie 2018. Acest lucru înseamnă că, de la 1 ianuarie 2018, nu mai există norme specifice aplicabile cererilor cu valoare redusă în procedura civilă din Ungaria. În consecință, în ceea ce privește cererile cu valoare redusă se aplică normele generale. Cu toate acestea, procedurile inițiate înainte de 1 ianuarie 2018 sunt tratate în conformitate cu legea anterioară, și anume Legea III din 1952 privind Codul de procedură civilă. Prin urmare, următoarele informații sunt relevante numai pentru cauzele pendinte care au fost inițiate înainte de 1 ianuarie 2018.
Procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este disponibilă pentru recuperarea unor creanțelor care nu depășesc 1 milion HUF, atunci când procedura a devenit contencioasă în urma unei opoziții la o somație de plată sau atunci când procedura urmează unei proceduri de somație de plată, și anume atunci când:
a) o cerere de emitere a unui ordin de plată este respinsă de notarul public ex officio, iar ulterior reclamantul introduce o acțiune în instanță pentru executarea creanței;
b) notarul public pune capăt, prin ordonanță, procedurii de somație de plată, iar ulterior reclamantul introduce o acțiune în instanță pentru executarea creanței.
Procedura este aplicată de către instanțele districtuale.
Nu este prevăzut niciun formular pentru depunerea cererilor de sesizare a instanței, însă pentru procedurile de somație de plată care sunt anterioare acestor cereri și care intră în competența notarilor publici, este disponibil un formular pe site-ul web al Camerei Notarilor Publici din Ungaria și în birourile notariale.
Este prevăzută acordarea de asistență. Persoanele fizice ale căror venituri și situație financiară nu le permit să suporte cheltuielile de judecată vor fi, la cererea lor, scutite integral sau parțial de la plata acestor cheltuieli, pentru a le ajuta să își exercite drepturile. În temeiul Legii privind taxele, părțile pot avea, de asemenea, dreptul la concesii în ceea ce privește cheltuielile de judecată (exonerare de la plata cheltuielilor de judecată sau dreptul de a le amâna), iar persoanele lipsite de resurse materiale suficiente au, de asemenea, dreptul de a beneficia de un consilier juridic sau un avocat, în conformitate cu dispozițiile Legii privind asistența judiciară, dacă este necesar, în vederea exercitării efective a drepturilor acestora.
În cadrul procedurilor care au devenit contencioase ca urmare a unei opoziții la o somație de plată, instanța comunică pârâtului faptele și probele prezentate de reclamant în termenul stabilit în citația pentru înfățișare. Partea poate depune probe cel târziu în prima zi a înfățișării. Prin derogare de la această regulă, partea poate furniza dovezi în orice moment în cursul procedurii judiciare în cazul în care partea adversă acceptă acest lucru sau în cazul în care partea invocă fapte sau dovezi, decizii judecătorești definitive sau alte decizii administrative în expunerea dovezilor sale despre care, din motive care nu sunt imputabile părții respective, acesta sau aceasta a aflat după termenul standard stabilit pentru furnizarea de probe, sau despre care acesta sau aceasta a fost informat după depășirea termenului-limită, din motive care nu îi sunt imputabile, precum și dacă partea oferă dovezi suficiente pentru a susține această cerere.
Dacă sunt aduse modificări cererii sau este prezentată o cerere reconvențională, partea poate furniza dovezi relevante atunci când sunt făcute modificările (se depune cererea reconvențională), în timp ce în cazul declarațiilor de opoziție la cererile de compensare, probele cu privire la cererea de compensare pot fi furnizate în același timp cu depunerea declarației de opoziție. Instanța trebuie să ignore orice probă furnizată prin încălcarea acestor dispoziții. Normele generale cu privire la probe se aplică în toate celelalte privințe.
De asemenea, instanța desfășoară o audiere.
Conținutul hotărârilor este reglementat prin normele general aplicabile, cu condiția ca părților să li se furnizeze informații după dispozitivul hotărârii cu privire la elementele care trebuie incluse în cererea de recurs și cu privire la consecințele juridice ale omisiunii acelor elemente.
În general, se aplică principiul că partea perdantă plătește.
Posibilitatea introducerii unei căi de atac este limitată în mai multe privințe și, prin urmare, este extrem de important de reținut că o cale de atac poate fi formulată doar cu trimitere la o încălcare a normelor procedurii în primă instanță sau la o aplicare abuzivă a legii care servește drept bază pentru evaluarea fondului cauzei. Normele generale se aplică pentru introducerea căii de atac și pentru termenul stabilit pentru aceasta, și anume calea de atac trebuie să fie introdusă pe lângă instanța care a pronunțat decizia în primă instanță în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, iar aceasta va fi judecată de către instanța regională competentă.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Procedura specifică cu privire la cererile cu valoare redusă este reglementată de capitolul 380 din Legislația Maltei (Legea privind tribunalele pentru cererile cu valoare redusă), precum și de legislația subsidiară 380.01, 380.02 și 380.03.
Acest tribunal (Tribunal għal Talbiet Żgħar) are competența de a examina și de a soluționa doar cereri pecuniare care nu depășesc valoarea de 5 000 EUR.
Procedurile încep atunci când partea care înaintează cererea completează formularul necesar, depune cererea la grefa tribunalului, plătește taxa și solicită tribunalului să îi transmită pârâtului cererea în cauză. După aceea, pârâtul are la dispoziție 18 zile de la data notificării privind cererea pentru a-și depune răspunsul. Se permite și o acțiune reconvențională. Dacă pârâtul consideră că o altă persoană ar trebui să răspundă cererii reclamantului, acesta ar trebui să indice persoana respectivă. Ulterior, grefa instanței notifică părților data și ora ședinței. Judecătorul reglementează procedurile din cadrul tribunalului astfel cum se consideră adecvat în conformitate cu normele echității. Judecătorul se asigură, în măsura în care este posibil, că audierea și pronunțarea unei hotărâri în cauza respectivă se vor realiza rapid, în aceeași zi cu audierea, și că audierea nu va dura mai mult de o ședință. Judecătorul colectează informații în orice mod pe care îl consideră adecvat și nu este obligat să respecte regulile celor mai bune probe sau pe cele privind dovezile circumstanțiale în cazul în care consideră că probele pe care le are la dispoziție sunt suficient de sigure pentru a ajunge la o concluzie în cauza respectivă. În măsura în care este posibil, judecătorul se abține de la desemnarea unor experți care să prezinte probe de specialitate. Judecătorul deține aceeași competență ca un magistrat în Curtea Magistraților în jurisdicția sa civilă și, în special, competența de a cita martori și de a le solicita un jurământ.
Partea care depune cererea completează un formular de cerere inclus în prima anexă la legislația subsidiară 380.01 (Normele privind tribunalul pentru cererile cu valoare redusă). Pârâtul răspunde tot prin completarea unui formular, care se regăsește, de asemenea, în prima anexă la legislația subsidiară menționată mai sus.
Părțile pot fi asistate de orice persoană: nu este obligatoriu ca persoana respectivă să fie avocat sau procurator juridic.
Părțile pot depune probe verbal, sub formă de documente sau în ambele moduri. Un martor poate fi citat - cu cel mult trei zile înainte de data la care i se solicită să depună mărturie - să se prezinte în fața tribunalului la o anumită dată și oră pentru a depune mărturie sau a prezenta probe. Dacă un martor citat legal nu se prezintă în timpul ședinței, tribunalul poate dispune ca martorul să fie adus, în stare de arest, într-o ședință care va avea loc la o altă dată.
Plângerea și răspunsul la aceasta se fac în scris. Probele pot consta în documente. Cu toate acestea, înfățișarea în fața tribunalului este obligatorie la datele stabilite de către aceasta.
Judecătorul menționează în hotărârea sa principalele detalii pe care se întemeiază aceasta. În hotărârea respectivă, judecătorul pronunță și o decizie cu privire la cheltuieli.
Pentru orice decizie, judecătorul stabilește cheltuielile pe care trebuie să le suporte oricare dintre părți. Cu excepția cazului în care anumite circumstanțe prevăd altfel, partea care pierde este obligată la plata cheltuielilor suportate de partea în favoarea căreia se pronunță hotărârea. Cheltuielile se limitează la cheltuielile reale suportate direct în legătură cu cauza de către partea în favoarea căreia se acordă plata cheltuielilor. În cazul unei cereri neserioase și vexatorii, tribunalul poate dispune ca reclamantul să plătească pârâtului o penalizare cuprinsă între 250 EUR și 1 250 EUR, cu titlu de datorie civilă.
Orice cale de atac împotriva unei decizii a tribunalului trebuie să fie depusă la grefa instanțelor, printr-o cerere adresată instanței de apel în jurisdicția sa inferioară, în termen de 20 de zile de la data hotărârii pronunțate de judecător.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Procedura obișnuită cu privire la cererile cu valoare redusă este procedura de citare la secția subregională a instanței (sector kanton van de rechtbank). Aceasta este o procedură de citare ordinară, cu simplificări procedurale. În cazul în care procedura din cadrul secției regionale este în curs de desfășurare, nu sunteți obligat să apelați la un avocat. Puteți alege să vă reprezentați singur.
În cauzele transfrontaliere din cadrul UE, poate fi utilizată, de asemenea, procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă. Puteți utiliza procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă pentru a înainta o cerere de despăgubire împotriva:
În dreptul olandez, există o Lege de punere în aplicare a procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă [Uitvoeringswet verordening Europese procedure voor geringe vorderingen – Wet van 29 mei 2009 tot uitvoering van Verordening (EG) nr. 861/2007 van het Europees Parlement en de Raad van de Europese Unie van 11 juli 2007 tot vaststelling van een Europese procedure voor geringe vorderingen] (Legea din 29 mai 2009 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă).
Instanța subregională este sesizată cu privire la:
În plus, judecătorul instanței subregionale se pronunță în cauzele care implică dreptul muncii, contracte de leasing, contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu un consumator, credite de consum, căi de atac împotriva amenzilor rutiere și infracțiuni minore. Instanța subregională se ocupă, de asemenea, de administrarea, lichidarea, tutela, respingerea sau acceptarea unei succesiuni. Mai multe informații privind procedura de citare pentru a compărea în fața unei instanțe subregionale pot fi găsite aici.
Cauzele privind cererile cu valoare redusă europene sunt soluționate, de asemenea, de instanța subregională. Valoarea-limită pentru procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă este stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 861/2007 la 5 000 EUR.
Nu există o procedură specială a instanțelor subregionale. În principiu, normele privind procedura de citare se aplică atât în cazul instanței regionale, cât și în cel al secției subregionale. O diferență importantă o reprezintă faptul că, în cauzele pendinte în fața instanței subregionale, părțile au dreptul să-și susțină singure cauza, în timp ce în alte cauze (în fața instanței regionale), părțile trebuie să fie reprezentate de un avocat. A se vedea răspunsul la întrebarea 1.4 de mai jos. În plus, în secția subregională, cauzele sunt soluționate de un complet format dintr-un singur judecător.
Cererilor cu valoare redusă europene li se aplică normele privind procedura de depunere a reclamațiilor.
Procedurile în fața instanței subregionale sunt inițiate, de regulă, printr-o citație. Cele mai importante mențiuni în cadrul citației sunt cererea introductivă (cererea în sine) și motivarea acesteia (elementele de fapt și de drept pe care se bazează cererea introductivă).
Câteva dintre particularitățile procedurilor instanțelor subregionale sunt:
O cerere în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă trebuie depusă utilizând formularul A. Cererea trebuie depusă la instanța competentă.
În cauzele pendinte în fața instanței subregionale, părțile pot să își susțină singure cauza. Aceasta înseamnă că nu există obligativitatea reprezentării juridice de către un avocat. De asemenea, este permisă asistența furnizată de către un reprezentant autorizat, care nu trebuie să fie în mod necesar un avocat. În ceea ce privește rambursarea costurilor de asistență juridică pentru un avocat, a se vedea, de asemenea, răspunsul la întrebarea 1.8 de mai jos.
De asemenea, în cadrul procedurii europene, nu este necesar ca părțile să fie reprezentate de către un avocat sau un alt consilier juridic.
Sunt aplicabile normele obișnuite ale legislației în materie de probațiune. În conformitate cu legislația olandeză în materie de probațiune, judecătorul este, în principiu, liber să evalueze probele depuse. Articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 861/2007 menționat mai sus reglementează obținerea de probe în cadrul procedurii europene.
Există norme naționale de procedură privind cauzele de pe rolul instanțelor regionale Landelijk Procesreglement voor rolzaken kanton. Documentele scrise pot fi depuse la grefa instanței regionale înainte de data menționată în lista de ședințe, dar și în cadrul ședinței. Declarațiile și reacțiile pot fi prezentate oral în cadrul procedurii în fața instanței subregionale. Procedura europeană este o procedură scrisă, dar o audiere poate fi organizată în cazul în care judecătorul consideră acest lucru necesar sau la solicitarea uneia dintre părți.
Hotărârea trebuie să conțină:
Hotărârea este semnată de către judecător.
În cazul în care o cauză este înaintată instanței subregionale, pot surveni următoarele costuri: o taxă judiciară de înregistrare, repartizarea cheltuielilor de judecată decisă de instanță și costurile pentru asistența juridică.
Taxa judiciară de înregistrare se achită în momentul în care cauza este sesizată instanței. Valoarea acesteia depinde de natura cauzei. În practică, avocatul dumneavoastră va plăti în avans această sumă și o va percepe ulterior de la dumneavoastră. Judecătorul poate dispune ca partea căzută în pretenții să suporte cheltuielile de judecată ale celeilalte părți. În cazul în care niciuna dintre părți nu a obținut câștig de cauză pe deplin, fiecare dintre ele își plătește propriile cheltuieli de judecată. Repartizarea cheltuielilor de judecată acordate de către instanță poate include, de asemenea, costurile pentru asistența juridică, dar și cheltuielile legate de martori și experți, cheltuielile de călătorie și de subzistență, costurile aferente extraselor și alte cheltuieli extrajudiciare.
În temeiul legislației olandeze, persoanele cu venituri mai mici au uneori posibilitatea de a obține o contribuție la costurile asistenței juridice. Asistența juridică subvenționată nu este posibilă pentru toate cauzele înaintate instanțelor subregionale. În cazul în care asistența juridică subvenționată este posibilă, justițiabilul plătește, de asemenea, o contribuție proprie la costurile asistenței juridice, în funcție de situația sa financiară. O cerere pentru o contribuție la costurile asistenței juridice este prezentată de către avocat Consiliului pentru asistență judiciară (Raad voor rechtsbijstand). Acest aspect este reglementat de Legea privind asistența judiciară (Wet op de Rechtsbijstand). Capitolul III A din această lege stabilește normele privind acordarea de asistență judiciară în litigiile transfrontaliere din UE.
O cale de atac împotriva hotărârilor secției subregionale a instanței poate fi introdusă la instanța de apel. Introducerea unei căi de atac este posibilă numai dacă valoarea cererii depășește 1 750 EUR. Calea de atac poate fi introdusă în termen de trei luni de la pronunțarea hotărârii de către judecător. În cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă este posibilă contestarea în instanță a unei hotărâri pronunțate de instanța subregională.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Dreptul austriac nu prevede proceduri privind cererile cu valoare redusă. Cu toate acestea, Codul austriac de procedură civilă (ZPO) prevede o procedură simplificată sau norme procedurale specifice în anumite cauze înaintate instanțelor districtuale.
Unele dintre aceste norme procedurale specifice se aplică numai cererilor cu valoare redusă de până la 1 000 EUR (a se vedea punctul 1.5) sau 2 700 EUR (a se vedea punctul 1.9).
Normele specifice pentru cererile cu valoare redusă prevăzute de dreptul procedural austriac sunt obligatorii, iar părțile nu se pot sustrage de la acestea.
Astfel, nici instanța, nici părțile nu pot transfera cererea către o procedură „ordinară”.
Întrucât în Austria nu există o procedură propriu-zisă privind cererile cu valoare redusă, nu există nici formulare speciale pentru astfel de cereri.
În ceea ce privește sumele în litigiu de până la 5 000 EUR, reprezentarea juridică nu este obligatorie în Austria. Judecătorii trebuie să furnizeze asistență în favoarea părților care nu beneficiază de reprezentare juridică, adică trebuie să ofere consiliere părților cu privire la drepturile și obligațiile lor procedurale și la consecințele actelor și omisiunilor acestora. De asemenea, părțile care nu beneficiază de reprezentare juridică își pot înregistra cererile formulate verbal în fața instanței districtuale care are competență sau în fața instanței districtuale din locul de reședință. În cazul în care o cerere formulată în scris și depusă de o parte care nu beneficiază de reprezentare juridică este necorespunzătoare, judecătorul trebuie să ofere respectivei părți explicații și orientări adecvate. Imparțialitatea judecătorului nu trebuie să fie compromisă de o astfel de situație.
În cazul cererilor de maximum 1 000 EUR, instanța poate să nu ia în considerare probele furnizate de partea în cauză dacă clarificarea deplină a tuturor circumstanțelor relevante ar fi excesiv de dificilă. Totuși, și în acest caz, judecătorul trebuie să ia o decizie nearbitrară cu bună-credință, pe baza rezultatelor procedurii în ansamblu. Această decizie poate fi analizată în etape succesive de recurs.
Dreptul austriac nu permite desfășurarea procedurilor în întregime în scris. De exemplu, în domeniul dreptului în materie de procedură civilă, în temeiul principiului caracterului imediat (sachlicher Unmittelbarkeitsgrundsatz: dovada directă a faptelor trebuie să prevaleze în raport cu sursele de probă pur indirecte), declarațiile scrise ale martorilor depuse ca probe scrise nu sunt admisibile.
În temeiul Codului austriac de procedură civilă, dacă o hotărâre este pronunțată verbal, cerințele aplicabile copiei scrise a hotărârii sunt mai puțin stricte, indiferent de suma în litigiu. În cazul în care o hotărâre este pronunțată verbal în prezența ambelor părți și nicio parte nu a formulat în termenul stabilit un recurs împotriva respectivei hotărâri, instanța poate emite o „copie prescurtată a hotărârii” care să se limiteze la principalele motive ale deciziei.
În temeiul dreptului austriac, costurile implicate de cauzele în materie civilă sunt în general rambursate direct proporțional cu gradul de reușită al cauzelor. Atât cheltuielile, cât și onorariile de judecată sunt direct legate de suma în litigiu. Prin urmare, ca regulă generală, o sumă mai mică în litigiu va avea ca rezultat cheltuieli și onorarii de judecată mai reduse. Deoarece costurile sunt prevăzute în acte și regulamente sub formă de tarife, costurile pot fi menținute la un nivel scăzut pentru cererile cu valoare redusă. Cu toate acestea, nu există norme speciale în ceea ce privește costurile pentru acest tip de cerere.
Dreptul austriac acordă doar drepturi limitate privind căile de atac în ceea ce privește procedurile privind cererile cu valoare redusă. Căile de atac în cadrul procedurilor privind cererile de până la 2 700 EUR în primă instanță sunt permise numai pe motiv de aplicare incorectă a legii de către instanța de fond sau pe motiv de invaliditate (erori procedurale deosebit de grave). Alte erori procedurale grave nu pot fi contestate. Este și cazul constatărilor de fapt inexacte din punct de vedere material efectuate de instanțele de prim grad de jurisdicție (care sunt bazate, de exemplu, pe o apreciere eronată a elementelor de probă). În caz contrar, se aplică normele privind procedura „ordinară”.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Dreptul polonez prevede o „procedură simplificată”. Aceasta este reglementată de articolele 505(1)-505(14) din Codul de procedură civilă („CCP”).
Simplificările menite să îmbunătățească rapiditatea procedurilor constau în raționalizarea și optimizarea procedurilor de strângere de probe și de recurs prin accelerarea procedurilor judiciare și făcându-le mai puțin formale, precum și în introducerea unor cerințe de formă mai stricte pentru părți, pentru a se asigura că părțile respectă termenele relevante pentru parcurgerea diferitelor etape procedurale.
Codul polonez de procedură civilă cuprinde procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă. Procedura a fost instituită prin Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă, în vederea raționalizării și a simplificării procedurilor civile și comerciale. Regulamentul se aplică în toate statele membre ale UE, cu excepția Danemarcei. Acesta a fost transpus în dreptul polonez prin articolele 505(21)-505(27a) din Codul de procedură civilă.
Procedura simplificată se utilizează în următoarele cazuri care intră în sfera de competență a tribunalelor districtuale (sądy rejonowe):
În conformitate cu jurisprudența Curții Supreme (Sąd Najwyższy), cererile formulate ca urmare a neîndeplinirii sau a îndeplinirii necorespunzătoare a unei obligații ar trebui examinate în temeiul procedurii simplificate în cazul în care valoarea cererii nu depășește 20 000 PLN. În cazul în care reclamantul urmărește să obțină o sumă mai mică de 20 000 PLN care reprezintă restul unei creanțe care a fost deja rambursată și a cărei sumă depășea 20 000 PLN, această cerere va fi, de asemenea, examinată în temeiul procedurii simplificate. Sintagma „în temeiul contractelor” înseamnă că cererile rezultate din acte ilicite, din îmbogățirea fără justă cauză și din existența dreptului de proprietate, a coproprietății sau a comunității de drepturi ori din existența altor drepturi patrimoniale a căror achiziție sau exercitare dă naștere unei obligații de plată nu pot fi soluționate în cadrul procedurii simplificate. Nici cererile rezultate din alte acte juridice decât contractele nu pot fi soluționate în cadrul acestei proceduri: actele juridice unilaterale, intermedierea fără autorizare, rezerva succesorală (legitima portio) și obligațiile care decurg dintr-o decizie administrativă sau direct din dispozițiile de drept.
Procedura simplificată se poate utiliza în cazurile care implică persoane fizice și persoane juridice sau societăți, angajați și angajatori. Astfel, utilizarea procedurii nu este limitată în funcție de tipul de entitate. Acest lucru înseamnă că aspectele legate de angajați sau aspectele economice pot fi audiate și în cadrul procedurii simplificate.
Procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă ține de competența tribunalelor districtuale, a tribunalelor regionale (sądy okręgowe), în conformitate cu competența teritorială prevăzută în Codul de procedură civilă [articolul 16 din Codul de procedură civilă, coroborat cu articolul 17 și articolul 505 (22) din acesta]. În aceste de cazuri, grefierii pot emite ordine.
În conformitate cu regulamentul menționat mai sus, cererile cu valoare redusă cuprind cererile în materie civilă și comercială (inclusiv cererile legate de protecția consumatorilor) și cazurile în care valoarea cererii, fără dobânzi și cheltuieli, nu depășește 5 000 EUR (în momentul în care formularul de cerere este primit de către instanța competentă).
În conformitate cu articolul 505(3), o acțiune în temeiul procedurii simplificate nu poate privi decât o singură cerere. Mai multe cereri pot fi combinate într-una singură numai dacă rezultă din același contract sau din contracte de același tip. În cazul în care mai multe cereri sunt combinate în mod nelegal într-o singură cerere, președintele instanței va dispune returnarea cererii în temeiul articolului 130 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, în urma respingerii acțiunii de rectificare a acestei neregularități de formă. În cazul în care reclamantul urmărește să obțină rambursarea unei părți dintr-o creanță, cauza va fi examinată în cadrul procedurii simplificate dacă procedura respectivă ar fi adecvată pentru rambursarea întregii creanțe rezultate din faptele invocate de reclamant. Cererile nu pot fi modificate în cadrul procedurii simplificate. Cererile reconvenționale și compensările sunt permise în cazul în care cererile sunt eligibile pentru a fi examinate în cadrul procedurii simplificate. Intervenția principală, intervenția accesorie, citarea părților terțe și modificările părților nu sunt permise.
Cauzele sunt examinate în cadrul procedurii simplificate, indiferent de voința părților, ceea ce înseamnă că această procedură este obligatorie.
În temeiul Codului de procedură civilă [articolul 125 alineatul (2)], toate actele de procedură, inclusiv cererile, memoriile în apărare, cererile de anulare a hotărârilor pronunțate în lipsă sau actele de procedură care conțin probele depuse în cursul procedurii simplificate, ar trebui să fie prezentate pe formulare oficiale.
Formularele oficiale sunt disponibile în birourile municipale, birourile grefei instanței și pe site-ul Ministerului Justiției. Neutilizarea unui formular solicitat constituie o neregularitate de formă.
În conformitate cu dispozițiile generale ale Codului de procedură civilă [articolul 130 (1)], în cazul în care un act de procedură care ar fi trebuit să fie prezentat pe un formular oficial a fost transmis în alt mod sau nu poate fi prelucrat deoarece nu au fost îndeplinite alte condiții de formă, președintele instanței solicită părții să rectifice neregulile în termen de o săptămână și transmite actul de procedură părții respective. O cerere de rectificare a neregulilor ar trebui să precizeze toate neregulile constatate în actul de procedură. În cazul în care partea nu dă curs acestei cereri până la expirarea termenului sau în cazul în care transmite din nou un act de procedură neregulamentar, președintele instanței va dispune returnarea actului de procedură.
În cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, există patru formulare standard, anexate la regulamentul menționat mai sus. Acestea sunt:
În procedura simplificată, se aplică principiul concentrării probelor. Afirmațiile, acuzațiile și propunerile de probe prezentate de părți după depunerea unei cereri, a unei cereri reconvenționale sau a unei cereri de anulare a unei hotărâri pronunțate în lipsă ori după încheierea primei dezbateri nu vor fi luate în considerare de instanță (sistemul de excludere), cu excepția cazului în care partea demonstrează că transmiterea mai devreme a acestora nu a fost posibilă sau utilă (puterea discreționară a judecătorului). Acest mecanism este dictat de rapiditatea procedurii simplificate. În cazul în care instanța concluzionează că este imposibil sau este foarte dificil să se demonstreze în mod concludent valoarea unei cereri, aceasta poate preciza în hotărâre o sumă corespunzătoare, la aprecierea sa, după ce a examinat toate elementele de fapt ale cauzei. La examinarea unei cauze, o instanță poate să nu țină seama de normele privind procedura simplificată, în cazul în care acest lucru poate contribui la o soluționare mai eficientă a litigiului [articolul 505(1) alineatul (3) din Codul de procedură civilă]. În cazul în care sunt necesare cunoștințe specifice pentru a stabili fondul și valoarea creanței, este la latitudinea instanței să efectueze o apreciere independentă, ținând seama de toate circumstanțele cauzei, sau să solicite o expertiză. Nu se solicită avizul unui expert în cazul în care costul anticipat al unei expertize depășește valoarea cererii, cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de circumstanțe speciale. Faptul că un martor a depus mărturie nu împiedică consultarea acestuia în calitate de expert, inclusiv în ceea ce privește faptele cu privire la care a depus mărturie, chiar dacă martorul a întocmit deja o expertiză la cererea unei alte entități decât instanța [articolul 507(7) din Codul de procedură penală].
În cazul în care sunt necesare cunoștințe specifice pentru a stabili fondul și valoarea creanței, este la latitudinea instanței să efectueze o apreciere independentă, ținând seama de toate circumstanțele cauzei, sau să solicite o expertiză. Nu se solicită avizul unui expert în cazul în care costul anticipat al unei expertize depășește valoarea cererii, cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de circumstanțe speciale. Faptul că un martor a depus mărturie nu împiedică consultarea acestuia în calitate de expert, inclusiv în ceea ce privește faptele cu privire la care a depus mărturie, chiar dacă martorul a întocmit deja o expertiză la cererea unei alte entități decât instanța [articolul 507(7) din Codul de procedură penală].
În principiu, procedura simplificată este o procedură scrisă. Majoritatea cererilor din partea părților ar trebui să fie depuse pe formularele oficiale speciale. Cu toate acestea, cererile pot fi prezentate și verbal în cadrul procedurii simplificate. O parte prezentă la ședința în cursul căreia este pronunțată hotărârea poate renunța la dreptul său la o cale de atac prin depunerea unei declarații după pronunțarea hotărârii. În cazul în care toate părțile eligibile renunță la dreptul la o cale de atac, hotărârea va deveni definitivă [articolul 505(8) alineatul (3) din Codul de procedură civilă].
Procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă este o procedură scrisă [articolul 125 alineatul (2) coroborat cu articolul 505(21) din Codul de procedură civilă].
La examinarea unei cauze, o instanță poate să nu țină seama de normele privind procedura simplificată, în cazul în care acest lucru poate contribui la o soluționare mai eficientă a litigiului. O hotărâre judecătorească în temeiul articolului 505(7) alineatul (7) din Codul de procedură civilă ar trebui pronunțată în ședință sub forma unei hotărâri care nu face obiectul unei căi de atac.
Reclamanții plătesc o taxă pentru înregistrarea unei cereri în temeiul procedurii simplificate, ca și în cazul procedurii standard. În cadrul procedurii simplificate, normele privind taxele pentru cereri se bazează pe principiile generale prevăzute în Legea privind taxele judiciare (cauzele civile) din 28 iulie 2005.
În cadrul procedurii simplificate, costurile sunt repartizate între părți în conformitate cu normele generale prevăzute la articolele 98-110 din Codul de procedură civilă. În temeiul articolului 98 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții este obligată să ramburseze celeilalte părți, la cerere, cheltuielile necesare pentru ca o persoană să își afirme sau să își apere drepturile în fața instanței. Instanța repartizează costurile în fiecare hotărâre prin care se încheie procedurile judiciare.
Hotărârile pronunțate în temeiul regulamentului pot face obiectul unei căi de atac în fața unei curți de apel (sąd apelacyjny). În cazul în care hotărârea a fost pronunțată de un tribunal districtual, calea de atac se introduce prin intermediul acestei instanțe la un tribunal regional, iar în cazul în care hotărârea a fost pronunțată de un tribunal regional, calea de atac se introduce prin intermediul acestei instanțe la o curte de apel [articolele 367 și 369 din Codul de procedură civilă, coroborate cu articolele 505(26) și 505(27) din acesta].
În cazul în care condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (3) din regulament sunt îndeplinite, instanța va pronunța o hotărâre în lipsă. Pârâtul poate introduce o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în lipsă la instanța care a pronunțat hotărârea respectivă. În cazul în care soluția unei cauze este nefavorabilă, reclamantul poate introduce o cale de atac în conformitate cu normele generale [articolul 339 alineatul (1), articolul 342 și articolul 344 alineatul (1) din Codul de procedură civilă].
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
În dreptul național există două proceduri specifice pentru cererile cu valoare redusă (prevăzute în Decretul-lege nr. 269/98 din 1 septembrie 1998):
Ambele proceduri speciale menționate anterior se aplică atunci când sunt îndeplinite următoarele cerințe:
Reclamantul poate alege dintre procedurile menționate în răspunsul la întrebarea 1.
În acțiunea specială pentru îndeplinirea obligațiilor financiare care rezultă dintr-un contract, cererea introductivă și memoriul în apărare nu trebuie să fie prezentate în documente procedurale; cu alte cuvinte, actele de procedură nu trebuie să fie numerotate. Atunci când sunt transmise printr-un reprezentant legal, documentele trebuie să fie trimise pe cale electronică, folosind formularele specifice furnizate în acest scop de sistemul de asistență informatică pentru instanțe, cu excepția cazului în care reprezentantul invocă rațiuni legitime pentru a nu utiliza acest sistem. Atunci când sunt transmise chiar de către părți, nu este necesar formularul special, iar documentele pot fi transmise instanței prin scrisoare recomandată sau prin fax.
Somația de plată trebuie depusă prin intermediul unui formular specific pus la dispoziție la adresa: Procedura de somație de plată- Portalul Citius (mj.pt). Utilizarea acestui formular este obligatorie, indiferent dacă el este transmis de către parte în mod direct sau printr-un reprezentant.
Atunci când este transmis printr-un reprezentant legal, formularul pentru somația de plată trebuie să fie trimis pe cale electronică, prin sistemul de asistență informatică pentru instanțe (cu excepția cazului în care reprezentantul invocă rațiuni legitime pentru a nu utiliza acest sistem). Atunci când este transmis în mod direct de către parte, formularul pentru somația de plată poate fi înmânat pe suport de hârtie.
Sistemul de asistență judiciară se aplică ambelor proceduri (de exemplu, numirea reprezentantului legal, plata onorariilor reprezentantului legal, plata taxelor judiciare și a altor taxe conexe) [Legea privind accesul la instanțe (Lei de acesso aos tribunais), Legea nr. 34/2004 din 29 iulie 2004].
Pentru informații mai detaliate cu privire la acest subiect, vă invităm să consultați fișa informativă privind asistența juridică
În acțiunea specială pentru respectarea obligațiilor financiare care rezultă dintr-un contract, dovezile se prezintă după cum urmează:
Somațiile de plată:
Dacă pârâtul a fost înștiințat și acesta nu contestă somația de plată, întreaga procedură se desfășoară în scris.
În cadrul acțiunii speciale pentru respectarea obligațiilor financiare care rezultă dintr-un contract, atunci când martorii trebuie să prezinte dovezi, aceștia pot face acest lucru în scris dacă au luat cunoștință de fapte ca urmare a îndeplinirii propriilor îndatoriri.
În această situație, mărturia se depune în scris, datată și semnată de martor, indicând acțiunea la care se referă, faptele, așa cum sunt cunoscute, și motivele pentru care martorul respectiv deține aceste informații.
În cadrul unei acțiuni speciale de executare a obligațiilor financiare care decurg dintr-un contract în care are loc o audiere, hotărârea se pronunță verbal și se dictează în vederea transcrierii, iar motivația este prezentată într-o manieră succintă.
Atunci când somația de plată se susține, nu se pronunță o hotărâre ca atare, iar grefierul doar anexează titlul executoriu.
Cheltuielile judiciare ale părții care are câștig de cauză sunt suportate de partea căzută în pretenții, pe o scară progresivă, în funcție de ponderea pierderii. Ca atare, partea care are câștig de cauză ar putea obține rambursarea totală sau parțială a următoarelor costuri: taxele judiciare deja plătite; costurile suportate de parte pentru furnizarea de dovezi, dacă dovezile respective nu au fost cerute de această parte sau dacă dovezile nu au fost folosite deloc; remunerația achitată executorului judecătoresc și cheltuielile suportate de acesta (de exemplu, atunci când pârâtul primește citația printr-un executor judecătoresc); onorariul avocatului și cheltuielile suportate de acesta.
Sumele de rambursat trebuie indicate într-o notă justificativă. Această notă trebuie să fie trimisă instanței, părții căzute în pretenții și executorului judecătoresc de către partea care are dreptul la rambursare, atunci când este cazul, în termen de cinci zile de la data la care hotărârea devine definitivă.
Nota justificativă trebuie să conțină următoarele informații:
În general, costurile părții care are câștig de cauză sunt suportate direct de către partea căzută în pretenții, cu excepția cazului în care legea prevede în mod diferit.
Hotărârile pronunțate într-o acțiune specială pentru respectarea obligațiilor financiare ce rezultă dintr-un contract pot fi contestate printr-o cale de atac introdusă la o curte de apel, cu condiția ca suma în cauză să depășească 5 000 EUR, iar hotărârea contestată să fie nefavorabilă reclamantului cu o valoare de peste 2 500 EUR.
Aceasta este forma în care se desfășoară o cale de atac ordinară. Există și norme care reglementează căile de atac extraordinare, iar acestea sunt prevăzute în legislația națională.
În cazul somațiilor de plată, trebuie transmise judecătorului plângerile referitoare la respingerea unei cereri de emitere a unei somații de plată și la respingerea unei cereri de conexare a titlului executoriu de către grefier.
Atenționare
Punctul de contact RJE în materie civilă, instanțele sau alte entități și autorități nu sunt obligate să ia în considerare informațiile cuprinse în prezenta fișă informativă. Trebuie citite integral textele juridice relevante în vigoare, întrucât este posibil să fi survenit modificări care nu au fost incluse încă în această fișă informativă.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
În Noul Cod de procedură civilă, în art. 1026-1033, care a intrat în vigoare la 15.02.2013, s-a reglementat distinct această procedura cu privire la cererile de valoare redusă.
În Noul Cod de procedură civilă, în art. 1026, se indică că valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu trebuie să depăşească suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei.
Conform art. 8 din Legea nr. 220/2022 din 15 iulie 2022 privind valorificarea adaptată a unor măsuri dovedite benefice pentru instituţiile din domeniul justiţiei instituite pe perioada stării de alertă declarate în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, dispoziţiile titlului X Procedura cu privire la cererile de valoare redusă al cărţii a VI-a din Legea nr. 134/2010, republicată, se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 50.000 lei la data sesizării instanţei. Conform art. 20 din Legea nr. 220/2022, dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 220/2022 se aplică pentru o durată de un an de la data de 22 iulie 2022 (data intrării în vigoare a Legii nr. 220/2022).
În Noul Cod de procedură civilă, procedura cu privire la cererile de valoare redusă are un caracter alternativ. Reclamantul are alegerea între procedura cu privire la cererile de valoare redusă şi procedura de drept comun. Dacă a sesizat instanţa cu o cerere de chemare în judecată, aceasta va fi soluţionată potrivit procedurii de drept comun, cu excepţia cazului în care reclamantul, cel mai târziu la primul termen de judecată, solicită în mod expres aplicarea procedurii speciale. Atunci când cererea nu poate fi soluţionată potrivit dispoziţiilor prevăzute de procedura cu privire la cererile de valoare redusă, instanţa judecătorească îl informează pe reclamant în acest sens, iar dacă reclamantul nu îşi retrage cererea, aceasta va fi judecată potrivit dreptului comun. Competenţa de a soluţiona cererea în primă instanţă aparţine judecătoriei. Competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun.
Există un formular standard obligatoriu pentru procedura cu privire la cererile cu valoare redusă, prevăzut de Ordinul Ministrului Justiţiei Nr. 359/C din 29 ianuarie 2013 pentru aprobarea formularelor utilizate în procedura cu privire la cererile de valoare redusă prevăzută de art. 1025-1032 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Formularele standard reglementate sunt: formularul de cerere, formularul pentru completarea sau/şi rectificarea formularului de cerere şi formularul de răspuns.
În limita exercitării rolului activ al judecătorului şi nu în mod special pentru acest tip de cauze.
Instanţa poate încuviinţa şi alte probe în afara înscrisurilor depuse de părţi. Nu vor fi însă încuviinţate acele probe a căror administrare necesită cheltuieli disproporţionate faţă de valoarea cererii de chemare în judecată sau a cererii reconvenţionale.
În Noul Cod de procedură civilă, la art. 1029 şi urm. se menţionează că reclamantul declanşează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere şi depunerea sau trimiterea acestuia la instanţa competentă, prin poştă sau prin orice alte mijloace care asigură transmiterea formularului şi confirmarea primirii acestuia. Odată cu formularul de cerere se depun ori se trimit şi copii de pe înscrisurile de care reclamantul înţelege să se folosească. În cazul în care informaţiile furnizate de reclamant nu sunt suficient de clare sau sunt inadecvate ori formularul de cerere nu a fost completat corect, instanţa, cu excepţia situaţiilor în care cererea este vădit nefondată sau inadmisibilă, îi va acorda reclamantului posibilitatea să completeze sau să rectifice formularul ori să furnizeze informaţii sau înscrisuri suplimentare. Cererea se va respinge dacă este vădit nefondată sau inadmisibilă. În cazul în care reclamantul nu completează sau nu rectifică formularul de cerere în termenul stabilit de instanţă, cererea se va anula.
Procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă şi se desfăşoară în întregul ei în camera de consiliu. Instanţa poate dispune înfăţişarea părţilor, dacă apreciază acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre părţi. Instanţa poate să refuze o astfel de solicitare în cazul în care consideră că, ţinând cont de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale. Refuzul se motivează în scris şi nu poate fi atacat separat.
După primirea formularului de cerere completat corect, instanţa va trimite de îndată pârâtului formularul de răspuns, însoţit de o copie a formularului de cerere şi de copii de pe înscrisurile depuse de reclamant. În termen de 30 de zile de la comunicarea actelor, pârâtul va depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, precum şi copii de pe înscrisurile de care înţelege să se folosească. Pârâtul poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns. Instanţa va comunica de îndată reclamantului copii de pe răspunsul pârâtului, cererea reconvenţională, dacă este cazul, precum şi de pe înscrisurile depuse de pârât. Dacă pârâtul a formulat cerere reconvenţională, reclamantul, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, va depune sau va trimite formularul de răspuns completat corespunzător ori va răspunde prin orice alt mijloc. Cererea reconvenţională care nu poate fi soluţionată în cadrul prezentei proceduri va fi disjunsă şi judecată potrivit dreptului comun. Instanţa poate solicita părţilor să furnizeze mai multe informaţii în termenul pe care îl va stabili în acest scop, care nu poate depăşi 30 de zile de la primirea răspunsului pârâtului sau, după caz, al reclamantului. În cazul în care instanţa a fixat un termen pentru înfăţişarea părţilor, acestea trebuie citate. Ori de câte ori instanţa stabileşte un termen în vederea îndeplinirii unui act de procedură, va înştiinţa partea interesată de consecinţele nerespectării acestuia.
Instanţa va pronunţa şi redacta hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informaţiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală. În cazul în care nu se primeşte niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit, instanţa se va pronunţa cu privire la cererea principală sau la cererea reconvenţională în raport cu actele aflate la dosar. Hotărârea primei instanţe este executorie din momentul pronunţării şi se comunică părţilor
Nu
În Noul Cod de procedură civilă, la art. 1032 se menţionează că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cererea celeilalte părţi, la plata cheltuielilor de judecată. Cu toate acestea, instanţa nu va acorda părţii care a câştigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare sau care au avut o valoare disproporţionată în raport cu valoarea cererii.
În Noul Cod de procedură civilă, la art. 1033 se menţionează că hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pentru motive temeinice, instanţa de apel poate să suspende executarea silită, însă numai dacă se consemnează o cauţiune de 10% din valoarea contestată. Hotărârea instanţei de apel se comunică părţilor şi este definitivă.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Legislația slovenă prevede o procedură specifică cu privire la cererile cu valoare redusă, care este reglementată prin capitolul 30 din Codul de procedură civilă (Zakon o pravdnem postopku, ZPP).
În temeiul dispozițiilor din ZPP, un litigiu cu privire la cererile cu valoare redusă este un litigiu în care valoarea cererii nu depășește 2 000 EUR. În litigiile comerciale, un litigiu cu privire la cererile cu valoare redusă este un litigiu în care valoarea cererii nu depășește 4 000 EUR. Cererile cu valoare redusă includ, de asemenea, litigiile în care cererea nu este pecuniară, iar reclamantul declară în acțiunea depusă faptul că este dispus să accepte o sumă de bani care nu depășește 2 000 EUR (4 000 EUR în litigiile comerciale) în schimbul soluționării cererii, și litigiile în care obiectul cererii este acordarea de bunuri mobile, în care valoarea declarată de către reclamant în acțiunea depusă nu depășește 2 000 EUR (4 000 EUR în litigiile comerciale). Litigiile cu privire la cererile cu valoare redusă nu includ proprietățile, litigiile legate de dreptul de autor, litigiile legate de protejarea sau folosirea invențiilor și a mărcilor comerciale sau dreptul de a folosi o denumire comercială, litigii legate de protejarea concurenței sau litigii legate de încălcarea proprietății.
Aplicarea procedurii este prezentată la punctul 1.1. O procedură cu privire la cererile cu valoare redusă este depusă la o instanță locală (okrajno sodišče), cu excepția unei cauze comerciale, care este judecată de către o instanță districtuală (okrožno sodišče).
Au fost întocmite formulare numai pentru procedurile cu privire la cererile cu valoare redusă inițiate de către una dintre părți pe baza unui document autentic. Formularul completat poate fi depus prin mijloace electronice la următoarea adresă: https://evlozisce.sodisce.si/esodstvo/index.html. Acest lucru implică proceduri de executare pe baza unui document autentic care, în urma prezentării unei plângeri justificate legal, continuă ca în cazul unei obiecții la un ordin de plată. În afară de acestea, nu s-au întocmit alte formulare pentru procedurile cu privire la cererile cu valoare redusă în vederea asistării părților în contextul inițierii unui litigiu.
Pentru informații mai detaliate cu privire la posibilitățile referitoare la depunerea de cereri prin mijloace electronice, a se consulta secțiunea „Prelucrarea automată”.
Părțile pot solicita asistență judiciară, care le poate fi acordată dacă îndeplinesc condițiile prevăzute în Legea privind asistența judiciară gratuită (Zakon o brezplačni pravni pomoči, ZBPP).
În ceea ce privește procedurile cu privire la cererile cu valoare redusă, reclamantul are obligația de a declara toate faptele și de a prezenta toate dovezile incluse în acțiune, iar acuzatul are obligația de a face acest lucru în pledoaria sa de apărare. Fiecare dintre părți poate ulterior să prezinte o pledoarie preliminară. Faptele și dovezile prezentate în pledoariile scrise la o dată ulterioară sunt ignorate. Termenul-limită pentru depunerea pledoariei de apărare și a pledoariilor preliminare este de opt zile.
Procedurile cu privire la cererile cu valoare redusă se derulează pe baza procedurilor judiciare întocmite în scris. Instanța poate limita timpul și domeniul de aplicare a procedurii de strângere a probelor și poate efectua procedura respectivă la discreția sa, astfel încât să stabilească un echilibru între asigurarea unei protecții adecvate a drepturilor părților, obiectivul de accelerare a procedurilor și menținerea costurilor acestora la un nivel scăzut.
O hotărâre într-o procedură cu privire la cererile cu valoare redusă este pronunțată imediat după finalizarea primei audieri. O hotărâre scrisă trebuie să includă o parte introductivă, o parte operativă, o expunere de motive și o mențiune cu privire la drepturile legale. Judecătorul poate pronunța o hotărâre în scris, însoțită de o motivare detaliată sau de o hotărâre cu motivele prezentate sub formă de rezumat.
Costurile procedurilor sunt stabilite în funcție de rezultatul acțiunii – și anume partea perdantă dintr-o cauză are obligația de a rambursa costurile părții adverse.
Părțile pot depune recurs împotriva unei hotărâri în primă instanță sau împotriva unei decizii care soluționează litigiul cu privire la cererile cu valoare redusă în termen de opt zile. O hotărâre și o decizie pot fi contestate din motive de încălcare gravă a dispozițiilor de procedură civilă prevăzute la articolul 339 al doilea paragraf de din ZPP și de încălcare a dreptului substanțial. În procedurile comerciale cu privire la cererile cu valoare redusă, numai partea care a anunțat că intenționează să depună un recurs poate să depună recurs împotriva unei hotărâri. Nu există niciun proces de revizuire în litigiile cu privire la cererile cu valoare redusă, iar motivele pentru a solicita ca o procedură să fie repetată sunt limitate.
http://www.dz-rs.si/wps/portal/Home/deloDZ/zakonodaja/preciscenaBesedilaZakonov
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Cererile cu valoare redusă nu fac obiectul unor reglementări speciale, intrând sub incidența dispozițiilor generale privind procedurile civile. În cazul cererilor care nu depășesc suma de 2 000 EUR nu au loc audieri, pentru soluționarea acestora nefiind necesară decât o analiză.
Procedura este reglementată de dispozițiile generale privind procedurile civile.
Procedura este inițiată la cerere, conform procedurii obișnuite pentru orice acțiune în justiție.
Nu există formulare specifice.
Părțile beneficiază de asistență. Astfel, instanțele au obligația generală de a informa întotdeauna părțile cu privire la drepturile și obligațiile lor procedurale, precum și cu privire la posibilitatea de a alege un avocat sau de a contacta Centrul de asistență judiciară (Centrum právnej pomoci).
https://www.centrumpravnejpomoci.sk
Procedura este reglementată de dispozițiile generale privind procedurile civile.
Se aplică aceleași norme ca în cazul altor proceduri civile.
Se aplică aceleași norme ca în cazul altor proceduri civile.
Se aplică aceleași norme ca în cazul altor proceduri civile.
Instanța acordă unei părți rambursarea costurilor judiciare în funcție de măsura în care aceasta a obținut câștig de cauză. Dacă o parte nu a obținut decât parțial câștig de cauză, instanța repartizează proporțional rambursarea costurilor judiciare sau, după caz, hotărăște că nicio parte nu are dreptul la rambursarea acestora. Dacă o parte este responsabilă, din punct de vedere procedural, de încetarea procedurii, instanța acordă rambursarea costurilor judiciare părții adverse. Dacă o parte este responsabilă de costuri judiciare care altfel nu ar fi fost suportate, instanța acordă rambursarea acestora părții adverse. Cu titlu excepțional, instanța nu acordă rambursarea costurilor judiciare dacă există motive care necesită o atenție specială.
O parte poate introduce o cale de atac împotriva hotărârii în conformitate cu procedura aplicabilă în mod obișnuit cauzelor civile. Calea de atac poate fi introdusă la instanța a cărei hotărâri este contestată în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Legislația actuală a Finlandei nu include norme procedurale care să depindă de valoarea monetară a creanței solicitate de reclamant. Cu toate acestea, o formă adecvată de procedură poate fi impusă pentru o anumită cauză, în baza naturii acesteia. O cauză nu va parcurge toate etapele procedurii judiciare complete decât dacă există motive pentru aceasta și părțile interesate doresc acest lucru. O cauză poate fi soluționată, de exemplu, de un singur judecător, fără o sesiune orală pregătitoare sau printr-o procedură în totalitate scrisă. De asemenea, cauzele civile necontencioase dispun de propria procedură specifică. Pentru procesarea creanțelor necontestate, a se vedea secțiunile „Procedura de somație de plată - Finlanda” și „Procesare automată – Finlanda”).
Așa cum se specifică mai sus, valoarea monetară a creanței nu este relevantă. Forma procedurii depinde de conținutul calitativ al cauzei.
Acțiunile în cauzele civile sunt inițiate prin depunerea, la o instanță districtuală (käräjäoikeus), a unei cereri scrise de chemare în judecată. Creanțele necontestate pot fi depuse, de asemenea, folosind o cerere electronică (a se vedea secțiunea „Procedura de somație de plată – Finlanda”).
Nu există niciun formular la nivel național, cu excepția unui formular de notificare cu privire la intenția de a contesta o decizie a instanței districtuale. Unele instanțe districtuale au creat formulare pentru tipuri specifice de corespondență; acestea sunt, de obicei, formulare de cerere sau de răspuns. Utilizarea formularelor nu este obligatorie.
Creanțele necontestate pot fi depuse, de asemenea, folosind un formular de cerere electronic (a se vedea secțiunea „Procedura de somație de plată – Finlanda”).
Grefele instanțelor furnizează recomandări de ordin procedural, dacă este necesar.
În cazul creanțelor necontestate, nu este necesară furnizarea de probe. În cazul unei proceduri în totalitate scrise, se examinează numai probele scrise. Nu există dispoziții speciale care să afirme că norme specifice s-ar aplica în cazul obținerii de probe în cauzele privind cereri cu valoare redusă.
O cauză poate fi soluționată fără o audiere orală, doar pe baza probelor scrise. Cauzele necontencioase sunt întotdeauna soluționate în acest fel. Creanțele contestate pot fi soluționate doar pe baza probelor scrise dacă natura cauzei nu impune necesitatea unei ședințe de judecată și niciuna dintre părțile interesate nu obiectează cu privire la utilizarea procedurii scrise.
Nu există dispoziții specifice privind conținutul hotărârilor în cauzele privind cereri cu valoare redusă.
De regulă, părții care pierde i se impune să plătească toate cheltuielile de judecată rezonabile suportate de partea adversă în legătură cu respectiva cauză. Cu toate acestea, au fost stabilite plafoane pentru rambursarea cheltuielilor în cazul creanțelor necontestate și în cauzele care implică chiria pentru locuințe. În aceste cazuri, valoarea maximă a cheltuielilor a căror plată către reclamant poate fi impusă pârâtului fără câștig de cauză se regăsește într-un tabel al costurilor.
Natura cauzei nu are nicio importanță în ceea ce privește dreptul de recurs. Procedura de recurs este identică pentru toate cauzele. Notificarea cu privire la intenția de a face recurs împotriva unei decizii a instanței districtuale trebuie transmisă într-un anumit termen-limită, iar căile de atac sunt audiate de o Curte de apel (hovioikeus).
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Da, există o procedură specială cu privire la cererile cu valoare redusă.
Procedura specială cu privire la cererile cu valoare redusă este aplicată de instanța de drept comun de prim grad de jurisdicție (instanța districtuală – tingsrätt) atunci când cererea reclamantului se situează sub o anumită valoare-limită. Aceasta este în prezent (începând cu 2019) 23 250 SEK. Valoarea-limită nu este o sumă stabilită de lege, ci este legată de așa-numitul preț de bază, însemnând că valoarea-limită este calculată în raport cu evoluția prețurilor.
Posibilitatea de utilizare a acestei proceduri nu este limitată la anumite tipuri de cauze, precum litigiile în materie de consum. Trebuie îndeplinite următoarele criterii: cauza trebuie să fie o acțiune civilă, iar valoarea litigiului trebuie să se situeze sub valoarea-limită. Procedura nu poate fi utilizată în cauzele de dreptul familiei.
Formularul pentru inițierea unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă este disponibil pe site-ul web al Administrației Instanțelor Naționale Suedeze (Domstolsverket).
Instanțele districtuale pot furniza ajutor pentru inițierea unei proceduri. Autoritățile de stat au o obligație generală de furnizare a unui serviciu de asistență, care este consacrată în lege. Această obligație înseamnă că persoanele pot contacta telefonic sau pot vizita o instanță districtuală, de exemplu, și pot beneficia de consiliere generală cu privire la procedurile și normele aplicabile. Președintele completului are, de asemenea, obligația de a se asigura că aspectele contencioase sunt clarificate și că părțile indică elementele pe care intenționează să se bazeze în cauză, în cursul pregătirii cauzei și în funcție de natura acesteia. În practică, judecătorul își exercită atribuțiile prin întrebări și observații suplimentare.
Nu există norme speciale pentru cauzele cu privire la litigii care implică cereri cu valoare redusă. Prin urmare, pot fi prezentate atât declarații orale, cât și probe scrise. Declarațiile scrise ale martorilor sunt permise numai în anumite situații speciale. Mai multe informații privind normele de obținere a probelor pentru acțiunile civile în temeiul legislației suedeze sunt disponibile aici.
O instanță poate să pronunțe o hotărâre doar pe baza procedurii scrise. Această posibilitate este folosită în cazul în care procedura verbală nu este necesară pentru examinarea cauzei și nici nu este solicitată de oricare dintre părți.
Nu există norme speciale privind pronunțarea unei hotărâri în cauzele cu privire la cereri cu valoare redusă. Următoarele reguli se aplică tuturor acțiunilor civile, inclusiv hotărârilor pronunțate în cauzele cu privire la cereri cu valoare redusă. Hotărârea trebuie emisă în scris și trebuie să conțină următoarele informații în secțiuni separate: denumirea instanței și data și locul de emitere a hotărârii, părțile și reprezentanții sau consilierii acestora, partea dispozitivă a hotărârii, pretențiile și susținerile părților și circumstanțele pe care se bazează, precum și motivele hotărârii, inclusiv informațiile privind ceea ce s-a dovedit în cauză.
Normele speciale privind costurile sunt elementul specific cel mai important al cauzelor cu privire la cererile cu valoare redusă. Partea care câștigă procesul are dreptul la despăgubiri doar pentru o oră de consiliere juridică, o singură dată, la fiecare instanță, precum și pentru taxa de depunere a cererii, cheltuielile de deplasare și de diurnă în legătură cu ședința instanței, costurile obținerii probelor de la martori și costurile traducerii documentelor. Despăgubirile vor fi acordate în cazul în care costurile au fost rezonabile pentru ca partea în câștig de cauză să își poată exercita drepturile. Prin urmare, remunerarea reprezentanților nu este compensată peste valoarea care corespunde unei ore de asistență.
O hotărâre pronunțată de o instanță inferioară poate fi atacată în fața unei instanțe superioare.
Pentru ca instanța de al doilea grad de jurisdicție (hovrätt) să examineze hotărârea pronunțată de instanța districtuală, este necesară admiterea căii de atac. Calea de atac poate fi admisă numai dacă examinarea de către o instanță superioară este importantă pentru aplicarea corespunzătoare a legii, dacă există motive care justifică modificarea hotărârii instanței districtuale sau dacă există alte motive speciale pentru introducerea căii de atac. O parte care dorește să introducă o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță districtuală trebuie să facă acest lucru în scris, iar calea de atac trebuie să ajungă la instanța districtuală în termen de trei săptămâni de la data pronunțării hotărârii.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Există un prag monetar de 10 000 GBP sub care este disponibilă procedura privind cererile cu valoare redusă. Cu toate acestea, suma în litigiu nu este singurul factor luat în considerare. Alte aspecte care trebuie luate în considerare includ tipul de cerere, suma și tipul de pregătire necesară pentru a instrumenta în mod corect cauza. În anumite circumstanțe, cauzele simple care au ca obiect sume mai mari de 10 000 GBP pot fi soluționate în cadrul procedurii privind cererile cu valoare redusă, cu condiția ca atât reclamantul, cât și pârâtul să fie de acord.
Pe lângă luarea în considerare a opiniilor reclamantului și pârâtului, judecătorul va ține cont de următorii factori atunci când decide dacă să aloce cauza procedurii privind cererile cu valoare redusă [cunoscută sub denumirea de filieră a cererilor cu valoare redusă (small claims track)] sau dacă, în schimb, să soluționeze cauza în cadrul procedurii judiciare ordinare:
Judecătorul va lua în considerare suma și tipul de pregătire necesară pentru a putea instrumenta în mod corect cauza, atunci când va decide dacă această cauză ar trebui alocată filierei cererilor cu valoare redusă. Judecătorul va avea în vedere faptul că această procedură este menită să fie suficient de simplă pentru a permite oamenilor să își desfășoare propriile cauze fără ajutorul unui avocat, dacă doresc acest lucru. Cererea ar trebui să necesite, de exemplu, doar o pregătire minimă pentru audierea finală. Cauzele alocate filierei de cereri cu valoare redusă nu implică în mod normal un număr mare de martori sau chestiuni de drept dificile.
În cazul în care cererea se referă la o sumă mai mică de 10 000 GBP, dar include o cerere pentru vătămare corporală, sau pentru degradarea spațiilor rezidențiale și daunele rezultate în urma degradării, cauza nu va fi alocată filierei cererilor cu valoare redusă, cu excepția cazului în care sumele revendicate pentru vătămare corporală, degradare și daune nu depășesc 1 000 GBP fiecare.
În cazul în care cererile care au ca obiect sume mai mari de 10 000 GBP sunt soluționate pe filiera cererilor cu valoare redusă, se aplică reguli diferite referitoare la costuri. În astfel de cazuri, partea care are câștig de cauză va fi în măsură să solicite părții căzute în pretenții rambursarea cheltuielilor de judecată, inclusiv onorariile avocatului. Cu toate acestea, aceste cheltuieli nu pot fi mai mari decât cele care ar fi fost acordate în cazul în care cauza ar fi fost soluționată în cadrul filierei accelerate (fast track). Mai multe informații referitoare la costuri sunt prezentate mai jos. Mai multe informații referitoare la diferitele tipuri de filiere sunt disponibile pe pagina Procedura de urmat?.
În timp ce majoritatea cererilor de până la 10 000 GBP sunt soluționate în cadrul filierei cererilor cu valoare redusă, aceasta nu este automată. Judecătorul ia în considerare opiniile justițiabililor atunci când decide cu privire la procedura în cadrul căreia va fi judecată cauza. Chiar dacă suma în litigiu este mai mică de 10 000 GBP, judecătorul poate alege să judece cauza mai degrabă în cadrul procedurii judiciare ordinare, decât în cadrul procedurii privind cererile cu valoare redusă.
Atunci când o cerere este contestată, reclamantului i se va trimite o copie a memoriului în apărare al pârâtului și, dacă este vorba despre o parte nereprezentată (litigant in person), o copie a Formularului 180 Chestionar cu instrucțiuni (Directions Questionnaire). Informațiile furnizate de părți în cadrul chestionarelor vor ajuta judecătorul să decidă care este cea mai potrivită filieră pentru cauza respectivă. În cazul în care consideră că este vorba despre o cauză care ar trebui să fie soluționată ca cerere cu valoare redusă în cadrul filierei cererilor cu valoare redusă, reclamantul trebuie să indice acest lucru în chestionar. Cu toate acestea, chiar dacă se vor lua în considerare opiniile reclamantului și pârâtului, este de competența judecătorului să decidă asupra filierei căreia îi va fi alocată cauza.
După cum s-a menționat mai sus, judecătorul poate decide să judece o cauză cu o valoare mai mică de 10 000 GBP în cadrul procedurii ordinare. Această decizie se ia la începutul procedurii.
Judecătorul are libertatea de a efectua realocarea cauzei de la filiera cererilor cu valoare redusă la procedura ordinară în cazul în care consideră că este oportun. În cazul în care o cerere este alocată filierei cererilor cu valoare redusă și apoi realocată unei alte filiere, normele referitoare la costurile aferente filierei cererilor cu valoare redusă vor înceta să se aplice după realocarea cererii. Începând cu data realocării, se vor aplica normele referitoare la costurile aferente filierei accelerate sau filierei multiple.
Există formulare specifice pentru a fi utilizate în cadrul procedurii cererilor cu valoare redusă și utilizarea acestora este obligatorie.
Pentru a introduce o cerere, reclamantul trebuie să completeze Formularul N1 care este disponibil împreună cu notele pentru completare. După completarea formularului, reclamantul trebuie să facă o copie pentru sine, una pentru instanță și câte una pentru fiecare pârât. Instanța va trimite o copie fiecărui pârât. Mai multe informații sunt disponibile pe pagina
Procedura de urmat?.
Astfel cum s-a menționat anterior, în cazul în care cererea este contestată, instanța va trimite o copie a memoriului în apărare reclamantului și părților nereprezentate și o copie a Formularului N180http://formfinder.hmctsformfinder.justice.gov.uk/n180-eng.pdf reclamantului și pârâtului (pârâților).
În cazul în care judecătorul decide să aloce cauza filierei cererilor cu valoare redusă, instanța va trimite părților Formularul N157 (notificare de alocare la instanța de cereri cu valoare redusă) care oferă informații cu privire la data audierii și la măsurile care trebuie luate în procesul de pregătire.
În cazul în care suma în litigiu este mai mare de 10 000 GBP, dar ambele părți au fost de acord ca acțiunea să fie soluționată în cadrul procedurii privind cererile cu valoare redusă, instanța va trimite Formularul N160 [notificare de alocare către filiera cererilor cu valoare redusă (cu acordul părților)]. Acesta oferă, de asemenea, informații cu privire la data audierii și la măsurile care trebuie luate în procesul de pregătire.
În cazul în care un judecător decide că o cerere poate fi soluționată numai prin probe scrise și fără a fi necesară audierea, instanța va trimite părților Formularul N159 [notificare de alocare către filiera cererilor cu valoare redusă (fără audiere)]. Acesta prevede o dată până la care fie reclamantul, fie pârâtul trebuie să comunice instanței dacă se opune deciziei doar prin probe scrise. În cazul în care oricare dintre părți formulează obiecții, cererea va fi examinată în cadrul unei audieri. Judecătorul poate considera lipsa unui răspuns drept consimțământ.
În cazul în care o parte nu reușește să participe la o audiere, dar niciuna dintre părți nu a fost prezentă sau reprezentată la audierea respectivă, se utilizează Formularul N244 (Notificare de depunere a cererii) pentru a solicita anularea hotărârii.
Procedura privind cererile cu valoare redusă este menită să fie suficient de simplă astfel încât persoanele care se reprezintă (cunoscute sub denumirea de părți nereprezentate) să poată înțelege cu ușurință procedura. În cazul în care fie reclamantul, fie pârâtul este o parte nereprezentată, judecătorul va lua în considerare acest lucru și va desfășura procedura într-un mod care să permită părții nereprezentate să înțeleagă ce se întâmplă și ce se impune părților din punct de vedere procedural.
În cazul în care reclamantul sau pârâtul alege să nu angajeze un avocat, acesta poate fi însoțit la audiere de o persoană care poate vorbi în numele său. Această persoană se numește „reprezentant nespecializat” (lay representative) și poate fi orice persoană, la alegerea justițiabilului, precum soțul/soția, o rudă, un prieten sau un consultant. Dacă este posibil, reprezentantul nespecializat nu trebuie să aibă calitatea de martor. Reprezentantul nespecializat nu poate participa la o audiere în instanță fără persoana pe care o reprezintă decât în cazul în care justițiabilul a obținut aprobarea instanței prin care reprezentantul nespecializat are dreptul să reprezinte justițiabilul în absența acestuia.
Agențiile de consultanță pot întâmpina dificultăți în a pune la dispoziție angajați care să acționeze în calitate de reprezentanți nespecializați la audieri și, prin urmare, este recomandabil ca părțile să le contacteze cât mai curând posibil dacă este necesară asistență din partea acestora. Agențiile de consultanță vor informa părțile dacă pot sau nu pot furniza asistență. Unii reprezentanți nespecializați pot dori să fie plătiți, iar justițiabilul trebuie să se asigure că știe exact despre ce sumă este vorba. În cazul în care un reprezentant nespecializat are un comportament necorespunzător, judecătorul îi poate ordona să părăsească audierea.
Justițiabilul va fi responsabil de plata onorariului reprezentantului nespecializat pe care l-a desemnat, chiar dacă are câștig de cauză. Prin urmare, acesta ar trebui să analizeze dacă valoarea creanței merită un astfel de cost. În plus, este posibil ca reprezentanții nespecializați care percep onorarii pentru furnizarea de asistență să nu aparțină unei organizații profesionale și, în cazul în care justițiabilul nu este mulțumit de asistența pe care o acordă aceștia, nu există niciun organism sau organizație de reglementare căreia să îi adreseze o plângere.
Un birou de informare a cetățenilor (Citizens' Advice Bureau) sau centrele de consultanță pentru consumatori pot oferi, de asemenea, asistență justițiabililor.
Internetul poate fi utilizat pentru a formula cererea prin intermediul Money Claim Online. Serviciul Money Claim Online este sprijinit de un birou de asistență, în cazul în care este necesară asistență suplimentară.
Persoanele cu handicap beneficiază de asistență suplimentară. În cazul în care un justițiabil are un handicap care face dificilă comunicarea sau deplasarea în instanță, acesta trebuie să contacteze instanța respectivă, care ar putea oferi asistență suplimentară.
Filiera cererilor cu valoare redusă este mult mai informală și nu se aplică normele stricte privind probele. Filiera cererilor cu valoare redusă se referă la cauze mai simple pentru sume mai mici. În consecință, instanța poate adopta orice modalitate de a acționa în cadrul unei audieri pe care o consideră echitabilă. Instanța nu este obligată să administreze probe sub jurământ, iar judecătorul poate alege să limiteze interogatoriul încrucișat în cazul în care consideră că acest lucru este adecvat. Cu toate acestea, judecătorul are obligația de a-și motiva decizia de limitare a interogatoriului încrucișat. Judecătorul poate alege să adreseze întrebări oricărui sau tuturor martorilor înainte de a permite oricărei alte persoane să facă acest lucru.
În cazul în care judecătorul consideră că cererea poate fi soluționată fără o audiere, utilizând doar probe scrise, instanța va recomanda părților să utilizeze Formularul N159 (a se vedea mai sus). Notificarea prevede o dată până la care fie reclamantul, fie pârâtul trebuie să comunice instanței dacă se opune deciziei referitoare doar la probe scrise. În cazul în care oricare dintre părți formulează obiecții, cererea va fi examinată în cadrul unei audieri. Judecătorul poate considera lipsa unui răspuns drept consimțământ. Cu condiția ca niciuna dintre părți să nu conteste decizia judecătorului de a nu avea o audiere, cauza poate fi soluționată numai pe hârtie.
Hotărârile judecătorești din Anglia și Țara Galilor înregistrează în general numai decizia judecătorului și dispozițiile adresate părților. Cu toate acestea, judecătorul are obligația de a face mențiune cu privire la motivele principale ale hotărârii sale, cu excepția cazului în care acestea sunt prezentate în mod verbal și înregistrate de către instanță. Judecătorului îi este permis să își motiveze hotărârea în modul succint și simplu cerut de natura cauzei. În general, acesta va face acest lucru în mod verbal în cadrul audierii, dar își poate prezenta motivele mai târziu fie în scris, fie în cadrul unei audieri stabilite în acest scop. În cazul în care s-a pronunțat cu privire la cauză fără ca o audiere să aibă loc, judecătorul are obligația de a întocmi o mențiune a motivelor sale, iar instanța va trimite o copie fiecărei părți.
Există restricții în ceea ce privește suportarea cheltuielilor de judecată. În prezent, partea care are câștig de cauză poate solicita rambursarea următoarelor costuri:
Mai multe informații pot fi găsite pe site-ul web al Ministerului Justiției.
În cazul în care partea căzută în pretenții dorește să conteste decizia judecătorului, aceasta va avea nevoie de permisiune în acest sens. Dacă partea/justițiabilul respectiv(ă) participă la audierea în cadrul căreia a fost pronunțată decizia, aceasta/acesta poate solicita permisiunea judecătorului la încheierea audierii.
Justițiabilul care dorește să exercite o cale de atac trebuie să aibă motive temeinice pentru a exercita o cale de atac. Acesta nu poate să conteste decizia unui judecător pur și simplu deoarece consideră că a fost luată o decizie greșită.
Dacă un justițiabil dorește să exercite o cale de atac, acesta trebuie să acționeze rapid. Termenul în care partea contestatară trebuie să își formuleze calea de atac este limitat.
În cazul în care partea căzută în pretenții nu a fost nici prezentă, nici reprezentată în cadrul audierii, aceasta poate solicita anularea hotărârii pronunțate în cadrul respectivei audieri și rejudecarea acțiunii.
Partea respectivă trebuie să depună o cerere în termen de cel mult 14 zile de la primirea hotărârii. Aceasta trebuie să solicite instanței un Formular N244 (notificare de depunere a cererii) pentru a formula cererea.
Instanța va informa părțile cu privire la data la care trebuie să se prezinte în instanță pentru judecarea cererii în fața unui judecător.
Judecătorul va aproba o cerere de anulare a hotărârii numai în cazul în care:
Justițiabilul/partea a avut un motiv întemeiat pentru
și există o perspectivă rezonabilă ca partea să aibă câștig de cauză la rejudecare.
În cazul în care cererea părții are câștig de cauză și hotărârea este anulată, instanța va stabili o nouă audiere pentru acțiune. În cazul unei acțiuni simple, judecătorul poate decide să judece cauza imediat după audierea cererii.
Medierea în litigiile cu privire la cererile cu valoare redusă
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
În Irlanda de Nord, există o procedură cu privire la cererile cu valoare redusă. Obiectivul tribunalelor pentru soluționarea litigiilor cu privire la cererile cu valoare redusă este acela de a permite ca anumite tipuri de cereri cu valoare redusă să fie soluționate în mod informal în cadrul tribunalelor districtuale, de obicei fără a fi necesară reprezentarea juridică.
În general, procedura de soluționare a cererilor cu valoare redusă poate fi utilizată în cazul în care suma de bani sau valoarea bunurilor în cauză nu este mai mare de 3 000 GBP. Există însă unele tipuri de cereri care sunt excluse din domeniul de aplicare al acestei proceduri, de exemplu, cererile legate de vătămări corporale, calomnie sau defăimare, o moștenire sau rentă, proprietatea asupra terenurilor, regimul bunurilor dobândite în cursul căsătoriei și accidentele rutiere.
Procedura are un caracter facultativ, iar judecătorul are competența ca, în anumite condiții, să dispună transferarea unei cereri către tribunalul districtual.
În normele privind tribunalele districtuale (Irlanda de Nord) 1981 [S.R.1981 nr. 225] figurează formularele care ar trebui utilizate în cadrul procedurii de soluționare a cererilor cu valoare redusă. Sunt prevăzute formulare pentru inițierea unei proceduri, contestarea unei cereri și acceptarea răspunderii. Există și un formular care poate fi utilizat pentru a cere pronunțarea unei hotărâri în lipsă, precum și un formular pentru anularea unei hotărâri.
Procedura de soluționare a cererilor cu valoare redusă este menită să fie o procedură informală. Personalul tribunalului va putea să ofere ajutor cu privire la completarea formularelor necesare și la explicarea procedurii de urmat, dar nu poate oferi consiliere juridică.
Biroul de consiliere a cetățenilor sau centrul de consiliere a consumatorilor poate, la rândul său, să le acorde justițiabililor asistența necesară.
În cazul în care un justițiabil are un handicap din cauza căruia înfățișarea în instanță sau comunicarea este dificilă, acesta ar trebui să îl contacteze pe responsabilul cu relațiile cu clienții din cadrul tribunalului în cauză, care poate fi în măsură să îi ofere asistență suplimentară.
Tribunalul pentru soluționarea litigiilor cu privire la cererile cu valoare redusă este informal și nu face obiectul unui regim probatoriu strict. În consecință, tribunalul poate hotărî să adopte orice modalitate de audiere pe care o consideră justă. Toate părțile trebuie, sub rezerva oricărei obiecții juridice, să își dea acordul să fie audiate de către judecător sub jurământ.
În cazul în care nu a fost exercitată o cale de atac, iar cererea privește o sumă cu o valoare fixă, cererea poate fi soluționată fără audiere, utilizându-se doar elementele de probă scrise. Această procedură este cunoscută sub numele de hotărâre în lipsă.
Judecătorul pronunță, de regulă, o hotărâre orală în care expune motivele care au stat la baza hotărârii respective. Judecătorul poate însă alege să se pronunțe în scris.
Există restricții legate de suportarea cheltuielilor de judecată; În prezent, judecătorul poate dispune rambursarea următoarelor cheltuieli:
În cazul în care a existat un comportament nerezonabil al uneia dintre părți, judecătorul poate dispune ca partea respectivă să suporte cheltuielile de judecată. În cazul în care procedura a fost inițiată în mod corespunzător la tribunalul districtual, judecătorul poate să acorde cheltuielile corespunzătoare.
În cazul în care partea căzută în pretenții a fost prezentă sau reprezentată la audiere, poate fi exercitată o cale de atac numai solicitând judecătorului să precizeze motivele hotărârii sale și cerând Înaltei Curți să se pronunțe cu privire la corectitudinea juridică a hotărârii pronunțate de judecător.
În cazul în care partea căzută în pretenții nu a fost nici prezentă, nici reprezentată la audiere și, după ce a fost pronunțată o decizie sau o hotărâre, aceasta contactează biroul pentru soluționarea cererilor cu valoare redusă declarând că nu a primit cererea sau nu a primit-o în timp util pentru a răspunde sau, din orice alt motiv, nu a răspuns la timp, partea în cauză va fi sfătuită să completeze o cerere prin care să solicite anularea deciziei. Partea care are câștig de cauză va primi o copie a cererii și va fi invitată să răspundă în scris în termen de 14 zile. Judecătorul, după ce a examinat cererea și orice răspuns poate fie:
De asemenea, în cazul în care documentația părții căzute în pretenții este returnată biroului pentru soluționarea cererilor cu valoare redusă prin poștă și este clar că partea respectivă nu a avut cunoștință de cererea făcută, atunci grefa instanței îi va solicita judecătorului să revoce orice decizie care a fost pronunțată și va contacta partea care are câștig de cauză pentru a-i furniza informații suplimentare, de exemplu o nouă adresă pentru respondent.
Informații suplimentare privind procedurile pot fi obținute pe site-ul web al Serviciului instanțe judecătorești din Irlanda de Nord.
Asistență pentru persoanele cu handicap
Unele instanțe au desemnat funcționari responsabili cu relațiile cu clienții care ar putea fi în măsură să ofere asistență. Dacă aceștia nu pot ajuta, justițiabilii cu handicap se pot adresa Centrului de informare al Curții la numărul de telefon + 44 300 200 7812.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
În Scoția, înainte de 28 noiembrie 2016, Sheriff Courts aveau o procedură privind cererile cu valoare redusă, care era o procedură simplificată referitoare la creanțele pecuniare în valoare de până la un plafon de 3 000 GBP.
Începând cu 28 noiembrie 2016, a fost introdusă o nouă formă de acțiune, cunoscută sub denumirea de procedură simplă (Simple Procedure).
Procedura de la nivelul superior următor, denumită procedură sumară (Summary Cause), se referă la cauze de până la 5 000 GBP și este ușor mai complicată decât procedura simplă.
Procedura simplă
Începând cu 28 noiembrie 2016, orice persoană care formulează o cerere cu o valoare monetară mai mică sau egală cu 5 000 GBP prin care solicită plata, livrarea, recuperarea posesiei asupra unor bunuri mobile sau pronunțarea unui ordin ca o anumită persoană să întreprindă o anumită acțiune trebuie să utilizeze procedura simplă.
Procedura simplă este un proces în instanță menit să asigure o modalitate rapidă, necostisitoare și informală de soluționare a litigiilor în cazul în care valoarea monetară nu depășește 5 000 GBP.
Reclamantul formulează o cerere la Sheriff Court. Partea împotriva căreia este formulată cererea este cunoscută sub denumirea de pârât. Decizia finală cu privire la o cerere este luată de un judecător (sheriff sau summary sheriff). Nu este nevoie să apelați la un avocat pentru a utiliza procedura simplă, dar puteți face acest lucru dacă doriți.
Informații suplimentare privind procedura simplă pot fi consultate pe site-ul web al Serviciului instanțe judecătorești din Scoția.
Procedura simplă înlocuiește procedura anterioară privind cererile cu valoare redusă. Aceasta înlocuiește, de asemenea, procedura sumară (Summary Cause), dar numai în cazul în care se referă la acțiuni în materie de plată, de livrare sau de recuperare a posesiei asupra bunurilor mobile sau la acțiuni care obligă o persoană să întreprindă anumite acțiuni.
Acțiunile judecate prin procedura sumară pot fi intentate ca acțiuni de executare a popririi (action of furthcoming) (un tip de acțiune de recuperare a unor sume de bani sau de bunuri), raportare și plată (count, reckoning and payment), recuperarea posesiei asupra proprietăților transmisibile prin succesiune, livrare și pensie alimentară interimară (interim aliment). Dacă există o cerere alternativă de plată, aceasta ar trebui să fie mai mică de 5 000 GBP.
O acțiune intentată fie ca o procedură simplă, fie ca o procedură sumară trebuie să respecte normele de procedură ale instanței, care sunt obligatorii. Acestea pot fi găsite pe site-ul web al Serviciului instanțe judecătorești din Scoția.
Există formulare specifice pentru toate etapele procedurii simple și ale procedurii sumare, de exemplu, formularul de cerere/citația pentru intentarea acțiunii și formularul de decizie/hotărâre în extras. Utilizarea formularelor este obligatorie, iar acestea sunt prevăzute în Normele privind procedura simplă din 2016 și în Normele privind procedura sumară din 2002. Aceste formulare se află pe site-ul web al Serviciului instanțe judecătorești din Scoția.
Biroul grefierului (Sheriff Clerk's Office) poate oferi asistență la completarea formularului de cerere (Formularul 3A) și agențiile de consultanță precum Biroul de informare a cetățenilor (Citizens Advice Bureau) pot oferi, de asemenea, asistență. În cazul în care sunt necesare informații suplimentare cu privire la procedura simplă, trebuie să se contacteze instanța locală (local Sheriff Court) a reclamantului.
Informații privind Sheriff Courts din Scoția pot fi consultate pe site-ul web al Serviciului instanțe judecătorești din Scoția.
Audierile în procedură simplă se desfășoară în modul informal permis de circumstanțele acțiunii. Judecătorul explică termenii sau expresiile juridice care sunt utilizate. Documentele și alte elemente de probă pot fi depuse la instanță, iar normele simple stabilesc procedurile în acest scop, inclusiv ceea ce trebuie trimis fie reclamantului, fie pârâtului, precum și orice termene aplicabile pentru depunerea documentelor sau a altor probe.
Procedura va fi formulată doar în scris dacă acțiunea nu este contestată. Cu toate acestea, în cazul în care este contestată, cauza poate fi chemată în instanță prin intermediul unei audieri sau, în mod alternativ, judecătorul poate lua o decizie fără audiere.
Judecătorul poate decide, de asemenea, să poarte o discuție privind gestionarea cauzei. Discuția privind gestionarea cauzei are loc în sala de judecată sau în orice alt loc stabilit de judecător. Judecătorul va decide, de asemenea, cu privire la modul în care va avea loc discuția, de exemplu, prin videoconferință, teleconferință sau orice alt format stabilit de acesta.
La încheierea audierii, judecătorul poate pronunța decizia pe loc sau își poate acorda timp înainte de pronunțarea unei decizii. În cazul în care judecătorul are nevoie de timp pentru a reflecta asupra unei decizii, decizia trebuie luată în termen de patru săptămâni de la data audierii.
Atunci când se pronunță o decizie în prezența părților, judecătorul trebuie să explice motivele respectivei decizii. În cazul în care este nevoie de timp pentru a reflecta asupra deciziei, trebuie să se întocmească o notă care să precizeze motivele deciziei.
În general, în cazul în care valoarea cererii este mai mică sau egală cu 300 GBP, nu se acordă cheltuielile efectuate în cadrul unei proceduri simple.
În cazul în care valoarea este mai mare de 300 GBP, dar mai mică sau egală cu 1 500 GBP, valoarea maximă a cheltuielilor care pot fi acordate în mod normal de către instanță părții care a obținut câștig de cauză nu poate depăși 150 GBP.
În cazul în care valoarea este mai mare de 1 500 GBP, dar mai mică sau egală cu 3 000 GBP, valoarea maximă a cheltuielilor care pot fi acordate în mod normal de către instanță părții care a obținut câștig de cauză nu poate depăși 10 % din valoarea cererii.
În cazul cererilor a căror valoare este cuprinsă între 3 001 GBP și 5 000 GBP, se aplică în mod similar regula generală potrivit căreia partea căzută în pretenții suportă cheltuielile părții care a obținut câștig de cauză. În cazul în care una dintre părți a angajat un avocat, aceste cheltuieli ar putea fi mai mari. Informații suplimentare referitoare la cheltuieli pot fi consultate pe site-ul web al Serviciului instanțe judecătorești din Scoția.
Acțiunile judecate prin procedura sumară nu au aceleași restricții, iar situația cheltuielilor este în general evaluată de grefier și ulterior aprobată de judecător.
O decizie pronunțată prin procedura simplă poate fi contestată. Calea de atac trebuie introdusă la Sheriff Appeal Court printr-o cerere de introducere a apelului (note of appeal) prevăzută în Formularul 16A și depusă la instanța care a judecat cererea în procedură simplă în termen de patru săptămâni de la trimiterea formularului de decizie de către grefier către partea care a obținut câștig de cauză. Pentru procedura sumară există prevederi de apel separate, iar pe site-ul web al Serviciului instanțe judecătorești din Scoția se găsesc informații suplimentare.
Cu toate acestea, într-o cauză necontestată judecată prin procedura simplă, o cerere de revocare a unei decizii a judecătorului poate fi introdusă în instanță. Aceasta se poate realiza în anumite circumstanțe, iar cererea trebuie introdusă în Formularul 13B. Informații suplimentare privind procedura de revocare a unei decizii pot fi consultate pe site-ul web al Serviciului instanțe judecătorești din Scoția.
Site-ul web al Serviciului instanțe judecătorești din Scoția cuprinde normele referitoare la procedurile ordinară, sumară și simplă.
Judecător (Summary Sheriff)
Funcția de judecător a fost instituită prin Legea privind reforma instanțelor judecătorești (Scoția) din 2014. Informații suplimentare pot fi găsite pe site-ul web al sistemului judiciar din Scoția.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
În Gibraltar, Curtea Supremă (Supreme Court) are o jurisdicție pentru cereri cu valoare redusă, cunoscută și sub denumirea de filieră a cererilor cu valoare redusă (small claims track). Există un prag monetar de 10 000 GBP sub care este disponibilă procedura privind cererile cu valoare redusă. Cu toate acestea, suma în litigiu nu este singurul factor luat în considerare. Alte aspecte care trebuie luate în considerare includ tipul de cerere, suma și tipul de pregătire necesară pentru a instrumenta în mod corect cauza. În anumite circumstanțe, cauzele simple care au ca obiect sume mai mari de 10 000 GBP pot fi soluționate în cadrul procedurii privind cererile cu valoare redusă, cu condiția ca atât reclamantul, cât și pârâtul să fie de acord.
Pe lângă luarea în considerare a opiniilor reclamantului și pârâtului, judecătorul va ține cont de următorii factori atunci când decide dacă să aloce cauza procedurii privind cererile cu valoare redusă sau dacă, în schimb, să soluționeze cauza în cadrul procedurii judiciare ordinare:
Atunci când va decide dacă această cauză ar trebui alocată filierei cererilor cu valoare redusă, judecătorul va lua în considerare suma și tipul de pregătire necesară pentru a putea instrumenta în mod corect cauza. Judecătorul va avea în vedere faptul că această procedură este menită să fie suficient de simplă pentru a permite oamenilor să își desfășoare propriile cauze fără ajutorul unui avocat, dacă doresc acest lucru. Cererea ar trebui să necesite, de exemplu, doar o pregătire minimă pentru audierea finală. Cauzele alocate filierei de cereri cu valoare redusă nu implică în mod normal un număr mare de martori sau chestiuni de drept dificile.
În cazul în care cererea se referă la o sumă mai mică de 10 000 GBP, dar include o cerere pentru vătămare corporală, sau pentru degradarea spațiilor rezidențiale și daunele rezultate în urma degradării, cauza nu va fi alocată filierei cererilor cu valoare redusă, cu excepția cazului în care sumele revendicate pentru vătămare corporală, degradare și daune nu depășesc 1 000 GBP fiecare.
În cazul în care cererile care au ca obiect sume mai mari de 10 000 GBP sunt soluționate pe filiera cererilor cu valoare redusă, se aplică reguli diferite referitoare la costuri. În astfel de cazuri, partea care are câștig de cauză va fi în măsură să solicite părții căzute în pretenții rambursarea cheltuielilor de judecată, inclusiv onorariile avocatului. Cu toate acestea, aceste cheltuieli nu pot fi mai mari decât cele care ar fi fost acordate în cazul în care cauza ar fi fost soluționată în cadrul filierei accelerate (fast track). Mai multe informații referitoare la costuri sunt prezentate mai jos.
În timp ce majoritatea cererilor de până la 10 000 GBP sunt soluționate în cadrul filierei cererilor cu valoare redusă, aceasta nu este automată. Judecătorul ia în considerare opiniile justițiabililor atunci când decide cu privire la procedura în cadrul căreia va fi judecată cauza. Chiar dacă suma în litigiu este mai mică de 10 000 GBP, judecătorul poate alege să judece cauza mai degrabă în cadrul procedurii judiciare ordinare, decât în cadrul procedurii privind cererile cu valoare redusă.
Atunci când o cerere este contestată, reclamantului i se va trimite o copie a memoriului în apărare al pârâtului. Părțile trebuie să depună, de asemenea, un „chestionar de alocare” (Allocation Questionnaire). Informațiile furnizate de părți în cadrul chestionarului vor ajuta judecătorul să decidă care este cea mai potrivită filieră pentru cauza respectivă. În cazul în care consideră că este vorba despre o cauză care ar trebui să fie soluționată ca cerere cu valoare redusă în cadrul filierei cererilor cu valoare redusă, părțile trebuie să indice acest lucru în chestionar. Cu toate acestea, chiar dacă se vor lua în considerare opiniile reclamantului și pârâtului, este de competența judecătorului să decidă asupra filierei căreia îi va fi alocată cauza.
După cum s-a menționat mai sus, judecătorul poate decide să judece o cauză cu o valoare mai mică de 10 000 GBP în cadrul procedurii ordinare. Această decizie se ia la începutul procedurii.
Judecătorul are libertatea de a efectua realocarea cauzei de la filiera cererilor cu valoare redusă la procedura ordinară în cazul în care consideră că este oportun. În cazul în care o cerere este alocată filierei cererilor cu valoare redusă și apoi realocată unei alte filiere, normele referitoare la costurile aferente filierei cererilor cu valoare redusă vor înceta să se aplice după realocarea cererii. Începând cu data realocării, se vor aplica normele referitoare la costurile aferente filierei accelerate sau filierei multiple.
Există formulare specifice pentru a fi utilizate în cadrul procedurii cererilor cu valoare redusă și utilizarea acestora este obligatorie.
Pentru a introduce o cerere, reclamantul trebuie să completeze Formularul N1 care este disponibil împreună cu notele pentru completare atât pentru reclamant, cât și pentru pârât. După completarea formularului, reclamantul trebuie să facă o copie pentru sine, una pentru instanță și câte una pentru fiecare pârât. Instanța va trimite o copie fiecărui pârât. Mai multe informații sunt disponibile pe pagina Introducerea unei acțiuni în instanță.
Astfel cum s-a menționat anterior, în cazul în care cererea este contestată, instanța va trimite reclamantului o copie a memoriului în apărare și, ambelor părți, chestionarele de alocare.
În cazul în care judecătorul decide să aloce cauza filierei cererilor cu valoare redusă, instanța va trimite părților Formularul N157 (notificare de alocare la instanța de cereri cu valoare redusă) care oferă informații cu privire la data audierii și la măsurile care trebuie luate în procesul de pregătire.
În cazul în care suma în litigiu este mai mare de 10 000 GBP, dar ambele părți au fost de acord ca acțiunea să fie soluționată în cadrul procedurii privind cererile cu valoare redusă, instanța va trimite Formularul N160 [notificare de alocare către filiera cererilor cu valoare redusă (cu acordul părților)]. Acesta oferă, de asemenea, informații cu privire la data audierii și la măsurile care trebuie luate în procesul de pregătire.
În cazul în care un judecător decide că o cerere poate fi soluționată numai prin probe scrise și fără a fi necesară audierea, instanța va trimite părților Formularul N159 [notificare de alocare către filiera cererilor cu valoare redusă (fără audiere)]. Acesta prevede o dată până la care fie reclamantul, fie pârâtul trebuie să comunice instanței dacă se opune deciziei doar prin probe scrise. În cazul în care oricare dintre părți formulează obiecții, cererea va fi examinată în cadrul unei audieri. Judecătorul poate considera lipsa unui răspuns drept consimțământ.
În cazul în care o parte nu reușește să participe la o audiere, dar niciuna dintre părți nu a fost prezentă sau reprezentată la audierea respectivă, se utilizează Formularul N244 (Notificare de depunere a cererii) pentru a solicita anularea hotărârii.
Procedura privind cererile cu valoare redusă este menită să fie suficient de simplă astfel încât persoanele care se reprezintă (cunoscute sub denumirea de părți nereprezentate) să poată înțelege cu ușurință procedura. În cazul în care fie reclamantul, fie pârâtul este o parte nereprezentată, judecătorul va lua în considerare acest lucru și va desfășura procedura într-un mod care să permită părții nereprezentate să înțeleagă ce se întâmplă și ce se impune părților din punct de vedere procedural.
În cazul în care reclamantul sau pârâtul alege să nu angajeze un avocat, acesta poate fi însoțit la audiere de o persoană care poate vorbi în numele său. Această persoană se numește „reprezentant nespecializat” (lay representative) și poate fi orice persoană, la alegerea justițiabilului, precum soțul/soția, o rudă, un prieten sau un consultant. Dacă este posibil, reprezentantul nespecializat nu trebuie să aibă calitatea de martor. Reprezentantul nespecializat nu poate participa la o audiere în instanță fără persoana pe care o reprezintă decât în cazul în care justițiabilul a obținut aprobarea instanței prin care reprezentantul nespecializat are dreptul să reprezinte justițiabilul în absența acestuia.
Agențiile de consultanță pot întâmpina dificultăți în a pune la dispoziție angajați care să acționeze în calitate de reprezentanți nespecializați la audieri și, prin urmare, este recomandabil ca părțile să le contacteze cât mai curând posibil dacă este necesară asistență din partea acestora. Agențiile de consultanță vor informa părțile dacă pot sau nu pot furniza asistență. Unii reprezentanți nespecializați pot dori să fie plătiți, iar justițiabilul trebuie să se asigure că știe exact despre ce sumă este vorba. În cazul în care un reprezentant nespecializat are un comportament necorespunzător, judecătorul îi poate ordona să părăsească audierea.
Justițiabilul va fi responsabil de plata onorariului reprezentantului nespecializat pe care l-a desemnat, chiar dacă are câștig de cauză. Prin urmare, acesta ar trebui să analizeze dacă valoarea creanței merită un astfel de cost. În plus, este posibil ca reprezentanții nespecializați care percep onorarii pentru furnizarea de asistență să nu aparțină unei organizații profesionale și, în cazul în care justițiabilul nu este mulțumit de asistența pe care o acordă aceștia, nu există niciun organism sau organizație de reglementare căreia să îi adreseze o plângere.
Persoanele cu handicap beneficiază de asistență suplimentară. În cazul în care un justițiabil are un handicap care face dificilă comunicarea sau deplasarea în instanță, acesta trebuie să contacteze instanța respectivă, care ar putea oferi asistență suplimentară.
Filiera cererilor cu valoare redusă este mult mai informală și nu se aplică normele stricte privind probele. Filiera cererilor cu valoare redusă se referă la cauze mai simple pentru sume mai mici. În consecință, instanța poate adopta orice modalitate de a acționa în cadrul unei audieri pe care o consideră echitabilă. Instanța nu este obligată să administreze probe sub jurământ, iar judecătorul poate alege să limiteze interogatoriul încrucișat în cazul în care consideră că acest lucru este adecvat. Cu toate acestea, judecătorul are obligația de a-și motiva decizia de limitare a interogatoriului încrucișat. Judecătorul poate alege să adreseze întrebări oricărui sau tuturor martorilor înainte de a permite oricărei alte persoane să facă acest lucru.
În cazul în care judecătorul consideră că cererea poate fi soluționată fără o audiere, utilizând doar probe scrise, instanța va recomanda părților să utilizeze Formularul N159 (a se vedea mai sus). Notificarea prevede o dată până la care fie reclamantul, fie pârâtul trebuie să comunice instanței dacă se opune deciziei referitoare doar la probe scrise. În cazul în care oricare dintre părți formulează obiecții, cererea va fi examinată în cadrul unei audieri. Judecătorul poate considera lipsa unui răspuns drept consimțământ. Cu condiția ca niciuna dintre părți să nu conteste decizia judecătorului de a nu avea o audiere, cauza poate fi soluționată numai pe hârtie.
Hotărârile judecătorești din Gibraltar înregistrează în general numai decizia judecătorului și dispozițiile adresate părților. Cu toate acestea, judecătorul are obligația de a face mențiune cu privire la motivele principale ale hotărârii sale, cu excepția cazului în care acestea sunt prezentate în mod verbal și înregistrate de către instanță. Judecătorului îi este permis să își motiveze hotărârea în modul succint și simplu cerut de natura cauzei. În general, acesta va face acest lucru în mod verbal în cadrul audierii, dar își poate prezenta motivele mai târziu fie în scris, fie în cadrul unei audieri stabilite în acest scop. În cazul în care s-a pronunțat cu privire la cauză fără ca o audiere să aibă loc, judecătorul are obligația de a întocmi o mențiune a motivelor sale, iar instanța va trimite o copie fiecărei părți.
Există restricții în ceea ce privește suportarea cheltuielilor de judecată. În prezent, partea care are câștig de cauză poate solicita rambursarea următoarelor costuri:
În cazul în care partea căzută în pretenții dorește să conteste decizia judecătorului, aceasta va avea nevoie de permisiune în acest sens. Dacă partea/justițiabilul respectiv(ă) participă la audierea în cadrul căreia a fost pronunțată decizia, aceasta/acesta poate solicita permisiunea judecătorului la încheierea audierii.
Justițiabilul care dorește să exercite o cale de atac trebuie să aibă motive temeinice pentru a exercita o cale de atac. Acesta nu poate să conteste decizia unui judecător pur și simplu deoarece consideră că a fost luată o decizie greșită.
Dacă un justițiabil dorește să exercite o cale de atac, acesta trebuie să acționeze rapid. Termenul în care partea contestatară trebuie să își formuleze calea de atac este limitat.
În cazul în care partea căzută în pretenții nu a fost nici prezentă, nici reprezentată în cadrul audierii, aceasta poate solicita anularea hotărârii pronunțate în cadrul respectivei audieri și rejudecarea acțiunii.
Partea respectivă trebuie să depună o cerere în termen de cel mult 14 zile de la primirea hotărârii. Aceasta trebuie să solicite instanței un Formular N244 (notificare de depunere a cererii) pentru a formula cererea.
Instanța va informa părțile cu privire la data la care trebuie să se prezinte în instanță pentru judecarea cererii în fața unui judecător.
Judecătorul va aproba o cerere de anulare a hotărârii numai în cazul în care:
Justițiabilul/partea a avut un motiv întemeiat pentru
și există o perspectivă rezonabilă ca partea să aibă câștig de cauză la rejudecare.
În cazul în care cererea părții are câștig de cauză și hotărârea este anulată, instanța va stabili o nouă audiere pentru acțiune. În cazul unei acțiuni simple, judecătorul poate decide să judece cauza imediat după audierea cererii.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.